Prima apariţie: 13 mai 1917

       Cei trei vizionari se jucau la Cova da Iria când atenţia le fu atrasă de două lumini asemănătoare fulgerului. Pe urmă o văzură pe Maica Domnului deasupra stejarului verde. Era “o Doamnă îmbrăcată toată în alb, mai strălucitoare decât soarele, răspândind o lumină mai limpede şi mai intensă decât un pahar de cristal umplut cu apă cristalină, străbătut de razele celui mai arzător soare”, povesteşte Lucia. Faţa sa, de o frumuseţe de nedescris, nu era “nici tristă, nici bucuroasă, ci serioasă”, cu un aer de mustrare blândă. Avea mâinile împreunate, ca pentru rugăciune, sprijinite pe piept şi îndreptate în sus. De mâna dreaptă îi atârna un rozariu. Veşmintele sale păreau făcute în întregime din lumină. Tunica îi era albă şi la fel era şi mantia, tivită cu aur, care acoperea capul Fecioarei  şi îi venea până la picioare. Nu i se vedeau nici părul, nici urechile. În ce priveşte fizionomia, Lucia nu a putut niciodată să o descrie, pentru că i-a fost imposibil să fixeze acest chip celest, scăldat într-o lumină orbitoare. Vizionarii erau atât de aproape de Stăpâna Noastră - la o distanţă de circa un metru şi

 jumătate - încât se găseau în nimbul de lumină care o înconjura, sau pe care Ea o răspândea. Convorbirea s-a desfăşurat astfel⁴:

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Nu vă temeţi. Nu vreau să vă fac rău.”

       LUCIA: “De unde sunteţi, Doamnă?”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Sunt din Cer” (şi Sfânta Fecioară ridică mâna pentru a arăta cerul).

        LUCIA: Şi ce doriţi Dumneavoastră de la mine?”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Am venit pentru a vă cere să veniţi aici şase luni la rând⁵ , în ziua de 13, la aceeaşi oră. Pe urmă voi reveni aici, a şaptea oară.”

       LUCIA: Şi voi merge şi eu în Cer?”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Da, vei merge.”

       LUCIA: Şi Jacinta?”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Şi ea.”

       LUCIA: “Şi Francisco?”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “La fel, dar el va trebui să spună multe rugăciuni.”

       LUCIA: “Maria das Neves este deja în Cer?”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Da, ea este aici.”

       LUCIA: “Şi Amelia?”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Ea va rămâne în Purgatoriu până la sfârşitul lumii.

       Vreţi să vă oferiţi lui Dumnezeu pentru a suporta toate suferinţele pe care El le va permite, ca reparaţie pentru păcatele prin care El este ofensat şi ca implorare pentru convertirea păcătoşilor?”

       LUCIA: “Da, vrem.”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Veţi avea, deci, mult de suferit, dar harul lui Dumnezeu va fi mângâierea voastră.”

       “ Când a pronunţat aceste ultime cuvinte, <<harul lui Dumnezeu etc....>> a fost pentru prima oară când Ea a desfăcut mâinile, transmiţându-ne o lumină atât de intensă - scrie Sora Lucia - încât, pătrunzând în piepturile noastre şi în străfundul sufletelor noastre, ne-a făcut să ne vedem pe noi înşine în Dumnezeu, care era această lumină, mai limpede decât în cea mai bună dintre oglinzi. Atunci, ne-a fost transmis un imbold intim, care ne-a făcut să cădem în genunchi şi să repetăm în gând: “ O, Prea Sfântă Treime, Te ador. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, Te iubesc în Prea Sfânta Împărtăşanie”.

       După o clipă, Sfânta Fecioară adăugă:

       - <<Rugaţi-vă Rozariul în fiecare zi, pentru a obţine pacea lumii şi sfârşitul războiului.>>

       “Pe urmă, povesteşte Sora Lucia, Ea începu să se înalţe liniştit, în direcţia răsăritului, până a dispărut în depărtare, în imensitatea cerului. Lumina care o învăluia părea că îi deschide un drum printre aştri.”

       (Cf. Memorii II, p. 126; IV, p. 330 şi 336; De Marchi, p. 58-60; Walsh, p. 52-53; Ayres da Fonseca, p. 23-26; Galamba de Oliveira, p. 63-64).