A doua apariţie: 13 iunie 1917

       A doua apariţie se anunţă vizionarilor tot printr-o lumină vie, pe care ei au numit-o fulger, dar care, fără să fie chiar un fulger, era mai degrabă reflexul unei lumini care se apropia.

       Unii dintre spectatorii care, în număr de circa cincizeci, veniseră la faţa locului, au observat o întunecare a luminii soarelui, vreme de câteva minute, o dată cu începutul convorbirii. Alţii au relatat că vârful pomişorului, acoperit de frunze, păruse că s-a îndoit, ca sub o greutate, cu o clipă înainte ca Lucia să înceapă să vorbească.

       În timpul convorbirii Sfintei Fecioare cu vizionarii, mai mulţi auziseră un murmur ca un zumzet de albine.

       LUCIA: “Doamnă, ce doriţi de la mine?”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Vreau să veniţi aici în ziua de 13 a lunii următoare, să recitaţi rozariul în fiecare zi şi să înveţi să citeşti. ⁶ Pe urmă vă voi spune ce doresc.”

       Lucia ceru vindecarea unei persoane bolnave.

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Dacă se converteşte, se va vindeca în cursul acestui an.”

       LUCIA: “Aş vrea să Vă rog să ne luaţi la Cer.”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Da, pe Jacinta şi Francisco  îi voi duce acolo curând. Dar tu vei mai rămâne aici un timp. Iisus vrea să se servească de tine pentru a Mă face cunoscută şi iubită. El vrea să instaureze în lume devoţiunea pentru Inima mea Imaculată. Celor care se vor manifesta astfel, le promit mântuirea; şi aceste suflete vor fi iubite de Dumnezeu, ca nişte flori trimise de mine pentru a-i împodobi tronul.”

       LUCIA: “Înseamnă că voi rămâne aici singură?”

       SFÂNTA FECIOARĂ: “Nu, fiica mea. Suferi mult? Nu te descuraja. Nu te voi abandona niciodată. Inima mea Imaculată va fi sprijinul tău şi drumul care te va conduce până la Dumnezeu.”

       “În momentul în care spunea aceste cuvinte din urmă - povesteşte Sora Lucia - Ea desfăcu mâinile şi ne transmise pentru a doua oară reflexul acestei lumini imense. În ea ne-am văzut pe noi înşine, parcă scufundaţi în Dumnezeu. Jacinta şi Francisco păreau a se afla în partea acestei lumini care se ridica la cer, iar eu în cea care se răspândea pe pământ. În faţa palmei mâinii drepte a Sfintei Fecioare se afla o Inimă înconjurată de spini care păreau înfipţi în ea. Am înţeles că era Inima Imaculată a Mariei, rănită de păcatele omenirii, care cerea reparaţie.” ⁷

       Când această viziune dispăru, Sfânta Fecioară, înconjurată în continuare de lumina care izvora din Ea, se ridică deasupra stejarului verde fără cel mai mic efort, încetişor, în direcţia estului, până a dispărut cu totul. Câteva persoane, care se aflau mai aproape, observară că frunzişul de sus al pomişorului se aplecase în aceeaşi direcţie, ca sub trena veşmântului Stăpânei.  El rămase astfel câteva ore înainte de a reveni la poziţia sa naturală.

       (Cf. Memorii II, p. 130; IV, p. 334 şi 336; p. 400; De Marchi, p. 76-78; Walsh, p. 65-66; Ayres da Fonseca, p. 34-36; Galamba de Oliveira, p. 70).