Personajul central al acestei scene este Sfântul Părinte care, asemenea „celorlalţi Episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe”, urcă „un munte înalt în vărful căruia era o Cruce mare din trunchiuri neprelucrate”. Totuşi, înainte de a ajunge, Papa traversă «un oraş mare pe jumătate în ruină, şi aproape tremurând, cu pas şovăitor», unde «copleşit de suferinţă şi de durere, se ruga pentru sufletele cadavrelor întâlnite în cale». Scena este, aşadar, de o înfricoşătoare gravitate.

Nu ar fi exagerat să se vorbească de o scenă apocaliptică, cum apocaliptic este Îngerul care o ameninţă (dar nu este vorba despre sfârşitul lumii).

Ce se va întâmpla? Potrivit Comentariului teologic, „se poate găsi reprezentată în această imagine istoria unui întreg secol. Cum locurile pământului sunt sintetic reprezentate în cele două imagini, a muntelui şi a oraşului, şi sunt îndreptate spre cruce, la fel şi timpurile sunt prezentate într-un mod concentrat: în viziune putem recunoaşte secolul care s-a încheiat ca un secol al martirilor, ca un secol al suferinţei şi al persecuţiilor îndreptate împotriva Bisericii, ca secolul războaielor mondiale şi al multor războaie locale”.

Bunăoară, ceea ce viziunea reprezintă ca o scenă unică este, în realitate, o suprapunere de scene asemănătoare ale persecutării Bisericii şi ale distrugerilor care s-au succedat de-a lungul secolului şi care, din păcate, sunt încă în curs. Ajunge să ne gândim la actualele persecuţii împotriva creştinilor în diverse părţi ale lumii şi la numeroasele conflicte încă existente între popoare şi naţiuni. Această suprapunere identică de scene Cardinalul Ratzinger o întrevede în trudnica urcare pe munte în care „putem fără nici un dubiu să-i găsim amintiţi împreună pe diferiţii Papi, care începând cu Pius al X-lea până la actualul Papă au împărtăşit suferinţa acestui secol şi s-au străduit să înainteze în mijlocul ei pe drumul care duce la cruce. În viziune chiar şi Papa este ucis pe calea martirilor”.

Şi adaugă: „Nu ar trebui Sfântul Părinte, când după atentatul din 13 mai devine model al celei de-a treia părţi a „secretului”, să recunoască aici propriul său destin?”.

Deşi o astfel de corelare a celui de-al treilea Secret cu atentatul împotriva lui Ioan Paul al II-lea nu este unanim împărtăşit în mediile catolice, nu se poate ca ea să nu fie semnalată aici cu tot respectul. Unii, fără să excludă această ipoteză, anume că atentatul se înscrie în contextul persecuţiilor la adresa Bisericii simbolizate în viziune, preferă să vadă în imaginea „Episcopului îmbrăcat în alb” un simbol al diferiţilor Papi, în loc de o persoană anume, cum a declarat, de exemplu, Episcopul de Leiria-Fatima, Mons. Serafim de Sousa Ferreira e Silva (cf. Corriere della Sera, 27.06.2000). ceea ce de altfel coincide cu opinia aceluiaşi Cardinal Ratzinger citat mai sus.

În orice caz, lunga serie de martiri descrisă în al treilea Secret – care reuneşte şi „persoane laice, bărbaţi şi femei din diferite clase şi categorii sociale” – continuă în zilele noastre şi nu putem omite faptul că ura duşmanilor credinţei duce la comiterea unor atentate egale sau mai mari decât acestea.

Care sunt agenţii umani ai acestor atentate şi distrugeri, simbolizaţi în viziunea „grupului de soldaţi” care „au tras de mai multe ori cu arme de foc şi cu săgeţi” în Sfântul Părinte şi în cei care îl urmau, omorându-i unul după altul?

După cum precizează Sora Lucia într-o scrisoare adresată lui Ioan Paul al II-lea la 12 mai 1982, a treia parte a Secretului trebuie interpretată în lumina celei de-a doua părţi, şi mai exact a acestor cuvinte: „Dacă cererile mele vor fi satisfăcute, Rusia se va converti şi va fi pace; dacă nu, ea îşi va răspândi greşelile în întreaga lume, propagând războaiele şi persecuţiile împotriva Bisericii: cei buni vor fi martirizaţi, Sfântul Părinte va avea mult de suferit, mai multe naţiuni vor fi nimicite”. Şi comentează tot ea: „Din moment ce nu am ţinut cont de această chemare din mesaj, constatăm că aceasta s-a şi întâmplat, Rusia a invadat lumea cu greşelile ei. Şi dacă nu constatăm încă înfăptuirea totală a finalului acestei profeţii, vedem că ne îndreptăm către acesta puţin câte puţin, cu paşi mari”.

Referindu-se pentru prima oară la textul celui de-al treilea Secret, la 13 mai 2000, Cardinalul Ratzinger a extins agentul uman al acestor persecuţii până la a cuprinde toate sistemele atee ale secolului l XX-lea. Şi o face în mod fundamentat, pentru că fie nazismul, fie socialismul, sunt, într-un mod mai mult sau mai puţin evident, părtaşe la erorile comunismului, chiar şi când se prezintă ca oponenţi ai acestuia. Şi urmări ale acestuia se proiectează, după mai mult sau mai puţin ample metamorfoze, până la secolul al XXI-lea.

Astfel, întreaga lume secularizată şi fără morală din zilele noastre se ridică împotriva lui Dumnezeu şi împotriva Bisericii, ajunge să ne gândim la avort, la amorul liber, la căsătoria civilă a homosexualilor pe cale de legalizare cam peste tot, la atentatele contra proprietăţii private, la egalitarismul cel mai radical care refuză până şi diferenţele sociale juste şi proporţionate. În fapt, o lume îndreptată împotriva lui Dumnezeu şi împotriva Bisericii.

Ceea ce până la urmă te face să te gândeşti că acestea sunt fructele holocausturilor prezente, trecute şi viitoare. A treia scenă a viziunii o arată.