Ce lumină frumoasă, acolo, lângă fereastra noastră

Ceea ce dorea Francisco era să-l mângâie pe Domnul Nostru, îndurerat de păcatele oamenilor. Astfel, în ajunul morţii sale, el îi spuse Luciei:

-       „Uite, mă simt foarte rău, mai am puţin până să merg în Rai”.

-       „Atunci, du-te; nu uita să ceri îndurare pentru păcătoşi, pentru Sfântul Părinte, pentru mine şi Jacinta”.

-       „Da, voi cere; dar uite, spune-i aceste lucruri şi Jacintei, că mi-a teamă că le voi uita când îl voi vedea pe Domnul nostru. Şi vreau mai întâi de toate să-l mângâi” (Memorii IV, p. 304).

-       Fără îndoială de aceea a fost răsplătit cu o viziune cerească înainte de a muri. Povesteşte părintele Fernando Leite S.J.: „În dimineaţa de 4 aprilie, Francisco exclamă: O, mamă, ce lumină strălucitoare acolo lângă fereastra noastră! – Şi după câteva clipe de dulce răpire: - Acum nu mai văd deloc” (Ancheta parohială din 28 septembrie 1923). – După puţin timp chipul său se ilumină de un surâs angelic; era cam ora 10 dimineaţa când, fără să agonizeze, fără spasme, fără un geamăt, îşi dădu cu uşurinţă sufletul (Francesco di Fatima, p. 59-60).

-       Suntem îndreptăţiţi să credem că însuşi Dumnezeu, Acela care este lumina infinit de frumoasă, s-a arătat în ultimele clipe mărturisitorului Sfintei Fecioare.