“L-am văzut pe Sfântul Părinte...”

       Într-o zi, aproape de ora prânzului, aproape de puţul casei părinţilor Luciei, Jacinta o întrebă pe aceasta:

       - “Nu l-ai văzut pe Sfântul Părinte?”

       - “Nu.”

       - “Nu ştiu cum s-a făcut, l-am văzut pe Sfântul Părinte într-o casă foarte mare, îngenuncheat în faţa unei mese, cu mâinile pe faţă şi plângând. În afara casei era lume multă: unii aruncau cu pietre în el, alţii îi strigau ocări şi îi spuneau cuvinte murdare. Bietul Sfânt Părinte, trebuie să ne rugăm mult pentru el!” (Cf. Memorii III, p. 228, De Marchi, p. 98-99; Walsh, p. 85; Ayres da Fonseca, p. 136).

       În timpul unei după-amiezi din august 1917, vizionarii se găseau aşezaţi pe stâncile de pe colina Cabeco, când Jacinta începu dintr-odată să recite rugăciunea pe care îi învăţase Îngerul. După o tăcere profundă, ea îi spuse verişoarei ei:

       - “Nu vezi câte şosele, câte drumuri şi câte câmpuri pline de oameni care plâng de foame şi nu au nimic de mâncare? ŞI Sfântul Părinte într-o biserică, rugându-se în faţa Inimii Imaculate a Mariei? ŞI atâta lume care se roagă cu el?” (Cf. Memorii III, p. 228; De Marchi, p. 99; Walsh, p. 84; Ayres da Fonseca, p. 137).

       Într-o zi, în casa Jacintei, Lucia o găsi pe gânduri şi o întrebă:

       - “Jacinta, la ce te gândeşti?”

       - “La războiul care trebuie să vină. Atâta lume are să moară! Şi aproape toţi vor merge în infern.  Multe case vor fi distruse şi mulţi preoţi vor fi ucişi. Ascultă, eu voi merge în Cer, dar tu, când vei vedea noaptea acea lumină pe care Doamna a spus că se va vedea înainte, să fugi şi tu în Cer.” (Cf. Memorii III, p. 228; De Marchi, p. 238; Walsh, p. 85; Walsh, p. 85; Ayres da Fonseca, p. 161-162).