bold = Main text
Part, Chapter, § grey = Comment text
1 Par | forţelor opuse.~Cartea previne, deşi cu reţinere în ceea ce priveşte
2 Ran | frumoasa dumneavoastră ţară. Deşi din punct de vedere geografic
3 Cuv | CUVÂNT ÎNAINTE~ ~Deşi au trecut trei decenii de
4 Int | adversari ai Revoluţiei ? deşi afirmaţiile noastre acoperă
5 1, 3, 5 | conţinea o dorinţă puternică, deşi mai mult sau mai puţin nemărturisită,
6 1, 4 | fost atât de des necesare.~Deşi este o mişcare mereu vie,
7 1, 6, 5 | astfel s-a format un "cheag". Deşi a obţinut acolo toate triumfurile
8 1, 7, 3 | guvern.~Acea societate, deşi lipsită de orice guvernământ,
9 1, 12, 2 | implicit nişte adevăruri care, deşi puţin cam generice, sunt
10 2, 7, 1 | drept o simplă nostalgie (deşi, fireşte, nu negăm legitimitatea
11 2, 8, 3 | precise în direcţia binelui.~Deşi Dumnezeu niciodată nu deposedează
12 2, 9, 1 | dinamică contrarevoluţionară, deşi de o natură cu totul diferită.
13 2, 10, 2 | a acelor condiţii care, deşi numai aparent rele, pot
14 2, 11, 1 | răi faţă de El. Astfel, deşi în lupta împotriva Revoluţiei
15 3, 2, 2(*)| antisocialist în Europa occidentală (deşi reprezentând în mod fundamental
16 3, 2, 4 | Drept este să arătăm că, deşi T.F.P.-urile sunt entităţi
17 Aut, 0, 1 | primite cu aceeaşi căldură.~Deşi Revoluţia înaintează fără
18 App2, 0, 1 | semnificativă prefaţă a cărţii. Deşi multă lume a atacat cartea,
|