bold = Main text
Part, Chapter, § grey = Comment text
1 Par | decedat la 6 ianuarie 1998) a fost un canonist de faimă internaţională,
2 Par | cu mare plăcere şi mi-a fost de un real folos cartea
3 Par | puternic spiritul cu care a fost scrisă această carte, un
4 Cuv | actuală ca oricând. După ce a fost tradusă în spaniolă, franceză,
5 Pre | Revoluţie şi Contrarevoluţie a fost scrisă cu douăzeci de ani
6 Pre | în 1976, partea a treia a fost scrisă special pentru a
7 Pre | anticomuniştilor activi au fost zădărnicite şi câte iluzii
8 Pre | zădărnicite şi câte iluzii au fost spulberate de vânt !~Printre
9 Pre | timpul le-a dovedit a fi fost nejustificate, era una potrivit
10 Pre | limitată - a războiului rece a fost urmată de o inerţie nu mai
11 Pre | decât oricând.~Cât de mare a fost dezvoltarea lui în perioada
12 Pre | citească această carte care a fost scrisă cu dorinţa de a adânci,
13 Pre | Proprietăţii. Obiectivul ei a fost să se răspândească printre
14 Pre | alegeri. O previziune care a fost în întregime şi meticulos
15 Pre | Chile. După cum vom vedea, a fost o puternică legătură între
16 Pre | tacticii criptocomuniste a fost exact ceea ce T. F. P.-urile
17 Pre | favoarea Moscovei, dacă n-ar fi fost T. F. P.-urile. Şi Atlanticul
18 Int | vreunul dintre acestea ar fi fost scos în relief mai mult
19 Int | inegalitate.~Pseudoreforma a fost prima revoluţie. Ea a implantat,
20 1, 3, 1 | popor astăzi care să nu fi fost atins de ea într-o măsură
21 1, 3, 5 | inspirat de moraliştii păgâni a fost introdus de aceste mişcări
22 1, 3, 5 | ateismului incipient au fost fazele acestei apostazii.~
23 1, 3, 5 | apostazii.~Revoluţia franceză a fost moştenitoarea Renaşterii
24 1, 3, 5 | profundă afinitate. Opera ei a fost punct cu punct simetrică
25 1, 3, 5 | eşua în deism şi ateism, a fost o adaptare a Bisericii Franţei
26 1, 3, 5 | Revoluţiei franceze n-a fost altceva decât o transpunere
27 1, 3, 5 | monarchi regiminis forma")*** a fost în secolele XIX şi XX ţinta
28 1, 3, 5 | unei astfel de dictaturi a fost hitlerismul.~Din acest motiv,
29 1, 4 | retragerile tactice care I-au fost atât de des necesare.~Deşi
30 1, 6, 1 | acest motiv, Revoluţia a fost comparată cu un taifun,
31 1, 6, 1 | poate spune că Luther n-a fost mai mult decât Luther. Totuşi,
32 1, 6, 2 | aparentă, presupusele pauze au fost, în general, vremuri de
33 1, 6, 4 | Revoluţiei franceze. Ei au fost zdrobiţi. Dar societatea
34 1, 6, 5 | Dar, până în prezent, n-a fost destul de tare ca să înlăture
35 1, 6, 6 | propulsive ale Revoluţiei au fost manipulate până astăzi de
36 1, 7, 1 | Acum, acea creştinătate n-a fost o oarecare ordine posibilă,
37 1, 7, 1 | medievală în aceste cuvinte : "A fost o vreme când filosofia Evangheliei
38 1, 7, 1 | Şi această distrugere a fost în întregime desăvârşită
39 1, 7, 1 | pildă, Arie şi Mohamed au fost prefigurările lui Luther.
40 1, 7, 1 | după aceea, odată ce ele au fost separate de Biserică sau
41 1, 7, 3 | creaturi şi Creator ar fi fost eliminate, atât cât este
42 1, 8, 2 | de multe ori, eroarea a fost aceea care a dezlănţuit
43 1, 8, 3 | doctrina lui Marx să fi fost scrisă şi că, ascunzându-şi
44 1, 8, 3 | ascunzându-şi opiniile, ei ar fi fost ipocriţi.~Dreapta aşezare
45 1, 8, 3 | caz, ipoteza că ei ar fi fost în mod conştient marxişti
46 1, 10, 4 | a stilurilor de viaţă a fost dusă până la extremele unei
47 1, 11, 2 | necesar, poate. Aceasta a fost perioada în care se credea
48 1, 11, 2 | importante ale liberalilor au fost libertăţile politice şi
49 1, 11, 2 | Această nouă greşeală a fost concepţia imaculată despre
50 1, 12 | al Revoluţiei~ ~Ceea ce a fost explicat în capitolul anterior
51 2, 1, 1 | puţin demagogice care i-au fost adăugate în limbajul curent,
52 2, 2, 2 | puncte principale în care a fost rănită de Revoluţie :~-
53 2, 4, 1 | Sfânta Ioana d'Arc n-a fost teolog, dar şi-a surprins
54 2, 4, 1 | soldaţi ai Contrarevoluţiei au fost de multe ori simpli ţărani
55 2, 7, 2 | tăgădui că Evanghelia a fost propovăduită de Domnul nostru
56 2, 7, 2 | îndrăgită de revoluţionari, a fost ea însăşi, cel puţin din
57 2, 7, 2 | tiranie şi demagogie, care au fost toate atât de larg răspândite
58 2, 10, 1 | altele asemănătoare care au fost menţionate atât de des de
59 2, 11 | contrarevoluţiei în societatea laică a fost deja tratată în profunzime
60 2, 12, 1 | ajuns la porţile Romei, a fost nevoie să se strângă toate
61 2, 12, 1 | Republicii împotriva lui. A fost o reacţie vitală împotriva
62 2, 12, 1 | aproape victorios. Dar a fost Roma numai o reacţie împotriva
63 3, 1, 1 | romanul respectiv ne-a fost adus în minte de o asociere
64 3, 1, 1 | cărţii s-au înmulţit*. ~N-a fost în intenţia noastră să facem
65 3, 1, 1 | europene.~În 1973, la Paris a fost întemeiat biroul Tradition,
66 3, 1, 1(*)| din Catolicismo, unde a fost întâi prezentată publicului,
67 3, 1, 1(*)| Revoluţie şi Contrarevoluţie a fost publicată în volum în limba
68 3, 1, 1(*)| în limba portugheză. Au fost, de asemenea, două ediţii
69 3, 1, 1(*)| California). Mai mult, eseul a fost reprodus în întregime în
70 3, 1, 1 | Aceşti douăzeci de ani au fost, aşadar, ani de expansiune.
71 3, 1, 1 | ani de expansiune. Da, au fost ani de expansiune dar şi
72 3, 1, 1 | comunismului. Această luptă a fost întotdeauna dusă după principiile,
73 3, 1, 2 | ani, aceste schimbări au fost atât de rapide şi de profunde
74 3, 1, 2 | organizaţiile de acelaşi tip, au fost înlocuite sau adaptate noilor
75 3, 1, 2 | circumstanţe, iar altele noi au fost create. Dar toate aceste
76 3, 2, 1 | În secolul al XVI-lea au fost Umanismul, Renaşterea şi
77 3, 2, 1 | aceste mijloace, Comunismul a fost în stare să reducă sectoare
78 3, 2, 2 | prozelitismului comunist.~A fost un timp când metoda principală
79 3, 2, 2 | politica mâinii întinse) a fost un simplu artificiu pentru
80 3, 2, 2 | procapitalişti. Aceasta a fost pentru "roşii" calea ideală
81 3, 2, 4 | Acest succes al succeselor a fost tăcerea enigmatică, deconcertantă,
82 3, 2, 4 | existenţei Ei. Acestea au fost de două feluri :~-
83 3, 2, 4 | din afară.~Dar când a mai fost vreodată Istoria martoră
84 3, 2, 4 | adversar ca până acum, a fost descrisă într-o foarte înaltă
85 3, 2, 4 | Civilizaţia Creştină, a fost un imens colaps. Ostpolitik-a
86 3, 2, 4 | Uruguay. După cât ştim, a fost până acum singura cerere
87 3, 2, 4 | fiecare din aceste ţări unde a fost lansată, a fost - iarăşi
88 3, 2, 4 | ţări unde a fost lansată, a fost - iarăşi după câte ştim -
89 3, 2, 4(*)| un adevărat manifest - a fost publicată succesiv în 57
90 3, 2, 4(*)| afară de Catolicismo, a mai fost publicată şi în diversele
91 3, 2, 4 | ţările acestea, lucrarea a fost precedată de un prolog descriind
92 3, 2, 4 | Numai în America de sud au fost tipărite în total 56.000
93 3, 2, 4 | petiţie impresionantă a fost semnată de peste o mie de
94 3, 2, 4 | nivelul ei actual dacă n-ar fi fost personalitatea unui episcop
95 3, 2, 5 | cea a Contrarevoluţiei au fost schiţate aici aşa cum se
96 3, 3, 2 | Acest nivel de gândire a fost denumit "gândire sălbatică"*.
97 3, Con | ediţia italiană din 1972, a fost întreruptă de noi pentru
98 Aut | senatorul Joao Alfredo, a fost prim-ministru sub Dom Pedro
99 Aut | calitate de candidat, a fost ales în Congresul Naţional,
100 Aut | contrarevoluţionare.~După acest mandat, a fost numit profesor de istoria
101 Aut, 0, 1 | ziaristică. Timp de 12 ani a fost editorul ziarului O Legionario,
102 Aut, 0, 1 | profesorului Corrêa de Oliveira au fost publicate în Catolicismo
103 Aut, 0, 1 | Plinio Corrêa de Oliveira au fost în permanenţă în lista best-sellers,
104 Aut, 0, 1 | toate activităţile sale au fost întotdeauna în slujba civilizaţiei
105 Aut, 0, 1 | organizaţii T.F.P. care au fost primite cu aceeaşi căldură.~
106 App | american, iar în 1975 el a fost încorporat statului New
107 App, 0, 1 | multe ziare şi reviste şi a fost difuzat de tinerii din T.
108 App, 0, 1 | pretutindeni în ţară. În total, au fost distribuite o sută de mii
109 App, 0, 1 | ucraineană. În plus, Manifestul a fost publicat în alte zece ţări
110 App, 0, 2 | lor pe marele public au fost însoţite de expedierea manifestului
111 App, 0, 2 | colectivist în America, şi a fost o victorie pentru cei care
112 App, 0, 3 | ziariştii din toată lumea au fost miraţi când Paul al VI-lea,
113 App, 0, 3 | rugăciunile noastre…"~Aceasta a fost o victorie parţială, întrucât
114 App, 0, 4 | decembrie 1977, documentul a fost trimis Departamentului Afacerilor
115 App, 0, 4 | Interne. Documentul publicat a fost trimis guvernatorilor, membrilor
116 App, 0, 4 | Congresului, senatorilor, şi a fost larg răspândit în rândul
117 App, 0, 4 | două mii de fermieri au fost vizitaţi individual.~Când
118 App, 0, 5 | care au stat la baza ei". A fost clar pentru oricine că demonstraţia
119 App2, 0, 1 | CATOLICE~ ~Această carte a fost primul strigăt de alarmă
120 App2, 0, 2 | exemplul polonez. Cartea a fost foarte călduros recomandată
121 App2, 0, 2 | poloneză şi maghiară. Au fost vândute mai mult de 170.
122 App2, 0, 3 | oameni. Această carte a fost publicată în portugheză,
123 App2, 0, 5 | După relatările presei, "a fost văzut pe birourile Vaticanului".~ ~
|