Aprecierile Părintelui Anastasio Gutierrez asupra Profesorului Plino Correa de Oliveira cu privire la Revoluţie şi Contrarevoluţie.

Părintele Anastasio Gutierrez C.M.F. (născut la 5 decembrie 1915 la Anatuya - Santiago del Estero, Argentina -, decedat la 6 ianuarie 1998) a fost un canonist de faimă internaţională, co‑fondator al Intitutum Juridicum Claretianum la Roma şi consultor al mai multor dicasterii la Vatican.

Am citit cu multă atenţie, cu mare plăcere şi mi-a fost de un real folos cartea Profesorului Plinio Correa de Oliveira, Revoluţie şi Contrarevoluţie, scrisă în limba spaniolă şi dedicată mie cu cele mai alese sentimente de afecţiune şi simpatie, pentru care îi mulţumesc.

Revoluţie şi Contrarevoluţie este o carte magistrală, al cărei mesaj ar trebui să se răspândească atât de mult, încât să pătrundă în conştiinţele tuturor celor care se simt cu adevărat catolici, şi aş spune mai mult, a tuturor oamenilor de bunăvoinţă. Aceştia ar învăţa că singura salvare este în Isus Cristos şi în Biserica Sa, iar cei dintâi s-ar simţi întăriţi şi susţinuţi în credinţa lor, pregătiţi şi avertizaţi din punct de vedere psihic şi spiritual împotriva procesului subtil care îi foloseşte pe mulţi dintre ei drept imbecili tovarăşi de drum. Analiza pe care o face asupra procesului revoluţionar este impresionantă şi revelatoare prin realismul său şi profunda sa cunoaştere a istoriei. Începând cu decadentul Ev Mediu târziu, care pregăteşte climatul Renaşterii păgânizante şi al Pseudo‑Reformei, până la cumplita Revoluţie franceză şi mai apoi la Comunismul ateu.

Această analiză istorică nu este doar exterioară, ci este explicată şi urmărită în acţiunile şi reacţiile sale, cu elemente ale psihologiei umane, de la cea individuală, la cea colectivă, a maselor. Dar trebuie să recunoaştem că în spatele acestei descreştinări de fond şi sistematice se află cineva. Pentru că într‑adevăr, omul tinde spre rău – orgoliu şi senzualitate -; dar dacă nu ar exista cineva care să ia frâiele acestor tendinţe dezordonate şi să le coordoneze cu atenţie, probabil rezultatul nu ar fi o acţiune atât de constantă, abilă şi sistematică, susţinută cu tenacitate, folosind inclusiv fluctuaţiile provocate de rezistenţa şi „reacţia firească” a forţelor opuse.

Cartea previne, deşi cu reţinere în ceea ce priveşte previziunile şi ipotezele, posibila desfăşurare într-un viitor apropiat a acţiunii revoluţionare şi, în locul său, apoi, a contra-revoluţiei.

Numeroase sunt gândurile şi observaţiile subtile de tip sociologic, politic, psihologic, evolutiv... presărate pe tot cuprinsul cărţii, nu puţine fiind demne de o antologie. Multe din ele prezintă unele „tactici” inteligente ce favorizează Revoluţia şi altele, care pot sau trebuie să fie folosite în complexul unei „strategii” generale a Contra-revoluţiei.

În concluzie, îndrăznesc să spun că este o carte profetică în adevăratul sens al cuvântului; mai mult chiar, conţinutul ei ar trebui predat în cercurile superioare ale Bisericii, pentru ca cel puţin clasele elitiste să cunoască clar această realitate zdrobitore, despre care cred că nu se ştie cu exactitate. Aceasta, printre altele, ar contribui la descoperirea şi demascarea imbecililor tovarăşi de drum, între care se numără mulţi clerici care în mod sinucigaş fac jocul duşmanului. Această categorie, a imbecililor aliaţi cu Revoluţia, va dispărea în mare parte. (...)

În cea de-a doua parte se expune natura Contra-Revoluţiei şi tactica curajoasă şi „agresivă” pe care trebuie să o aplicăm, evitând excesele şi acţiunile improprii şi imprudente.

În faţa acestor realităţi, unii se îndoiesc că în Biserică ar exista o adevărată strategie, aşa cum există în cazul Revoluţiei; dacă întâlnim multe elemente, acţiuni, instituţii, „tactici”..., acestea par să acţioneze izolat, uneori trâmbiţat sau într-un spirit opus altarului, fără conştiinţa întregului. Concepţia şi conştiinţa de a înfăptui o Contra-Revoluţie ar putea să unifice şi chiar să dea un sens mai larg de colaborare în Biserică.

Nu-mi rămâne decât să felicit Instituul T.F.P. pentru că are un fondator de statura şi calitatea Profesorului Plinio. Prevăd Institutului şi îi doresc din tot sufletul o dezvoltare fructuoasă şi un viitor plin de reuşite Contra-Revoluţionare.

Închei prin a spune că impresionează puternic spiritul cu care a fost scrisă această carte, un spirit profund creştin şi îndrăgostit de Biserică. Opera este un rod autentic al „sapientia cristiana”. De asemene, este emoţionant să vezi la o persoană laică o devoţiune atât de mare faţă de Mama lui Isus şi Mama noastră: semn clar al predestinării: „Nesigur, ca toată lumea, de ziua de mâine, înălţăm în rugăciune ochii spre tronul ales al Mariei, Regina Universului... Să accepte Sfânta Fecioară acest omagiu filial, tribut de iubire şi expresia încrederii absolute în triumful Ei”.

Roma, 8 septembrie 1993

Sărbătoarea Naşterii Domnului

Pr. Anastasio Gutierres