D.     Singurul front al Revoluţiei

Astfel de "cheaguri" şi cristalizări duc normal la ciocniri între forţele Revoluţiei. Reflectând asupra lor, s-ar putea spune că puterile răului sunt dezbinate unele împotriva altora şi că ideea noastră despre procesul revoluţionar ca o singură unitate este falsă.

Iluzie. Printr-un profund instinct, aceste forţe sunt armonioase în elementele lor esenţiale şi contradictorii numai în accidentele lor, având o capacitate uimitoare de a se uni împotriva Bisericii catolice ori de câte ori se găsesc faţă în faţă cu ea.

Fiind sterile în elementele bune rămase încă în ele, forţele revoluţionare sunt într-adevăr eficiente numai pentru rău. Astfel, fiecare dintre ele atacă Biserica din propriul ei unghi, până când ea se simte ca o cetate asediată de o armată imensă.

Printre aceste forţe ale Revoluţiei, este de datoria noastră să nu-i omitem pe catolicii care practică doctrina Bisericii dar sunt dominaţi de spiritul revoluţionar. De o mie de ori mai periculoşi decât duşmanii ei declaraţi, aceştia combat Sfântul Scaun dinăuntrul propriilor Sale ziduri. Pe bună dreptate Pius al IX-lea a spus despre ei : "Chiar dacă fiii acestei lumi ar fi mai înţelepţi decât fiii luminii, capcanele şi violenţele lor ar avea, fără îndoială, mai puţin succes dacă mulţi dintre cei ce se numesc catolici nu le-ar întinde o mână prietenească. Da, din păcate, sunt unii care vor să cadă la învoială cu duşmanii noştri, care încearcă să stabilească o alianţă între lumină şi întuneric, o înţelegere între dreptate şi nedreptate, servindu-se de acele doctrine numite catolice liberale care, bazate pe cele mai dăunătoare principii, adulează puterea civilă atunci când aceasta invadează lucrurile spirituale şi obligă sufletele să respecte sau cel puţin să tolereze legile cele mai nedrepte, ca şi cum nu stă scris cu certitudine că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Ei sunt cu siguranţă mult mai periculoşi şi mai dăunători decât duşmanii noştri declaraţi, nu numai pentru că sprijină eforturile acestora, poate fără să-şi dea seama, dar şi pentru că menţinându-se la limita opiniilor condamnate, ei îşi arogă o aparenţă de integritate şi de doctrină ireproşabilă, amăgindu-i pe amatorii imprudenţi de concilieri şi înşelând persoanele cinstite care s-ar revolta împotriva unei erori evidente. Din această cauză ei generează o dezbinare a minţii, destramă unitatea şi slăbesc forţele care ar trebui să fie unite împotriva duşmanului"^*.