6. AGENŢII REVOLUŢIEI : MASONERIA ŞI CELELALTE FORŢE SECRETE

Deoarece examinăm forţele propulsive ale Revoluţiei, este de datoria noastră să spunem un cuvânt despre agenţii ei.

Nu credem că numai dinamismul pasiunilor şi erorilor omeneşti a putut să coordoneze resurse atât de diverse în urmărirea unui singur scop - victoria Revoluţiei.

Revoluţia s-a produs trecând prin mii de vicisitudini de-a lungul multor secole, pline de evenimente neprevăzute, de toate gradele. A produce un proces atât de coerent şi de continuu ca al Revoluţiei, într-o perioadă de timp atât de imensă şi de schimbătoare, ni se pare de neconceput fără acţiunea unor generaţii succesive de conspiratori de o extraordinară inteligenţă şi putere. A crede că Revoluţia ar fi putut ajunge la starea ei prezentă fără această acţiune, este ca şi cum am admite că sute de litere aruncate pe fereastră s-ar putea aranja singure pe pământ, în mod spontan, pentru a constitui o oarecare operă, ca "Odă lui Satan", de Carduci, de pildă.

Forţele propulsive ale Revoluţiei au fost manipulate până astăzi de agenţi foarte ingenioşi care le-au folosit ca mijloace pentru realizarea procesului revoluţionar.

În general se pot considera ca agenţi ai Revoluţiei toate sectele, de orice natură, zămislite de ea de la originea ei până astăzi, pentru a-i răspândi ideile sau pentru a-i articula conspiraţiile revoluţionare. Dar secta de căpetenie, în jurul căreia sunt organizate toate celelalte ca simple forţe auxiliare, uneori conştient, alteori nu, este masoneria, după cum reiese clar din documentele pontificale, în special din Enciclica lui Leon al XIII-lea, Humanum Genus, din 20 aprilie 1884^*.

Succesul pe care l-au obţinut până astăzi aceşti conspiratori, şi mai ales masoneria, este în parte rezultatul incontestabilei lor capacităţi de a organiza şi conspira. El trebuie totuşi atribuit şi cunoaşterii lor lucide cu privire la esenţa profundă a Revoluţiei, precum şi a priceperii cu care ştiu să folosească legile naturale pentru scopurile lor. Ne referim aici la legile politice, sociologice, psihologice, artistice, economice etc., folosite de revoluţionari pentru a-şi duce la îndeplinire planurile.

În felul acesta, agenţii haosului şi ai subversiunii sunt ca un savant care, în loc să lucreze singur, studiază şi pune în mişcare forţele naturii ce sunt de o mie de ori mai puternice decât acţiunea lui independentă.

În afară de a explica într-o mare măsură succesul Revoluţiei, cele spuse constituie un indiciu important pentru soldaţii Contrarevoluţiei.