|
E.
Distrugerea ordinii prin
excelenţă
De
fapt, ordinea lucrurilor care este distrusă este Creştinătatea
medievală. Acum, acea creştinătate n-a fost o oarecare ordine
posibilă, aşa cum ar putea fi multe altele. În împrejurările
inerente timpurilor şi locurilor respective, ea era realizarea singurei
ordini adevărate printre oameni, anume, Civilizaţia
Creştină.
În
Enciclica Immortale Dei, Leon al XIII-lea descrie
Creştinătatea medievală în aceste cuvinte : "A fost o vreme când filosofia Evangheliei guverna Statele. În
acea epocă, influenţa înţelepciunii creştine şi
virtutea ei divină au pătruns în legi, în instituţii, în
obiceiurile poporului, în toate categoriile şi relaţiile societăţii
civile. Pe atunci, Religia instituită de Iisus Hristos, solid
întemeiată în gradul de demnitate cuvenit ei, înflorea peste tot,
graţie bunăvoinţei Prinţilor şi protecţiei
legitime a Magistraţilor. Pe atunci, Preoţia şi Imperiul erau
unite printr-o armonie fericită şi printr-un schimb prietenos de bune
oficii. Astfel organizată, societatea civilă a dat roade superioare
tuturor aşteptărilor, a căror amintire persistă şi va
persista, înregistrată aşa cum se află în numeroase documente,
pe care nici un şiretlic al adversarilor nu le poate distruge sau
umbri"*.
Ceea
ce s-a distrus, din secolul al XV-lea până azi, este aşezarea
oamenilor şi a lucrurilor potrivit cu doctrina Bisericii, Stăpâna
Revelaţiei şi a Legii Naturale. Şi această distrugere a
fost în întregime desăvârşită în zilele noastre. Această
aşezare a lucrurilor este ordinea prin excelenţă. Ceea ce s-a
urmărit să se implanteze este diametral opus acesteia. Aşadar,
este Revoluţia prin excelenţă.
Fără
îndoială, actuala Revoluţie a avut precursori şi de asemenea
prefigurări. De pildă, Arie şi Mohamed au fost
prefigurările lui Luther. În diferitele epoci au existat de asemenea
utopişti care îşi imaginau în visuri zile foarte
asemănătoare cu cele ale Revoluţiei. În fine, în diferite
ocazii, au existat oameni sau grupuri de oameni care încercau să realizeze
o stare de lucruri similară cu himerele Revoluţiei.
Dar
toate aceste visuri, toate aceste prefigurări, nu înseamnă mai nimic
în comparaţie cu Revoluţia în a cărei desfăşurare
trăim noi acum. Prin radicalismul ei, prin universalitatea ei şi prin
marea ei forţă, Revoluţia a pătruns atât de adânc şi
se întinde atât de departe încât constituie ceva fără precedent în
istorie. Multe minţi pătrunzătoare se întreabă dacă nu
cumva am ajuns să trăim timpurile lui Anticrist. De fapt, se pare
că nu suntem departe de ele, judecând după cuvintele Sfântului
Părinte Ioan al XXIII-lea care a domnit glorios : "Mai mult, vă spunem că, în acest ceas cumplit, când
spiritul răului caută prin toate mijloacele să distrugă
Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să punem în mişcare
toate energiile pentru a o apăra, dacă vreţi să feriţi
oraşul vostru de dezastre cu mult mai mari decât acelea provocate de
cutremurul de acum cincizeci de ani. Cu cât mai greu ar fi să înalţi
sufletele după aceea, odată ce ele au fost separate de Biserică
sau înrobite falselor ideologii ale zilelor noastre !"*.
|