A. Trufie şi egalitarism
Omul
trufaş, supus autorităţii altuia, urăşte, în primul
rând, jugul care-l apasă în mod direct.
Într-un
al doilea stadiu, omul trufaş urăşte, în general, orice
autoritate şi toate jugurile şi, chiar mai mult, urăşte
însuşi principiul autorităţii considerat în abstract.
Urând
orice autoritate, el urăşte de asemenea orice superioritate,
indiferent de ce ordin este.
Şi
în toate acestea este o adevărată ură faţă de Dumnezeu
(cf. punctului "m" de mai jos).
Această
ură de inegalitate merge atât de departe încât, mânate de ea, persoane cu
o poziţie înaltă în viaţă ajung să-şi rişte
grav acea poziţie şi chiar s-o piardă numai pentru a evita
să accepte superioritatea unuia mai suspus.
Mai
mult decât atât. La apogeul virulenţei, trufia poate împinge pe cineva
să lupte pentru anarhie şi să refuze puterea supremă
dacă i-ar fi oferită. Şi numai pentru că simpla
existenţă a acelei puteri afirmă implicit principiul
autorităţii la care fiecare om ca atare - inclusiv cel trufaş -
poate fi supus.
Trufia
deci poate să ducă la cel mai radical şi mai total egalitarism.
Acest
egalitarism radical şi metafizic are aspecte variate.
a.
Egalitatea
între oameni şi Dumnezeu dă naştere la
panteism, imanentism şi la toate formele ezoterice ale religiei care
urmăresc să-L aşeze pe Dumnezeu într-o relaţie de la egal
la egal cu oamenii, cu obiectivul de a-i încununa pe aceştia cu toate proprietăţile
divine. Un ateu este un egalitarist care, dorind să evite absurditatea de
a afirma că omul este Dumnezeu, cade în altă absurditate afirmând
că Dumnezeu nu există. Laicismul este o formă de ateism şi
deci o formă de egalitarism. Laicismul susţine că este imposibil
de a fi sigur de existenţa lui Dumnezeu. Ca o consecinţă, el
afirmă că omul trebuie să acţioneze în sfera temporală
ca şi cum Dumnezeu n-ar exista; pe scurt, omul trebuie să
acţioneze ca o persoană care L-a detronat pe Dumnezeu.
b.
Egalitatea
în sfera ecleziastică : suprimarea unei preoţii înzestrată
cu puterea hirotonirii, a învăţăturii şi a conducerii, sau
cel puţin a unei preoţii cu grade ierarhice.
c.
Egalitatea
între diferitele religii : toate discriminările
religioase sunt un izvor de nemulţumire pentru că nu respectă
egalitatea fundamentală a oamenilor. De aceea, diferitele religii trebuie
să fie tratate în mod strict egal. A pretinde că o religie este
singura adevărată, excluzându-le pe toate celelalte, înseamnă a
afirma o superioritate. O asemenea poziţie ar fi opusă smereniei
evanghelice şi totodată lipsită de înţelepciune, deoarece
ar împiedica accesul la inimile oamenilor.
d.
Egalitatea
în sfera politică : suprimarea sau, cel
puţin, atenuarea inegalităţilor dintre cei care guvernează
şi cei care sunt conduşi. Puterea nu vine de la Dumnezeu, ci de la
mase; ele comandă şi guvernul trebuie să asculte. Monarhia
şi aristocraţia sunt proscrise ca regimuri intrinsec rele, pentru
că sunt antiegalitare. Numai democraţia este considerată a fi
legitimă, dreaptă şi evanghelică*.
e.
Egalitatea
în structura societăţii : suprimarea
claselor, în special a acelora care se perpetuează pe calea
eredităţii. Orice influenţă aristocratică trebuie
înlăturată, atât în orientarea societăţii cât şi în tonus-ul general al culturii şi al
obiceiurilor. Ierarhia naturală care constă în superioritatea muncii
intelectuale faţă de munca manuală va dispărea prin
eliminarea deosebirii dintre cele două.
f.
Desfiinţarea
organismelor intermediare dintre individ şi stat,
precum şi eliminarea privilegiilor inerente oricărui organism social.
Oricât de mult urăşte absolutismul regal, Revoluţia
urăşte încă şi mai mult organismele intermediare şi
monarhia organică medievală. Explicaţia este că
absolutismul monarhic tinde să-şi aşeze toţi supuşii,
chiar şi pe cei de rangul cel mai înalt, la un nivel de egalitate
reciprocă. Coborându-i astfel, ea prevesteşte anihilarea individului
şi anonimatul care şi-a atins apogeul în marile concentrări
urbane ale societăţii socialiste.
Familia
ocupă primul loc printre grupurile intermediare care urmează a fi
desfiinţate. Atât timp cât Revoluţia nu reuşeşte să o
şteargă de pe faţa pământului, ea încearcă să o
reducă, să o mutileze şi să o defăimeze în toate
chipurile.
g.
Egalitatea
economică : nimic nu aparţine nimănui,
totul aparţine colectivităţii. Proprietatea particulară e
suprimată, la fel şi dreptul fiecăruia la roadele muncii lui
şi la alegerea propriei profesiuni.
h.
Egalitatea
în aspectele exterioare ale existenţei:
varietatea duce uşor la o inegalitate de poziţii. De aceea,
varietatea în materie de îmbrăcăminte, locuinţă, mobilier,
obiceiuri etc. este redusă cât se poate de mult.
i.
Egalitatea
sufletelor : propaganda standardi- zează, ca să spunem aşa, toate sufletele,
prin faptul că le răpeşte particularităţile şi
aproape chiar şi orice viaţă individuală. Chiar
diferenţele dintre sexe, cu privire la psihologie şi atitudine, tind
să fie diminuate cât se poate de mult. Date fiind toate acestea, poporul,
care este în esenţă o mare familie de suflete diferite dar în armonie
unele cu altele, strânse în jurul unor interese comune, dispare. În locul lui
apare masa, cu marele ei suflet colectiv, pustiu, de sclav*.
j.
Egalitatea
în toate relaţiile sociale : adică între
bătrâni şi tineri, patroni şi angajaţi, profesori şi
studenţi, soţ şi soţie, părinţi şi copii
etc.
k.
Egalitatea
în ordinea internaţională : un stat este
format dintr-un popor independent, exercitând o stăpânire absolută
peste un teritoriu. De aceea, în dreptul public, suveranitatea este imaginea
proprietăţii. Odată ce admitem ideea unui popor cu
caracteristici care îl deosebesc de alte popoare şi admitem ideea de
suveranitate, suntem inevitabil în prezenţa inegalităţii : de
capacitate, de valoare, de număr etc. Odată ce ideea de teritoriu
este admisă, avem inegalitatea cantitativă şi calitativă
între diferitele spaţii teritoriale. Atunci se înţelege că
Revoluţia, care este în mod fundamental egalitară, visează la
topirea tuturor raselor, a tuturor popoarelor şi a tuturor statelor într-o
singură rasă, un singur popor şi un singur stat (cf.
Părţii Întâi, Cap. XI, 3).
l.
Egalitatea
între diferitele părţi ale ţării :
din aceleaşi motive şi printr-un mecanism similar, Revoluţia
tinde să desfiinţeze toate formele sănătoase de regionalism
politic, cultural şi de orice fel din interiorul fiecărei
ţări.
m. Egalitarismul şi ura
faţă de Dumnezeu : Sfântul Toma arată* că diversitatea creaturilor
şi gradarea lor ierarhică sunt bune în ele înseşi, pentru
că astfel perfecţiunile Creatorului sunt puse în evidenţă
mai strălucitor în tot cuprinsul creaţiei. El spune că
Providenţa a instituit inegalitatea între Îngeri**, precum şi între oameni, atât
în Paradisul terestru cât şi în această ţară a exilului***. Din această cauză, un
univers format din creaturi egale ar fi o lume în care asemănările
dintre creaturi şi Creator ar fi fost eliminate, atât cât este posibil. De
aceea, a urî, din principiu, orice inegalitate înseamnă să te situezi
în mod metafizic împotriva celor mai bune elemente de asemănare dintre
Creator şi creaţie. Înseamnă să-l urăşti pe
Dumnezeu.
n.
Limitele
inegalităţii : din toată această
explicaţie doctrinală nu se poate conchide, bineînţeles, că
inegalitatea este întotdeauna şi în mod necesar un bine.
Toţi
oamenii sunt egali prin fire; ei diferă doar în accidentele lor. Ei au
drepturi care decurg din simplul fapt că sunt oameni şi aceste
drepturi sunt egale pentru toţi : dreptul la viaţă, la onoare,
la suficiente condiţii de existenţă, la muncă, şi deci
la proprietate, la întemeierea unei familii şi, mai presus de orice, la
cunoaşterea şi practicarea adevăratei Religii. Iar
inegalităţile care nu respectă aceste drepturi sunt împotriva
ordinii Providenţei. Totuşi, între aceste limite,
inegalităţile care rezultă din accidente ca virtutea, talentul,
frumuseţea, puterea, familia, tradiţia etc., sunt juste şi în
conformitate cu ordinea universală*.
|