3.      ÎN RAPORT CU REVOLUŢIONARUL

A.     Iniţiativa contrarevoluţionară

Nu există oameni neutri în faţa revoluţiei şi a Contrarevoluţiei. Pot exista numai necombatanţi a căror voinţă sau ale căror veleităţi se află conştient sau nu într-una sau cealaltă dintre tabere. Prin revoluţionari îi înţelegem deci nu numai pe partizanii totali şi declaraţi, dar şi pe "semicontrarevoluţionari".

După cum am văzut, revoluţia a progresat, cu preţul de a-şi ascunde faţa întreagă, spiritul ei adevărat şi ţelurile ei fundamentale.

Cel mai eficient mijloc de a o combate printre revoluţionari este de a demasca în întregime, atât în spiritul ei, în marile ei linii de acţiune, cât şi în fiecare din manifestările şi manevrele ei aparent inofensive şi fără importanţă. Astfel, a-i smulge vălurile înseamnă a-I da cea mai puternică lovitură.

Iată de ce efortul contrarevoluţionar trebuie să se dedice acestei sarcini cu cea mai mare perseverenţă.

În mod secundar, fără îndoială, celelalte resurse ale dialecticii abile sunt indispensabile pentru succesul unei acţiuni contrarevoluţionare.

Există anumite posibilităţi de colaborare cu "semi- contrarevoluţionarii", precum şi cu revoluţionarii care au "cheaguri" contrarevoluţionare. Aceasta creează o problemă specială : până la ce punct este prudent să colaborezi ? După părerea noastră, lupta împotriva revoluţiei poate fi dusă satisfăcător numai de persoane unite care sunt radical şi în întregime imune la virusul Revoluţiei. Este de conceput ca grupurile contrarevo- luţionare să colaboreze - pentru nişte obiective concrete - cu elementele mai sus menţionate. Dar, a se admite o colaborare totală şi continuă cu persoane care sunt infectate de vreo influenţă a Revoluţiei este cea mai flagrantă imprudenţă şi, poate, cauza celor mai multe insuccese contrarevoluţionare.