A. "Contrarevoluţia este sterilă pentru că este
anacronică"
Cele
mai insistente şi mai dăunătoare dintre aceste
"sloganuri" sunt cele care susţin că în epoca noastră
Contrarevoluţia nu poate să se dezvolte pentru că este împotriva
spiritului vremii. Istoria, spun ele, nu se întoarce înapoi.
După acest principiu bizar, religia
catolică n-ar exista, pentru că nu se poate tăgădui că
Evanghelia a fost propovăduită de Domnul nostru Iisus Hristos şi
de Apostoli într-un mediu care-i era radical opus. La fel, Spania catolică
(germano-romanică) n-ar exista, pentru că nimic nu seamănă
atât de mult cu o înviere şi deci, într-un anume fel, cu o reîntoarcere în
trecut, ca reconstruirea întregii măreţii creştine a Spaniei,
după opt secole câte s-au scurs de la Covadonga până la căderea
Granadei. Renaşterea, atât de îndrăgită de revoluţionari, a
fost ea însăşi, cel puţin din unele puncte de vedere, o
reîntoarcere la un naturalism cultural şi artistic fosilizat de peste o
mie de ani.
Istoria,
aşadar, conţine îndepărtări şi reveniri în căile
binelui, precum şi în ale răului.
De
altfel, când revoluţia spune despre ceva că este conform cu spiritul
cremii, trebuie să fim prudenţi faţă de acel lucru. Nu
rareori ceea ce vrea ea să restaureze este vreo nebunie a vremurilor
păgâne.
Ce
este nou, de pildă, în divorţ, nudism, tiranie şi demagogie,
care au fost toate atât de larg răspândite în lumea veche ?
Şi
de ce adeptul divorţului este privit ca modern, pe când
apărătorul statorniciei este considerat demodat ?
Conceptul
de "modernitate", susţinut de Revoluţie, este bazat pe tot
ce dă frâu liber trufiei şi egalitarismului, precum şi setei de
plăcere şi liberalismului.
|