C.     "Argumentarea contrarevoluţionară este polemică şi dăunătoare"

Al treilea "slogan" constă în criticarea operelor intelectuale ale contrarevoluţionarilor pentru caracterul negativist şi polemic prin care, chipurile, insistă excesiv asupra respingerii erorii în loc de a explica adevărul în mod clar şi dezinteresat. Deci aceste opere ar fi contraproductive pentru cauza contrarevoluţionară, fiindcă ar irita adversarul şi l-ar îndepărta. Exceptând excesele posibile, acest caracter aparent negativist are o raţiune profundă de a fi. În acord cu ceea ce s-a spus aici mai înainte, doctrina Revoluţiei era deja implicită în negaţiunile lui Luther şi ale primilor revoluţionari, dar ea a devenit explicită foarte încet, în decurs de secole. Aşa se face că autorii contrarevoluţionari au intuit încă de la început - şi pe bună dreptate - în toate formulările revoluţionare, ceva care mergea dincolo de formulările înseşi. Trebuie să se ia în considerare că mentalitatea Revoluţiei din fiecare fază a procesului revoluţionar înseamnă mult mai mult decât ideologia enunţată în acea fază anume. Pentru a face un studiu profund, eficient şi cu totul obiectiv, este necesar să urmărim pas cu pas desfăşurarea marşului Revoluţiei, într-un efort anevoios de a lămuri ceea ce este implicit în procesul revoluţionar. Numai în acest fel se poate ataca Revoluţia aşa cum trebuie ea să fie atacată. Toate acestea au obligat pe contrarevoluţionari să-şi aţintească tot timpul privirea asupra Revoluţiei, să-şi elaboreze şi să-şi afirme tezele lor în funcţie de erorile ei. În decursul acestei munci intelectuale, doctrinele adevărului şi ordinii, aflate în Depozitul Sacru al Magisterului Bisericii, sunt comoara din care contrarevoluţionarul scoate fapte noi şi vechi^* pentru a respinge Revoluţia pe măsură ce vede tot mai adânc în prăpăstiile ei întunecoase.

Astfel, în multe dintre cele mai importante aspecte ale ei, activitatea contrarevoluţionară este în mod sănătos negativistă şi polemică. Tot în felul acesta şi din motive nu prea diferite, de cele mai dese ori Magisterul ecleziastic defineşte adevărurile în raport cu diversele erezii, aşa cum apar ele în decursul istoriei. Şi formulează aceste adevăruri ca o condamnare a erorii opuse lor. Făcând astfel, Biserica nu s-a temut niciodată că ar pricinui rău sufletelor.