B. În privinţa marşului lent
Am
văzut de asemenea că alţii acceptă doctrina
revoluţionară încet, pas cu pas. În multe cazuri, procesul se
desfăşoară continuu de-a lungul mai multor generaţii. Un
"semicontrarevoluţionar" care este foarte ostil paroxismelor
Revoluţie, are un fiu care este mai puţin opus lor, un nepot care
este indiferent la ele şi, în cele din urmă, un strănepot care
este complet integrat în fluxul revoluţionar. După cum am spus,
motivul este că anumite familii au în mentalitatea lor, în
subconştientul şi în felurile lor de a simţi, o
rămăşiţă de obiceiuri şi de plămadă
contrarevoluţionare care le ţin în mod parţial legate de Ordine.
Corupţia revoluţionară nu este atât de dinamică la aceste
familii; poate avansa în spiritele lor numai pas cu pas, într-o manieră,
ca să spunem aşa, deghizată. Aceeaşi încetineală a
ritmului explică de ce atâţia oameni îşi pot schimba radical
opiniile în decursul vieţii lor. De pildă, când sunt
adolescenţi, opinia lor despre modele indecente este severă, în
consonanţă cu ambianţa în care locuiesc. Mai târziu, pe
măsură ce obiceiurile "evoluează" într-o direcţie
mai libertină, aceleaşi persoane se adaptează la modele
succesive până când, la sfârşitul vieţii lor, aplaudă un
fel de îmbrăcăminte pe care l-ar fi dezaprobat cu tărie în
tinereţe. Ele au ajuns la această atitudine pentru că au
alunecat încet şi imperceptibil prin nuanţele gradate ale
Revoluţiei. N-au avut nici perspicacitatea, nici energia necesară
pentru a-şi da seama încotro se lăsau conduse de Revoluţia care
se petrecea în ele şi în jurul lor. Treptat ele au sfârşit poate prin
a merge tot aşa de departe ca un revoluţionar de vârsta lor care în
adolescenţă a adoptat prima viteză. În aceste suflete
adevărul şi bunătatea se află în derută, dar nu atât
de mult încât, în faţa unei erori grave sau a unui rău grav, să
nu poată suferi o tresărire care uneori poate fi victorioasă
şi salvatoare pentru ele, făcându-le să priceapă profunda
perversitate a Revoluţiei şi conducându-le la o opoziţie
categorică şi sistematică faţă de toate
manifestările ei. Pentru a evita aceste şocuri izbăvitoare
pentru suflet şi aceste cristalizări contra- revoluţionare,
Revoluţia se mişcă pas cu pas.
|