B. Neascunzând nimic
Astfel,
în călătoria de la eroare la adevăr, sufletul nu întâlneşte
tăcerile perfide ale Revoluţiei, nici metamorfozele ei
înşelătoare. Nimic din ceea ce sufletul trebuie să ştie
nu-I este ascuns. Adevărul şi bunătatea îi sunt în întregime
dezvăluite de Biserică. Căci nu ascunzând sistematic scopul
ultim al formării se pot obţine progresul şi binele de la un om,
ci mai curând arătându-I acest scop şi zugrăvindu-i-l tot mai
atrăgător.
Contrarevoluţia,
aşadar, nu trebuie să-şi disimuleze întreaga ei amploare. Ea
trebuie să-şi însuşească normele foarte înţelepte
stabilite de Sfântul Pius al X-lea în ceea ce priveşte calea
obişnuită de a acţiona a adevăratului apostol : "Nu este nici cinstit, nici demn de
a-ţi ascunde starea de catolic, acoperind-o cu un înveliş echivoc ca
pe o marfă avariată sau de contrabandă"*. Catolicii nu trebuie "să ascundă ca sub un
văl cele mai importante percepte ale Evangheliei, de teamă ca acestea
să nu fie, poate, mai puţin urmate sau chiar complet abandonate"**. La acestea, Sfântul
Părinte a adăugat judicios : "Fără
îndoială, în prezentarea adevărului nu ar fi lipsit de
prudenţă să se facă uz şi de oarecare temporizare,
când este vorba de lămurirea unor oameni ostili instituţiilor noastre
şi cu totul îndepărtaţi de Dumnezeu. Sfântul Grigorie cel Mare a
spus că întâi trebuie să pipăi cu o mână delicată
locul unde va trebui să tai. Dar chiar această îndemânare începe
să semene cu o prudenţă carnală dacă este
instituită ca o normă de comportare constantă şi generală;
aceasta cu atât mai mult cu cât cel care procedează astfel pare să
arate foarte puţină consideraţie pentru Harul Divin care este
acordat nu numai clerului ci şi tuturor celor care cred în Hristos,
aşa încât cuvintele şi faptele noastre să poată mişca sufletele
acestor oameni"*.
|