C.     "Şocul" marilor convertiri

cu toate că am criticat mai sus încercarea de a reduce lucrurile la o simplă schemă, ni se pare totuşi că adeziunea deplină şi conştientă la Revoluţie, aşa cum se prezintă ea în realitate, este un păcat extrem de mare, o apostazie radicală de la care te poţi întoarce numai pe calea unei convertiri tot atât de radicale.

De fapt, potrivit istoriei, se pare că marile convertiri se produc de cele mai multe ori prin intermediul unei fulgerătoare zguduiri a sufletului, pricinuită de har cu prilejul unui fapt intern sau extern. Aceste mişcări ale sufletului diferă de la caz la caz, dar deseori au anumite trăsături comune. În mod concret convertirea revoluţionarilor la Contrarevoluţie nu rareori se înfăptuieşte, în linii generale, după cum urmează :

a.       În sufletul păcătosului împietrit, care printr-un proces de mare viteză a trecut imediat la faza extremă a Revoluţiei, sunt întotdeauna rămăşiţe de inteligenţă şi de bun simţ, sunt adică tendinţe mai mult sau mai puţin precise în direcţia binelui.

Deşi Dumnezeu niciodată nu deposedează sufletele de harul suficient, El deseori aşteaptă ca ele să atingă înseşi adâncurile mizeriei pentru a le face să vadă dintr-o dată, ca într-o străfulgerare luminoasă, toată enormitatea păcatelor şi greşelilor lor. Numai când a ajuns la punctul de a dori să se hrănească cu roşcovele porcilor, numai atunci fiul risipitor şi-a revenit în fire şi s-a întors la casa tatălui său^*.

b.      În sufletul călduţ, indiferent şi miop care alunecă încet în jos, pe panta Revoluţiei, încă mai acţionează anumiţi fermenţi supranaturali, nerefuzaţi în întregime; ca tăciunii sub cenuşă, încă mai mocnesc valori ale tradiţiei, ordinii şi religiei. Şi aceste suflete, printr-o tresărire sănătoasă într-un moment de extremă degradare, îşi pot deschide ochii, reînviind într-o clipă tot ceea ce lâncezea şi ameninţa să moară înăuntrul lor; aceasta este reaprinderea feştilei care încă fumegă^**.