|
B. Lupta împotriva Comunismului
Acest
titlu se referă la organizaţiile care nu se dedică în mod
special construirii unei ordini sociale bune, ci mai curând luptei împotriva
Comunismului. Din motive expuse deja în această lucrare, noi
considerăm că acest fel de organizaţie este legitimă
şi adeseori chiar indispensabilă. Fără îndoială,
spunând acestea, noi nu identificăm Contrarevoluţia cu abuzurile pe
care organizaţiile de acest tip le-au comis, poate, într-o ţară
sau alta.
Cu
toate acestea, credem că eficacitatea contrarevoluţionară a unor
astfel de organizaţii poate fi mult mărită dacă membrii
lor, rămânând în domeniul lor specific, au permanent în vedere anumite
adevăruri esenţiale :
-
Numai o respingere inteligentă a
Comunismului este eficace.
Simpla
repetare a unor "sloganuri", oricât ar fi ele de inteligente şi
de ingenioase, nu este destul.
-
Această respingere, când este
făcută în cercuri culturale, trebuie să ţintească la
temeliile doctrinale ale Comunismului. Este important să se sublinieze
caracterul lui esenţial, de sectă filosofică, ce deduce din
principiile ei o concepţie particulară despre om, societate, stat,
istorie, cultură etc., aşa cum Biserica deduce toate principiile
culturii şi civilizaţiei catolice din Revelaţie şi din
Legea Morală. De aceea, nu există nici o conciliere posibilă
între comunism, o sectă care conţine în ea însăşi
plenitudinea Revoluţiei, şi Biserică.
Aşa
numitul comunism ştiinţific nu este cunoscut de mulţimi şi
doctrina lui Marx nu atrage masele. O acţiune ideologică
anticomunistă trebuie să fie îndreptată spre o stare de spirit
foarte larg răspândită în marele public care deseori face pe mulţi
dintre adversarii Comunismului să simtă o anume ruşine
întorcându-se împotriva lui. Această stare de spirit vine de la ideea, mai
mult sau mai puţin conştientă, că orice inegalitate este o
nedreptate şi că nu numai averile mari ci şi cele mijlocii trebuie
suprimate, pentru că dacă n-ar exista bogaţi, n-ar exista nici
săraci. După cum se poate vedea, aceasta este o
rămăşiţă, parfumată cu sentimentalism romantic, a
anumitor şcoli socialiste din secolul al XIX-lea. De aici provine o
mentalitate care se pretinde anticomunistă, dar totuşi se
autointitulează deseori socialistă. Această mentalitate, care
devine tot mai puternică în Apus, constituie un pericol mult mai mare
decât însăşi îndoctrinarea marxistă. Ea ne conduce încet-încet
pe panta unor concesii care pot atinge punctul extrem al transformării
naţiunilor, din partea aceasta a Cortinei de Fier, în republici comuniste.
Astfel de concesii indică o tendinţă spre egalitarism economic
şi control de stat, care poate fi observată în toate domeniile.
Iniţiativa particulară devine din ce în ce mai riguros limitată.
Taxele pe moştenire sunt atât de oneroase încât în unele cazuri trezoreria
naţională este principalul moştenitor. Imixtiunile oficiale în
chestiuni de schimb, de import şi export, fac din ce în ce mai dependente
faţă de Stat toate dobânzile industriale, comerciale şi bancare.
Statul intervine în toate : în salarii, chirii, preţuri. El deţine
industrii, bănci, universităţi, ziare, posturi de radio, canale
de televiziune şi multe altele. În timp ce etatismul egalitar
transformă economia în felul acesta, imoralitatea şi liberalismul
continuă să dizolve familia şi să pregătească
terenul pentru aşa-numita "iubire liberală".
Dacă
nu se duce o luptă categorică împotriva acestei
mentalităţi, chiar dacă un cataclism ar fi să înghită
Rusia şi China, Apusul va deveni comunistă în 50 sau 100 de ani.
Dreptul
de proprietate este atât de sacru încât chiar dacă un regim ar fi să
dea Bisericii toată libertatea şi tot sprijinul, ea n-ar putea
accepta ca legitimă o organizaţie socială în care toate bunurile
ar fi considerate proprietate colectivă.
|