2.      CREŞTINĂTATEA ŞI REPUBLICA UNIVERSALĂ

Contrarevoluţia este duşmanul Republicii universale. Ea de asemenea nu este favorabilă situaţiei instabile, neorganice, creată prin dezbinarea Creştinătăţii şi secularizarea vieţii internaţionale în timpurile moderne. Suveranitatea absolută a fiecărei naţiuni nu ar împiedica popoarele care trăiesc înăuntrul Bisericii, formând o vastă familie spirituală, să-şi constituie organisme profund impregnate de spiritul creştin şi poate eventual chiar prezidate de reprezentanţi ai Sfântului Scaun, pentru rezolvarea diferendelor lor pe plan internaţional. Astfel de organisme ar putea de asemenea favoriza cooperarea popoarelor catolice în vederea binelui comun în toate aspectele sale, în special în ceea ce priveşte apărarea Bisericii împotriva necredincioşilor şi protecţia misionarilor în ţările păgâne sau în cele dominate de comunism. În sfârşit, astfel de organisme ar putea să intre în contact şi cu popoare necatolice pentru menţinerea ordinii necesare în relaţiile internaţionale.

Fără a nega serviciile importante pe care organismele laice le-au putut aduce în diferite împrejurări, Contrarevoluţia trebuie să atragă mereu atenţia asupra teribilelor deficienţe generate de laicismul lor şi să avertizeze oamenii asupra riscului ca aceste organisme să se transforme într-un germen al unei Republici universale (vezi Partea Întâi, Cap. VII, 3, a, k).