C. Contrarevoluţionarii expliciţi
Oricum,
nimeni nu va nega că anumite persoane au dreptul să-şi asume
sarcina de a desfăşura un apostolat specific contrarevoluţionar
în cercurile catolice şi necatolice. Ele vor face aceasta afirmând public
existenţa Revoluţiei, descriindu-i spiritul, metodele şi
doctrinele şi îndemnând fiecare la o acţiune
contrarevoluţionară.
Făcând
astfel, ele îşi pot pune activităţile în serviciul unui
apostolat specializat, tot aşa de natural şi demn de laudă ca al
celor specializaţi în lupta împotriva altor adversari ai Bisericii, cum
sunt spiritismul şi Protestantismul, şi încă unul care este cu
siguranţă mai profund. A exercita o influenţă în diferitele
medii înconjurătoare, catolice şi necatolice, pentru a preveni
sufletele împotriva relelor aduse de Protestantism, de pildă, este şi
legitim şi necesar, desigur, unei acţiuni antiprotestante,
inteligente şi eficace. Acei catolici care se consacră apostolatului
Contrarevoluţiei vor proceda la fel.
Excesele
posibile ale acestui apostolat - pe care el poate avea ca orişicare altul
- nu anulează principiul stabilit de noi : "Abusum non tollit usum" - "abuzul nu exclude
uzul".
|