B.     Biserica : centrul modern al conflictului dintre Revoluţie şi Contrarevoluţie

Când am scris Revoluţie şi Contrarevoluţie, în 1959, Biserica era considerată ca marea forţă spirituală împotriva expansiunii mondiale a sectei comuniste. În 1976, situaţia este diferită. Acum, nenumăraţi oameni ai Bisericii, inclusiv episcopi, au devenit complicii ei prin omisiune, colaboratorii ei în luptă şi chiar forţele ei propulsive. Progresismul, care s-a instalat aproape peste tot, transformă pădurea Bisericii catolice, odinioară verde şi plină de sevă, în lemn uscat, căruia comunismul îi poate da foc uşor.

Într-un cuvânt, de aşa mărime este această transformare încât nu ezităm să afirmăm că centrul luptei a suferit o deplasare. Ceea ce vrem să spunem este că punctul cel mai sensibil şi cu adevărat decisiv al luptei dintre Revoluţie şi Contrarevoluţie s-a deplasat de la societatea laică la cea spirituală. Acum, acest centru a ajuns să fie Sfânta Biserică. Înăuntrul structurii ei, de o parte sunt progresiştii, criptocomuniştii şi procomuniştii, iar de cealaltă parte antiprogresiştii şi anticomuniştii. Şi aceste două fracţiuni opuse se confruntă una cu alta^*.