Partea
finală din Revoluţie şi
Contrarevoluţie, aşa cum a apărut în ediţia braziliană
din 1959 şi în ediţia italiană din 1972, a fost întreruptă
de noi pentru a aduce la zi textul original în paginile precedente.
Acestea
întreprinse, ne-am întrebat dacă scurta "Concluzie" a textului
original din 1959 şi din ediţiile următoare mai merită să
fie menţinută, ori dacă necesită cel puţin vreo
modificare. Am recitit-o cu atenţie. Şi am ajuns la convingerea
că nu este nici un motiv s-o omitem şi, mai mult, nu este nici un
motiv s-o modificăm în nici un fel.
Spunem
deci astăzi cum am spus atunci : "În realitate, având în vedere tot
ce s-a spus aici, tabloul zilelor noastre este foarte clar pentru o mentalitate
situată în interiorul logicii principiilor contrarevoluţionare.
Trăim supreme acţiuni ale luptei pe care am numi-o mortală,
dacă unul dintre combatanţi n-ar fi nemuritor. Lupta se dă între
Biserică şi Revoluţie. Ca fii ai Bisericii şi
luptători în bătăliile Contrarevoluţiei, este firesc ca,
ajungând la capătul acestei lucrări, s-o dedicăm în mod filial
Sfintei Fecioare.
Ea
este Preacurata Fecioară care a zdrobit capul şarpelui, Întâiul,
marele, eternul revoluţionar, inspiratorul şi supremul instigator al
acestei Revoluţii, precum şi a celor care au precedat-o şi al
celor care vor urma după ea. Maria este, aşadar, Patroana tuturor
celor care luptă împotriva Revoluţiei.
Mijlocirea
universală şi atotputernică a Mamei lui Dumnezeu este cel mai
puternic argument pentru nădejdea contrarevoluţionarilor. Iar la
Fatima, Ea le-a şi dat certitudinea biruinţei, când a anunţat
că va fi o iminentă explozie a comunismului în lumea întreagă
dar : "În cele din urmă, Inima Mea imaculată va triumfa".
De
aceea, fie ca Sfânta Fecioară să primească acest tribut filial,
tribut al iubirii şi expresia absolutei încrederi în triumful Ei.
N-am
vrea să încheiem această lucrare fără să aducem
tributul devoţiunii filiale şi al neţărmuritei
ascultări "scumpului nostru Hristos pe pământ", stâlpul
şi temelia infailibilă a Adevărului, Sanctitatea Sa Papa Ioan al
XXIII-lea.
"Ubi Ecclesia ibi
Christus, ubi Petrus ibi Ecclesia". De aceea,
toată iubirea noastră, tot entuziasmul nostru, tot devotamentul
nostru se îndreaptă spre Sfântul Părinte. Şi cu sentimentele
acestea, care însufleţesc toate paginile revistei Catolicismo de la întemeierea ei, ne încumetăm să
publicăm şi lucrarea de faţă.
În
inima noastră nu avem nici cea mai vagă îndoială despre nici una
dintre tezele care constituie această lucrare. Totuşi, le supunem pe
toate, fără rezervă, judecăţii Vicarului lui Iisus
Hristos. Şi suntem gata să renunţăm imediat la oricare dintre
ele, care ar fi deviat câtuşi de puţin de la
învăţătura Sfintei Biserici, "Mama Noastră, Arca
Salvării şi Poarta Cerului".
|