INTRODUCERE LA EDIŢIA ÎNTÂI

Astăzi, Catolicismo îşi publică al o sutălea număr. Ajuns aici, dorinţa sa este de a conferi acestui număr o notă specială care să poată favoriza o adâncire a acelei puternice comunicări sufleteşti deja prezente între el şi cititorii săi.

În acest scop, nimic nu pare mai nimerit decât publicarea unui articol despre subiectul Revoluţiei şi Contrarevoluţiei.

Alegerea acestui subiect este uşor de explicat. Catolicismo este un ziar de luptă. El trebuie judecat, ca atare, mai ales în raport cu scopul spre care lupta lui se străduieşte. Pe cine anume vrea el să combată ? În privinţa aceasta, o citire a paginilor lui poate să producă mai curând o impresie insuficient de clară. Apar frecvent, în aceste pagini, respingeri ale comunismului, socialismului, totalitarismului, liberalismului, "maritai- nismului" şi ale altor "isme". Totuşi, nu s-ar putea spune că vreunul dintre acestea ar fi fost scos în relief mai mult decât celelalte, în aşa măsură încât să putem fi definiţi numai prin el. De pildă, ar fi o exagerare să se afirme despre Catolicismo că este în mod distinct o publicaţie antiprotestantă sau antisocialistă. S-ar putea spune atunci că publicaţia noastră are o pluralitate de scopuri. Dar din perspectiva în care se situează, se observă că toate aceste scopuri au, ca să zicem aşa, un numitor comun. Şi aceasta este obiectivul pe care publicaţia noastră l-a avut întotdeauna în faţă.

În ce constă acest numitor comun ? Într-o doctrină ? Într-o forţă ? Într-un curent de opinie ? Evident, o elucidare a acestui punct ar contribui la înţelegerea în profunzime a întregii lucrări de formaţie doctrinară, întreprinse de Catolicismo în decursul acestor o sută de luni.

Dar foloasele care rezultă din studiul Revoluţiei şi Contrarevoluţiei depăşesc cu mult acest obiectiv limitat.

Pentru a demonstra aceasta, ajunge să aruncăm o privire asupra panoramei religioase din ţara noastră. Din punct de vedere statistic, situaţia catolicilor este excelentă, după ultimele date oficiale, noi constituim 94% din populaţie. Dacă am fi toţi astfel de catolici cum ar trebui să fim, Brazilia ar fi acum una dintre cele mai admirabile puteri catolice care s-ar fi ivit în decursul celor douăzeci de secole din viaţa Bisericii.

De ce, atunci, suntem atât de departe de acest ideal ? poate cineva să spună că principala cauză a situaţiei noastre prezente ar fi spiritualismul, protestantismul, ateismul sau comunismul ? Nu ! Altceva este la mijloc, ceva imperceptibil şi subtil, care pătrunde ca o iradiere puternică şi înspăimântătoare. Toţi îi simţim efectele dar puţini ştiu cum s-o numească ori să spună de ce natură este.

În timp ce facem această afirmaţie, gândurile noastre trec dincolo de hotarele Braziliei spre dragele noastre Naţiuni surori din America spaniolă şi de acolo către toate naţiunile catolice. În ele toate, acest acelaşi rău îşi exercită nedefinita, copleşitoarea influenţă, producând simptome de tragică grandoare. Cugetaţi la acest exemplu, printre altele. Într-o scrisoare redactată în 1956, cu ocazia Zilei Recunoştinţei (Thanksgiving Day), Excelenţa Sa monseniorul Angelo Dell'Acqua, locţiitor de Secretar de Stat al Vaticanului, îi scria Eminenţei Sale Don Carlos Carmelo de Vasconcellos Motta, Cardinal şi Arhiepiscop de Sao Paulo : "Ca o consecinţă a agnosticismului religios al statelor, spiritul Bisericii a slăbit şi aproape s-a pierdut în societatea modernă". Ce duşman a dat această teribilă lovitură Miresei lui Hristos ? Care este cauza comună a acestui fapt, precum şi a atâtor altele similare şi concomitente ? Ce nume să-I dăm ? Care sunt mijloacele prin care acţionează ? Care este secretul victoriilor ei ? Cum poate fi ea combătută cu succes ?

Precum se vede, oportunitatea temei nici că ar putea fi mai evidentă.

Acest duşman teribil are un nume : se numeşte REVOLUŢIE. Cauza sa profundă este o explozie de trufie şi senzualitate. Această explozie a inspirat nu un sistem ci, mai exact spus, un lanţ întreg de sisteme ideologice. Datorită largii acceptări de care s-au bucurat în lumea întreagă, trei mari revoluţii au apărut în istoria Apusului : Pseudoreforma, Revoluţia franceză şi Comunismul^*.

Trufia duce la ură faţă de tot ce este superior şi, ca o consecinţă, la afirmaţia că inegalitatea este un rău în sine la toate nivelurile, inclusiv şi îndeosebi pe planul metafizic şi religios. Acesta este aspectul egalitar al Revoluţiei.

Senzualitatea tinde prin natura ei să răstoarne toate barierele. Ea nu acceptă constrângeri şi duce la revoltă împotriva oricărui fel de autoritate şi lege, fie ea divină, umană, bisericească şi civilă. Acesta este aspectul liberal al Revoluţiei.

Ambele aspecte ale Revoluţiei, care în ultimă analiză au un caracter metafizic, apar contradictorii în multe împrejurări. Ele sunt însă puse de acord în utopia marxistă a unui paradis anarhic, în care o omenire extrem de evoluată, "emancipată" de orice religie, ar urma să trăiască într-o "ordine" profundă, fără autoritate politică şi în totală libertate. Aceasta totuşi nu ar da naştere la nici o inegalitate.

Pseudoreforma a fost prima revoluţie. Ea a implantat, în grade variate, în diversele secte produse de ea, spiritul îndoielii, liberalismul religios şi egalitarismul ecleziastic.

După Pseudoreformă a urmat Revoluţia franceză care a constituit triumful egalitarismului în două domenii. În domeniul religios el a luat forma ateismului, etichetat atrăgător ca laicism. În domeniul politic el s-a condus după maxima falsă potrivit căreia orice inegalitate este o nedreptate, orice autoritate este un pericol şi libertatea este supremul bine.

Comunismul este transferul acestor maxime în domeniul economic şi social.

Aceste trei revoluţii sunt episoade ale unei singure Revoluţii înăuntrul căreia socialismul, liturgismul şi politica mâinii întinse ("policy of the extended hand") sunt stadii de tranziţie sau manifestări atenuate. În privinţa erorilor prin care spiritul Revoluţiei îşi infiltrează germenii în mediul catolic, Excelenţa Sa Antonio de Castro Mayer, Episcop de Campos, a publicat o scrisoare pastorală de cea mai mare importanţă^*.

Este evident că un proces aşa de profund, aşa de vast şi de îndelungat, n-a putut să se dezvolte fără să cuprindă toate domeniile activităţii umane, ca de pildă : cultura, arta, legile, obiceiurile şi instituţiile.

Ne limităm aici la un singur filon al acestui vast material, încercând să schiţăm în mod sumar trăsăturile generale ale avalanşei imense care este Revoluţia; dorim să-I dăm un nume adecvat, indicând foarte succint cauzele ei profunde, agenţii care o promovează, elementele esenţiale ale doctrinei ei, importanţa variatelor sfere în care activează, vigoarea dinamismului ei şi "mecanismul" expansiunii ei. Într-un mod similar, vom trata apoi aspectele corespunzătoare ale Contrarevoluţiei şi vom cerceta câteva din condiţiile care asigură izbânda acesteia.

Însă la fiecare dintre aceste teme, nu vom putea explica decât anumite părţi care în momentul de faţă ne par cele mai utile pentru lămurirea cititorilor noştri şi spre a-I ajuta să lupte împotriva Revoluţiei. A trebuit deci să lăsăm deoparte multe aspecte de o importanţă capitală dar mai puţin presante deocamdată.

Această lucrare constitui, după cum am spus, un ansamblu de teze prin care se pot cunoaşte mai bine spiritul şi programul lui Catolicismo. Ea ar trece dincolo de proporţiile ei naturale dacă ar conţine o demonstraţie completă a fiecărei afirmaţii. Ne-am limitat doar la a expune argumentarea minimă necesară pentru a arăta legătura dintre diferitele teze şi a da o vedere panoramică asupra unui întreg curent ce reprezintă poziţiile noastre doctrinare.

Acest eseu poate servi ca o privire de ansamblu asupra situaţiei. Ce gândesc cu precizie despre Revoluţie şi Contrarevoluţie, în Brazilia şi în afara ei, cititorii lui Catolicismo, care se numără, desigur, printre cei mai mari adversari ai Revoluţiei ? deşi afirmaţiile noastre acoperă numai o parte din temă, ele pot servi fiecărui cititor ca un prilej de a-şi pune singur întrebarea de mai sus şi de a ne trimite răspunsul lui, pe care-l vom primi cu tot interesul.

Trufia şi impuritatea sunt cauzele spiritului de revoltă care propulsează omul pe calea Revoluţiei.