2. EA ESTE UNA SINGURĂ

Această criză este una singură. Nu este un ansamblu de crize care se dezvoltă într-un fel paralel şi autonom în fiecare ţară, legate între ele prin analogii mai mult sau mai puţin semnificative.

Când izbucneşte un foc într-o pădure este imposibil să-l priveşti ca pe o mie de focuri separate şi paralele a o mie de copaci aproape unul de celălalt. Unitatea fenomenului de "combustie" se exercită asupra unităţii vii care este pădurea. Mai mult, forţa mare a expansiunii flăcării rezultă din căldura în care nenumărate flăcări ale diferiţilor copaci se topesc împreună şi se amplifică reciproc. Pe scurt, toate contribuie la vâlvătaia focului, făcând din ea un singur fapt care conţine într-o realitate totală cele o mie de focuri parţiale, oricât de diferite în accidentele lor.

Creştinătatea apuseană a constituit un singur întreg care a trecut peste toate ţările creştine fără să le absoarbă. Înăuntrul acestei societăţi vii s-a produs o criză care a sfârşit prin a le atinge pe toate. Prin însumarea căldurii crizelor asociate şi mai mult decât atât, prin intensificarea reciprocă a căldurii produse de tot mai numeroasele crize locale care s-au întrepătruns şi s-au aţâţat unele pe altele continuu, timp de secole, criza aceea a sfârşit prin a atinge tot întregul acela viu. Ca o consecinţă, Creştinătatea, considerată ca o familie de state oficial catolice, a încetat de mult să existe. Popoarele creştine şi occidentale sunt numai rămăşiţe ale ei şi toate agonizează acum sub acţiunea aceluiaşi rău.