E.      Distrugerea ordinii prin excelenţă

De fapt, ordinea lucrurilor care este distrusă este Creştinătatea medievală. Acum, acea creştinătate n-a fost o oarecare ordine posibilă, aşa cum ar putea fi multe altele. În împrejurările inerente timpurilor şi locurilor respective, ea era realizarea singurei ordini adevărate printre oameni, anume, Civilizaţia Creştină.

În Enciclica Immortale Dei, Leon al XIII-lea descrie Creştinătatea medievală în aceste cuvinte : "A fost o vreme când filosofia Evangheliei guverna Statele. În acea epocă, influenţa înţelepciunii creştine şi virtutea ei divină au pătruns în legi, în instituţii, în obiceiurile poporului, în toate categoriile şi relaţiile societăţii civile. Pe atunci, Religia instituită de Iisus Hristos, solid întemeiată în gradul de demnitate cuvenit ei, înflorea peste tot, graţie bunăvoinţei Prinţilor şi protecţiei legitime a Magistraţilor. Pe atunci, Preoţia şi Imperiul erau unite printr-o armonie fericită şi printr-un schimb prietenos de bune oficii. Astfel organizată, societatea civilă a dat roade superioare tuturor aşteptărilor, a căror amintire persistă şi va persista, înregistrată aşa cum se află în numeroase documente, pe care nici un şiretlic al adversarilor nu le poate distruge sau umbri"^*.

Ceea ce s-a distrus, din secolul al XV-lea până azi, este aşezarea oamenilor şi a lucrurilor potrivit cu doctrina Bisericii, Stăpâna Revelaţiei şi a Legii Naturale. Şi această distrugere a fost în întregime desăvârşită în zilele noastre. Această aşezare a lucrurilor este ordinea prin excelenţă. Ceea ce s-a urmărit să se implanteze este diametral opus acesteia. Aşadar, este Revoluţia prin excelenţă.

Fără îndoială, actuala Revoluţie a avut precursori şi de asemenea prefigurări. De pildă, Arie şi Mohamed au fost prefigurările lui Luther. În diferitele epoci au existat de asemenea utopişti care îşi imaginau în visuri zile foarte asemănătoare cu cele ale Revoluţiei. În fine, în diferite ocazii, au existat oameni sau grupuri de oameni care încercau să realizeze o stare de lucruri similară cu himerele Revoluţiei.

Dar toate aceste visuri, toate aceste prefigurări, nu înseamnă mai nimic în comparaţie cu Revoluţia în a cărei desfăşurare trăim noi acum. Prin radicalismul ei, prin universalitatea ei şi prin marea ei forţă, Revoluţia a pătruns atât de adânc şi se întinde atât de departe încât constituie ceva fără precedent în istorie. Multe minţi pătrunzătoare se întreabă dacă nu cumva am ajuns să trăim timpurile lui Anticrist. De fapt, se pare că nu suntem departe de ele, judecând după cuvintele Sfântului Părinte Ioan al XXIII-lea care a domnit glorios : "Mai mult, vă spunem că, în acest ceas cumplit, când spiritul răului caută prin toate mijloacele să distrugă Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să punem în mişcare toate energiile pentru a o apăra, dacă vreţi să feriţi oraşul vostru de dezastre cu mult mai mari decât acelea provocate de cutremurul de acum cincizeci de ani. Cu cât mai greu ar fi să înalţi sufletele după aceea, odată ce ele au fost separate de Biserică sau înrobite falselor ideologii ale zilelor noastre !"^*.