B.     Contraofensiva revoluţionară

În general, revoluţionarul este irascibil, prolix şi înclinat spre exhibiţie, când nu are adversari, ori când aceştia sunt slabi. Dar dacă întâlneşte unul care-l înfruntă cu mândrie şi îndrăzneală, el devine tăcut şi organizează o campanie a tăcerii. Putem distinge în tăcerea aceasta bâzâitul discret al calomniei sau murmurul împotriva "logicii excesive" a adversarului. Dar este o tăcere confuză şi ruşinoasă, niciodată întreruptă de vreo ripostă semnificativă. În faţa acestei tăceri, a confuziei şi înfrângerii, îi putem adresa contrarevoluţionarului victorios îndemnul plin de însufleţire al lui Veuillot : "Întreabă tăcerea şi ea nu-ţi va răspunde nimic"^*.