A.     "Contrarevoluţia este sterilă pentru că este anacronică"

Cele mai insistente şi mai dăunătoare dintre aceste "sloganuri" sunt cele care susţin că în epoca noastră Contrarevoluţia nu poate să se dezvolte pentru că este împotriva spiritului vremii. Istoria, spun ele, nu se întoarce înapoi.

  După acest principiu bizar, religia catolică n-ar exista, pentru că nu se poate tăgădui că Evanghelia a fost propovăduită de Domnul nostru Iisus Hristos şi de Apostoli într-un mediu care-i era radical opus. La fel, Spania catolică (germano-romanică) n-ar exista, pentru că nimic nu seamănă atât de mult cu o înviere şi deci, într-un anume fel, cu o reîntoarcere în trecut, ca reconstruirea întregii măreţii creştine a Spaniei, după opt secole câte s-au scurs de la Covadonga până la căderea Granadei. Renaşterea, atât de îndrăgită de revoluţionari, a fost ea însăşi, cel puţin din unele puncte de vedere, o reîntoarcere la un naturalism cultural şi artistic fosilizat de peste o mie de ani.

Istoria, aşadar, conţine îndepărtări şi reveniri în căile binelui, precum şi în ale răului.

De altfel, când revoluţia spune despre ceva că este conform cu spiritul cremii, trebuie să fim prudenţi faţă de acel lucru. Nu rareori ceea ce vrea ea să restaureze este vreo nebunie a vremurilor păgâne.

Ce este nou, de pildă, în divorţ, nudism, tiranie şi demagogie, care au fost toate atât de larg răspândite în lumea veche ?

Şi de ce adeptul divorţului este privit ca modern, pe când apărătorul statorniciei este considerat demodat ?

Conceptul de "modernitate", susţinut de Revoluţie, este bazat pe tot ce dă frâu liber trufiei şi egalitarismului, precum şi setei de plăcere şi liberalismului.