B.     Neascunzând nimic

Astfel, în călătoria de la eroare la adevăr, sufletul nu întâlneşte tăcerile perfide ale Revoluţiei, nici metamorfozele ei înşelătoare. Nimic din ceea ce sufletul trebuie să ştie nu-I este ascuns. Adevărul şi bunătatea îi sunt în întregime dezvăluite de Biserică. Căci nu ascunzând sistematic scopul ultim al formării se pot obţine progresul şi binele de la un om, ci mai curând arătându-I acest scop şi zugrăvindu-i-l tot mai atrăgător.

Contrarevoluţia, aşadar, nu trebuie să-şi disimuleze întreaga ei amploare. Ea trebuie să-şi însuşească normele foarte înţelepte stabilite de Sfântul Pius al X-lea în ceea ce priveşte calea obişnuită de a acţiona a adevăratului apostol : "Nu este nici cinstit, nici demn de a-ţi ascunde starea de catolic, acoperind-o cu un înveliş echivoc ca pe o marfă avariată sau de contrabandă"^*. Catolicii nu trebuie "să ascundă ca sub un văl cele mai importante percepte ale Evangheliei, de teamă ca acestea să nu fie, poate, mai puţin urmate sau chiar complet abandonate"^**. La acestea, Sfântul Părinte a adăugat judicios : "Fără îndoială, în prezentarea adevărului nu ar fi lipsit de prudenţă să se facă uz şi de oarecare temporizare, când este vorba de lămurirea unor oameni ostili instituţiilor noastre şi cu totul îndepărtaţi de Dumnezeu. Sfântul Grigorie cel Mare a spus că întâi trebuie să pipăi cu o mână delicată locul unde va trebui să tai. Dar chiar această îndemânare începe să semene cu o prudenţă carnală dacă este instituită ca o normă de comportare constantă şi generală; aceasta cu atât mai mult cu cât cel care procedează astfel pare să arate foarte puţină consideraţie pentru Harul Divin care este acordat nu numai clerului ci şi tuturor celor care cred în Hristos, aşa încât cuvintele şi faptele noastre să poată mişca sufletele acestor oameni"^*.