B.     Lupta împotriva Comunismului

Acest titlu se referă la organizaţiile care nu se dedică în mod special construirii unei ordini sociale bune, ci mai curând luptei împotriva Comunismului. Din motive expuse deja în această lucrare, noi considerăm că acest fel de organizaţie este legitimă şi adeseori chiar indispensabilă. Fără îndoială, spunând acestea, noi nu identificăm Contrarevoluţia cu abuzurile pe care organizaţiile de acest tip le-au comis, poate, într-o ţară sau alta.

Cu toate acestea, credem că eficacitatea contrarevoluţionară a unor astfel de organizaţii poate fi mult mărită dacă membrii lor, rămânând în domeniul lor specific, au permanent în vedere anumite adevăruri esenţiale :

-         Numai o respingere inteligentă a Comunismului este eficace.

Simpla repetare a unor "sloganuri", oricât ar fi ele de inteligente şi de ingenioase, nu este destul.

-         Această respingere, când este făcută în cercuri culturale, trebuie să ţintească la temeliile doctrinale ale Comunismului. Este important să se sublinieze caracterul lui esenţial, de sectă filosofică, ce deduce din principiile ei o concepţie particulară despre om, societate, stat, istorie, cultură etc., aşa cum Biserica deduce toate principiile culturii şi civilizaţiei catolice din Revelaţie şi din Legea Morală. De aceea, nu există nici o conciliere posibilă între comunism, o sectă care conţine în ea însăşi plenitudinea Revoluţiei, şi Biserică.

Aşa numitul comunism ştiinţific nu este cunoscut de mulţimi şi doctrina lui Marx nu atrage masele. O acţiune ideologică anticomunistă trebuie să fie îndreptată spre o stare de spirit foarte larg răspândită în marele public care deseori face pe mulţi dintre adversarii Comunismului să simtă o anume ruşine întorcându-se împotriva lui. Această stare de spirit vine de la ideea, mai mult sau mai puţin conştientă, că orice inegalitate este o nedreptate şi că nu numai averile mari ci şi cele mijlocii trebuie suprimate, pentru că dacă n-ar exista bogaţi, n-ar exista nici săraci. După cum se poate vedea, aceasta este o rămăşiţă, parfumată cu sentimentalism romantic, a anumitor şcoli socialiste din secolul al XIX-lea. De aici provine o mentalitate care se pretinde anticomunistă, dar totuşi se autointitulează deseori socialistă. Această mentalitate, care devine tot mai puternică în Apus, constituie un pericol mult mai mare decât însăşi îndoctrinarea marxistă. Ea ne conduce încet-încet pe panta unor concesii care pot atinge punctul extrem al transformării naţiunilor, din partea aceasta a Cortinei de Fier, în republici comuniste. Astfel de concesii indică o tendinţă spre egalitarism economic şi control de stat, care poate fi observată în toate domeniile. Iniţiativa particulară devine din ce în ce mai riguros limitată. Taxele pe moştenire sunt atât de oneroase încât în unele cazuri trezoreria naţională este principalul moştenitor. Imixtiunile oficiale în chestiuni de schimb, de import şi export, fac din ce în ce mai dependente faţă de Stat toate dobânzile industriale, comerciale şi bancare. Statul intervine în toate : în salarii, chirii, preţuri. El deţine industrii, bănci, universităţi, ziare, posturi de radio, canale de televiziune şi multe altele. În timp ce etatismul egalitar transformă economia în felul acesta, imoralitatea şi liberalismul continuă să dizolve familia şi să pregătească terenul pentru aşa-numita "iubire liberală".

Dacă nu se duce o luptă categorică împotriva acestei mentalităţi, chiar dacă un cataclism ar fi să înghită Rusia şi China, Apusul va deveni comunistă în 50 sau 100 de ani.

Dreptul de proprietate este atât de sacru încât chiar dacă un regim ar fi să dea Bisericii toată libertatea şi tot sprijinul, ea n-ar putea accepta ca legitimă o organizaţie socială în care toate bunurile ar fi considerate proprietate colectivă.