Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Plinio Corrêa de Oliveira Revolutie si Contrarevolutie IntraText CT - Text |
|
|
C. Reacţii întemeiate pe Revoluţie şi Contrarevoluţie
Aceste multe transformări au anulat oare eficacitatea Revoluţiei şi Contrarevoluţiei ? Dimpotrivă. În 1968, T.F.P.-urile care existau pe atunci în America de sud, inspirate de partea a doua a acestui studiu (cu titlul "Contrarevoluţia"), au semnat un ansamblu de petiţii adresate lui Paul al VI-lea. Petiţiile cereau să se ia măsuri împotriva infiltrării stângiste a clerului catolic şi a laicilor din America de Sud. În total, în decurs de 58 de zile, s-au obţinut pe aceste petiţii 2.060.368 de semnături în Brazilia, Argentina, Chile şi Uruguay. După cât ştim, a fost până acum singura cerere de masă - în orice domeniu - la care au subscris fii din patru naţiuni ale Americii de Sud. Şi în fiecare din aceste ţări unde a fost lansată, a fost - iarăşi după câte ştim - singura petiţie care a reunit vreodată atât de multe semnături. Răspunsul lui Paul al VI-lea nu s-a limitat la tăcere şi la inacţiune. Au urmat de atunci - ne doare s-o spunem - o serie de acţiuni menite să dea prestigiu şi să faciliteze acţiunea multor promotori ai stângismului catolic. În faţa avansului crescând al infiltrării comuniste în Sfânta Biserică, T.F.P.-urile şi entităţile similare nu s-au descurajat. În 1974, fiecare din ele a dat publicităţii o declaraţie*, exprimând dezacordul lor cu Ostpolitik-a Vaticanului şi hotărârea "de a-i sta împotrivă pe faţă" (Galateni 2, 11). O frază din declaraţie, care se referă la Paul al VI-lea, exprimă spiritul documentelor : "În genunchi, privind cu veneraţie la figura Sanctităţii Sale Papa Paul al VI-lea, ne exprimăm toată fidelitatea faţă de el. În actul acesta filial spunem Păstorului tuturor Păstorilor : «Sufletul nostru este al vostru, viaţa noastră este a voastră. Porunciţi-ne să facem orice doriţi. Dar nu ne porunciţi să stăm cu braţele încrucişate în faţa lupului roşu, agresiv. Conştiinţa noastră se opune la aceasta»". T.F.P.-urile şi entităţile similare nu s-au mărginit la aceste eforturi. În ţările lor respective, ele au publicat în decursul acestui an (1976) nouă ediţii dintr-un best-seller al T.F.P.-ului chilian, intitulat Biserica tăcerii din Chile - T.F.P. dezvăluie tot adevărul*. Aproape în toate ţările acestea, lucrarea a fost precedată de un prolog descriind numeroase evenimente locale foarte tulburătoare şi similare celor întâmplate în Chile. Răspunsul publicului la acest mare efort de publicitate poate fi considerat deja ca o biruinţă. Numai în America de sud au fost tipărite în total 56.000 de exemplare, toate epuizându-se repede. În ţările cele mai populate ale continentului, tirajul unei cărţi de natura aceasta, când este bună, nu depăşeşte de obicei 5.000 de exemplare. În Spania, o petiţie impresionantă a fost semnată de peste o mie de preoţi din toate regiunile ţării, care îşi exprimau suportul categoric faţă de Societatea Culturală din Covadonga pentru prologul curajos la ediţia spaniolă a cărţii.
|
* Sub titlul "Politica de destindere a Vaticanului faţă de guvernele comuniste : pentru T.F.P. : să se retragă sau să reziste". (entităţi similare şi-au folosit propriul lor nume în locul iniţialelor TFP). Această declaraţie - un adevărat manifest - a fost publicată succesiv în 57 de ziare din 11 ţări : în Argentina, în La Nacion din Buenos Aires şi La Voz del Interior din Cordoba; în Chile, în La Tercera din Santiago, El Sur din Concepcion, El Diario Austral din Temuco şi La Prensa din Osorno; în El Pais din Montevideo (Uruguay); în El Diario din La Paz (Bolivia); în El Commercio din Quito (Ecuador); în El Tiempo şi El Expectador din Bogotá (Columbia); în El Universal, El Nacional, Ultimas Noticias, El Mundo şi 2001 din Caracas (Venezuela); în National Educator din Fullerton, California (Statele unite); în Speak Up din Toronto (Canada); în Hoja de Lunes şi Fuerza din Madrid şi în Region din Oviedo (Spania), precum şi în 36 de ziare din cele mai diverse puncte ale Braziliei. În afară de Catolicismo, a mai fost publicată şi în diversele periodice şi reviste ale T.F.P.-urilor şi entităţilor similare : în Tradicion, Familia, Propriedad (Argentina); în Fiducia (Chile); în Christiandad (Bolivia); în Reconquista (Equador); în Crusada (Columbia); în Covadonga (Venezuela) şi în Crusade for a Christian Civilization (Statele Unite). * |
Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License |