Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library
Plinio Corrêa de Oliveira
Revolutie si Contrarevolutie

IntraText CT - Text

  • REVOLUTIE SI CONTRAREVOLUTIE
      • T.F.P.-UL ACTIONEAZA ÎN APARAREA FAMILIEI
Previous - Next

Click here to show the links to concordance

T.F.P.-UL ACŢIONEAZĂ ÎN APĂRAREA FAMILIEI

 

În 1976, T.F.P.-ul american a publicat o Scrisoare Deschisă către Membrii Congresului American, care analiza legea serviciilor pentru copii şi familie (S 626 şi HR 2966), susţinută de senatorul W.F. Mondale şi congresmanul John Brandemas. T.F.P.-ul  s-a opus la încălcarea periculoasă de către guvernul federal a vieţii de familie, pe care legislaţia propusă o făcea posibilă prin definirea incorectă a "părintelui" şi prin stabilirea pe scară naţională a unei reţele de cămine de zi, cu finanţare federală, pentru copiii mamelor care lucrează.

Argumentarea T.F.P.-ului a arătat că aprobarea legislaţiei propuse va impune contribuabilului o extraordinară povară fiscală şi economică, va slăbi îngrijirea particulară a copilului, va interzice învăţământul religios în programul pe care şi l-a stabilit, va smulge copilul de sub controlul familiei şi va încuraja indiferenţa morală a părinţilor, ducând în felul acesta la creşterea criminalităţii juvenile. S-a arătat de asemenea că influenţa colectivizantă a proiectului de lege va duce la sporirea controlului federal şi la înaintarea socialismului şi comunismului în S.U.A.

Îmbrăcaţi în capele lor roşii, tinerii din T.F.P. au ieşit curând pe străzile şi în pieţele din New York, distribuind Manifestul într-un ritm de o mie de numere pe oră. Campaniile de stradă cu accentul lor pe marele public au fost însoţite de expedierea manifestului la şase mii de conservatori selecţionaţi, inclusiv membrii Congresului, de distribuirea Manifestului la convenţiile conservatoare şi de publicarea lui în revistele conservatoare. În scurt timp, campania a atras atenţia naţională.

Ca parte a campaniei, T.F.P.-ul american a trimis O scrisoare deschisă Episcopului din Minessota, protestând împotriva adeziunii lor la proiectul de lege Mondale-Brademas. Documentul T.F.P.-ului a demonstrat cât era de ilogic ca Episcopii catolici să sprijine o măsură care nu numai că interzice învăţarea religiei catolice, ci totodată submina familia şi ţara, aşa cum s-a arătat mai sus. T.F.P.-ul a cerut Episcopilor din Minessota să-şi reexamineze poziţia şi să denunţe proiectul de lege.

Congresul al 94-lea s-a încheiat în acel an fără ca susţinătorii proiectului de lege să poată obţine legiferarea. Aceasta a constituit o înfrângere pentru cei care au urmărit să lanseze un atac împotriva familiei prin stabilirea unui cap de pod colectivist în America, şi a fost o victorie pentru cei care au activat împotriva proiectului de lege, ca T.F.P.-ul, de pildă.

 




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License