Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Plinio Corrêa de Oliveira Revolutie si Contrarevolutie IntraText CT - Text |
|
|
ÎN APĂRAREA SFINTEI FECIOARE ŞI A FAMILIEI
Următoarea campanie majoră a T.F.P.-ului american a avut drept scop repararea unei blasfemii revoltătoare împotriva Sfintei Fecioare, pusă la cale de Planificarea Familiei (Planned Parenthood of America), prin distribuirea unei broşuri în favoarea avortului, intitulată Înaintea avortului (Abortion Eve), care expune pe coperta din spate o ilustraţie profanatoare, închipuind pe sfânta Fecioară a Imaculatei Concepţii. La 13 mai 1978, T.F.P.-ul american a organizat o demonstraţie în faţa sediului naţional al Planificării familiei din New York. O mie cinci sute de credincioşi din New York şi din împrejurimi au participat alături de T.F.P. la această acţiune publică de protest şi reparaţie dedicată Protectoarei Statelor unite. În timp ce avea loc demonstraţia, membrii Planificării Familiei au distribuit mulţimii o foaie volantă în care se declara : "Ne cerem scuze fără rezerve şi afirmăm din nou repudierea publică a caricaturii şi a concepţiilor care au stat la baza ei". A fost clar pentru oricine că demonstraţia şi-a atins scopul.
Această nouă flacără a credinţei şi a curajului care este T.F.P. îşi continuă lupta ideologică pentru apărarea valorilor perene ale civilizaţiei creştine. Aceasta este cauza căreia T.F.P.-ul american vrea să i se dedice în întregime. Această luptă nobilă pentru apărarea tradiţiei, familiei şi proprietăţii articulare împotriva atacurilor tot mai radicale ale agenţilor Revoluţiei este axa în jurul căreia se roteşte istoria secolului XX. Şi T.F.P.-ul este ferm convins că, foarte curând, încă o pagină din marea carte a istoriei umane va fi întoarsă. Va fi ultima pagină din sumbrul şi hidosul capitol pe care, cu secole în urmă, Revoluţia a îndrăznit să înceapă a-l scrie. Sigur de victoria finală, potrivit cu promisiunea Sfintei Fecioare de la Fatima, T.F.P.-ul american invită pe toţi cei ce vor să se opună Revoluţiei şi doresc să scrie un nou şi grandios capitol în cartea istoriei să-şi unească eforturile pentru apărarea tradiţiei, familiei şi proprietăţii aşa încât, mai curând decât se crede, o civilizaţie creştină mai splendidă ca niciodată să strălucească pe pământ, aşa cum a vestit-o Sfânta fecioară prin cuvintele de la Fatima în 1917 : "În cele din urmă, Inima Mea Imaculată va triumfa".
|
Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License |