Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Plinio Corrêa de Oliveira Revolutie si Contrarevolutie IntraText CT - Text |
|
|
B. Pseudoreforma şi Renaşterea
Această nouă stare sufletească conţinea o dorinţă puternică, deşi mai mult sau mai puţin nemărturisită, pentru o ordine de lucruri fundamental diferită de aceea care-şi atinsese apogeul în secolele al XII-lea şi al XIII-lea. O admiraţie exagerată şi deseori delirantă pentru lumea antică a servit ca mijloc de exprimare a acestei dorinţe. Pentru a evita ciocnirile directe cu vechile tradiţii medievale, umanismul şi Renaşterea au căutat deseori să transfere pe plan secundar Biserica, supranaturalul şi valorile morale ale Religiei. În acelaşi timp, modelul uman inspirat de moraliştii păgâni a fost introdus de aceste mişcări ca un ideal în Europa. Acel model uman, precum şi cultura şi civilizaţia adecvate lui, erau deja adevăraţii precursori ai omului zilei noastre - lacom, senzual, laic şi pragmatic - şi ai culturii şi civilizaţiei materialiste în care ne scufundăm acum din ce în ce mai adânc. Încercările de a realiza o Renaştere creştină n-au reuşit să zdrobească în germen factorii care au dus la triumful treptat al neopăgânismului. În unele părţi ale Europei, acest neopăgânism s-a dezvoltat fără a conduce la o apostazie oficială. Rezistenţe importante i s-au opus. Chiar dacă s-a instalat în suflete, el n-a îndrăznit să le pretindă - cel puţin la început - o rupere formală de credinţă. În alte ţări însă, el a atacat în mod public Biserica. Trufia şi senzualitatea, a căror satisfacţie este plăcerea vieţii păgâne, au dus la apariţia Protestantismului. Trufia a dat naştere spiritului de îndoială, cercetării libere şi interpretării naturaliste a Scripturilor. A produs ridicarea împotriva autorităţii bisericeşti, exprimată în toate sectele prin negarea caracterului monarhic al Bisericii universale, adică printr-o revoltă împotriva Papalităţii. Câteva dintre cele mai radicale secte au negat de asemenea ceea ce s-ar putea numi înalta aristocraţie a Bisericii, Prinţii ei, Episcopii. Altele au negat însuşi caracterul ierarhic al preoţiei, pe care au redus-o la o simplă delegaţie a oamenilor ce erau elogiaţi ca singurii deţinători adevăraţi ai puterii preoţeşti. Pe plan moral, triumful senzualităţii în Protestantism s-a afirmat prin suprimarea celibatului preoţesc şi prin introducerea divorţului.
|
Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License |