3. MARŞUL DIN EXCES ÎN EXCES

Din cele de mai sus (nr. 1, C) reiese clar că fiecare fază a Revoluţiei, în comparaţie cu cea anterioară, nu este decât o perfecţionare sau un paroxism al procesului. Umanismul naturalist Protestantismul au ajuns la paroxism în Revoluţia franceză. La rândul ei, Revoluţia franceză a ajuns la paroxism în marele proces revoluţionar al bolşevizării lumii contemporane.

Procesul revoluţionar se desfăşoară în acest fel, pentru că pasiunile în dezordine evoluează într-un crescendo analog celui pe care îl produce acceleraţia în conformitate cu legea gravitaţiei. Hrănindu-se din propriile lor fapte, ele cauzează consecinţe; la rândul lor aceste consecinţe se dezvoltă cu o intensitate proporţională. Şi în aceeaşi progresie erorile dau naştere la erori şi revoluţiile îşi pregătesc una alteia calea.