1-obtin | occid-zorii
bold = Main text
Chapter, Paragraph grey = Comment text
501 2 | comunist.~În acelaşi timp, în Occident, mai ales odată cu Marele
502 1, 1 | rugăciunile, sacrificiile, chiar oferirea întregii vieţii, făcute
503 2 (1)| Cf. Plinio Corrêa de Oliveira, Cruciada secolului XX,
504 1, 2 | Preasfintei Fecioare Maria. Ea operează, in toţi, ca mijlocitoare
505 5 | gânduri, spiritul nostru să se oprească în reflecţie asupra perspectivelor
506 3 | improbabil că omenirea va opta pentru o schimbare de direcţie.
507 1, 4 | ar fi avut timp să pună ordine în vieţile lor, după invitaţia
508 2 | să fie aplicat masiv, în ordinea concretă a faptelor, dând
509 5 | Sa de mai mult de şapte ori.~Valoarea teologică, de
510 3 | această natură, care să poată orienta lumea în interpretarea mesajului
511 3 | trăiască în nelegiuire şi în păcat. Într-adevăr, atâta timp
512 3 | nu este logic ca aceste păcate să fi continuat să crească
513 1, 2 | Mântuitorul jignit şi omenirea păcătoasă. Mijlocitoare mereu ascultată,
514 1, 6 | condus la virtute chiar păcătoşi împietriţi. Această lugubră
515 1, 4 | s-ar fi stins repede şi păcătoşii ar fi avut timp să pună
516 1, 4 | omenirea ar fi cunoscut pacea. În caz contrar, ar fi urmat
517 1, 4 | stăpânească în asemenea măsură pământul, încât pentru a-i pedepsi
518 2 | spirituale schematizează puţin panorama. Între cele două există
519 1, 3 | mod special, ea a vorbit Papei şi ierarhiei bisericeşti,
520 1, 4 | Bisericii [...], Sfântul Părinte va trebui să sufere mult".~ ~
521 3 | adresată confesorului ei, părintele José Bernardo Gonçalves
522 4 | punct următoarea supoziţie. Partea încă nedivulgată a secretului
523 3 | lumea în 1942, iar Rusia, în particular, în 1952. Aşadar, trebuie
524 2 | simplu caracter de revelaţii particulare... – de la Cova da Iria
525 1, 7 | confirmare a profeţiei. Apoi, Partidul Comunist Rus a început propagarea
526 1, 3 | 3. Vorbindu-le micilor păstori, Sfânta Fecioară a dorit
527 1, 7 | cei prezenţi, printr-o pătrundere psihologică comună, îşi
528 1, 4 | pământul, încât pentru a-i pedepsi a trebuit să izbucnească
529 1, 7 | Rusia a devenit astfel un pericol mondial.~ ~ ~
530 1, 4 | care se afla omenirea în perioada apariţiilor, adică în 1917,
531 1, 4 | lume, provocând războaie şi persecuţii asupra Bisericii [...],
532 2 | compromisuri prin care se evită persecuţiile incomode.~E limpede că,
533 4 | recalcitrante până la sfârşit – persoanele sfinte din Vechiul şi Noul
534 5 | Neprihănită va triumfa”, o perspectivă măreaţă, a unei victorii
535 4 | dezvăluirea lui. Dacă ar conţine perspective liniştitoare, totul ne facem
536 5 | oprească în reflecţie asupra perspectivelor ultime ale mesajului de
537 2 | comunismul nu este ceva intrinsec pervers, şi atunci sunt posibile
538 2 (2)| actualizată, în „Cristianità”, Piacenza 1977.~
539 5 | aggiornamento 4 sănătos al pietăţii.~ ~ ~
540 5 | Ea ne-a arătat ce mult îi place să fie cunoscută, iubită
541 3 | făcută de Pius XII, deşi plăcută lui Dumnezeu, nu a respectat
542 2 (1)| Cf. Plinio Corrêa de Oliveira, Cruciada
543 3 | această natură, care să poată orienta lumea în interpretarea
544 3 | ca şi cum Ninive nu s-a pocăit şi, în ciuda tuturor acestora,
545 2 | se apropie mai mult de un pol sau de celălalt, pentru
546 2 | şi au culminat în sfera politică cu Revoluţia Franceză. Din
547 2 | Revoluţia Franceză. Din sfera politicului, au trecut în domeniul social
548 1, 4 | sine mari încercări pentru Pontiful Roman: "Rusia [...] va răspândi
549 1, 3 | nu a vorbit numai pentru Portugalia, ci pentru lumea întreagă~ ~
550 3 | acest caracter, nu este posibil să punem sub semnul întrebării
551 2 | pervers, şi atunci sunt posibile compromisuri prin care se
552 1, 6 | veşnice este eficientă şi potrivită pentru oamenii acestui secol~ ~
553 5 | spune Sfânta Fecioară: să practicăm cu fervoare devoţiunile
554 3 | doua condiţie: răspândirea practicii împărtăşirilor reparatoare
555 3 | îndreptăm tot mai mult spre prăpastie. Şi, pe măsură ce înaintăm,
556 2 | problemele lumii contemporane au prea puţine legături , sau deloc,
557 3 | profeţiei s-a împlinit deja cu o precizie impresionantă, dovedeşte
558 2 | înspăimântător, care l-a pregătit pentru capitularea în faţa
559 1 | Premise şi aspecte generale legate
560 2 | documentul istoric în care 200 de preoţi în Conciliul Ecumenic Vatican
561 3 | condiţii era consfinţirea. Să presupunem că s-a făcut aşa cum a cerut
562 1, 7 | de toată lumea. Doamna îi prevenise pe vizionari că acesta va
563 1, 7 | aceasta a venit pedeapsa.~d. Previziunea marii pedepse, care este
564 1, 7 | tipuri de evenimente:~a. Prezenţa unui mare număr de spectatori
565 1, 7 | între 50 şi 70 de mii – prezente la Cova da Iria.~c. A fost
566 1, 7 | imediaţi ai mesajelor, cei prezenţi, printr-o pătrundere psihologică
567 3 | omenirea contemporană. Din principiu, nu este loc pentru îndoială.
568 1, 7 | apariţiilor şi nu se poate explica printr-un fenomen de sugestie colectivă,
569 4 | cumplite, şi un alt mesaj privat în care să afirme, într-un
570 3 | dimpotrivă, că din această privinţă înaintăm tot mai mult spre
571 2 | Una crede că omenirea este prizoniera unui lanţ de erori şi nelegiuiri,
572 4 | nedivulgată a secretului conţine probabil detalii înspăimântătoare
573 3 | spre paroxism, este tot mai probabilă ipoteza că ne îndreptăm
574 5 | tristeţea şi pedepsele foarte probabile, spre care ne îndreptăm,
575 4 | discutăm despre faimoasa problemă a părţii încă ascunse a
576 2 | În viziunea lor, aceste probleme se nasc exclusiv din echivocuri
577 2 | spirituală, pentru care problemele lumii contemporane au prea
578 1, 7 | colectivă, dealtfel greu de produs în câteva mii de persoane –
579 2 | Mayer şi Mons. Geraldo de Proença Sigaud, au cerut o nouă
580 1, 7 | Iria.~c. A fost confirmată profeţia conform căreia, la puţin
581 3 | acestora, avertismentele profetului tot nu s-au împlinit.~Mai
582 5 | Sfintei Fecioare. Èste o promisiune de pace, atrăgătoare şi,
583 1, 7 | Partidul Comunist Rus a început propagarea mondială a erorilor sale,
584 1, 5 | urma o convertire de mari proporţii. Această convertire va fi,
585 1, 1 | Francesco le-a cerut şi jertfa propriilor lor vieţi, ca victime de
586 2 | Renaşterea şi Pseudo-Reforma protestantă. Aceste erori s-au agravat
587 1, 4 | răspândi erorile sale în lume, provocând războaie şi persecuţii asupra
588 2 | Umanismul, Renaşterea şi Pseudo-Reforma protestantă. Aceste erori
589 1, 7 | prezenţi, printr-o pătrundere psihologică comună, îşi puteau da seama
590 1, 4 | păcătoşii ar fi avut timp să pună ordine în vieţile lor, după
591 4 | nepotrivit să facem în acest punct următoarea supoziţie. Partea
592 3 | caracter, nu este posibil să punem sub semnul întrebării dacă
593 1, 7 | psihologică comună, îşi puteau da seama că cei trei copii
594 5 | ne ameninţă de moarte, ce putem face? Ne spune Sfânta Fecioară:
595 1, 7 | ascensiunea marxiştilor la putere în îndoliata Rusie, în noiembrie
596 1, 2 | in toţi, ca mijlocitoare puternică şi necesară – prin libera
597 2 | lumii contemporane au prea puţine legături , sau deloc, cu
598 1, 6 | cel mai eficient mod cu putinţă să primească acest mesaj,
599 1, 1 | oamenilor. Luciei i-a cerut să rămână în această lume pentru a
600 3 | Sorei Lucia, pentru că, rămânând în această viaţă cu o misiune
601 2 | Aceste echivocuri derivă, la rândul lor, din carenţele economice.
602 2 | moralitatea a cunoscut un declin rapid şi înspăimântător, care
603 2 | involuntare, care printr-o bună răspândire a doctrinei şi cunoaşterea
604 3 | această devoţiune nu s-a răspândit nici până azi în lumea catolică
605 3 | obiecţie se pot da două răspunsuri.~In primul rând, conform
606 2 | odată cu iluminismul şi raţionalismul, şi au culminat în sfera
607 1, 4 | sale în lume, provocând războaie şi persecuţii asupra Bisericii [...],
608 3 | incomplet şi lipsit de conţinut real.~În sfârşit, întrucât lumea
609 1, 7 | Fecioară, dar auzeau în realitate o fiinţă invizibilă pentru
610 2 | cunoaşterea obiectivă a realităţii, pot dispărea. Aceste echivocuri
611 1, 7 | comunismului, a început să se realizeze la puţin timp după apariţii.
612 4 | ale unei lumi surde şi recalcitrante până la sfârşit – persoanele
613 2 | Iria sunt pe cale să fie recunoscute. Scepticilor le spunem: "
614 5 | convertirea oamenilor, în măsura redusă în care mai poate fi obţinută
615 5 | În mesajele ei, a făcut referire la Inima Sa de mai mult
616 5 | nostru să se oprească în reflecţie asupra perspectivelor ultime
617 3 | jumătate de secol, ca lumea să refuze cu încăpăţânare şi până
618 1, 2 | evenimentelor. Mijlocitoare regală, care va fi glorificată
619 5 | victorii universale a Inimii Regale şi materne a Sfintei Fecioare.
620 1, 7 | căzuse, fiind înlocuit de regimul burghez Kerensky, şi nu
621 1, 4 | rămâne tot surdă la glasul Reginei, o exterminare generală,
622 1, 7 | nu putea fi răspândirea religiei greco-schismatice, mumificată
623 2 | culturală odată cu Umanismul, Renaşterea şi Pseudo-Reforma protestantă.
624 3 | practicii împărtăşirilor reparatoare în prima sâmbătă a lunii,
625 1, 4 | conflagraţie s-ar fi stins repede şi păcătoşii ar fi avut
626 3 | Sorei Lucia, în 1943, şi reproduse de aceasta într-o scrisoare
627 3 | plăcută lui Dumnezeu, nu a respectat toate condiţiile indicate
628 4 | Spunem din start că nu reuşim să înţelegem ce poate fi
629 2 | atenţie, cu simplu caracter de revelaţii particulare... – de la Cova
630 5 | necesară.~Cine ia în serios revelaţiile de la Fatima nu trebuie,
631 2 | culminat în sfera politică cu Revoluţia Franceză. Din sfera politicului,
632 2 | tehnicii, criza omenirii se va rezolva. Dar nu numai ea. Pentru
633 1, 4 | încercări pentru Pontiful Roman: "Rusia [...] va răspândi
634 5 | invocăm pe Regina Sfântului Rozar, de Fecioara Îndurerată
635 3 | anunţate de Sfânta Fecioară a Rozarului nu vor mai avea loc...~La
636 1, 3 | îndemnându-i pe toţi oamenii la rugăciune, la penitenţă, la curăţenie
637 5 | fervoare devoţiunile mariane, rugăciunea, penitenţa.~Pentru a ne
638 1, 1 | venit să ceară celor trei rugăciuni şi sacrificii. Giacintei
639 1, 7 | Apoi, Partidul Comunist Rus a început propagarea mondială
640 1, 7 | aveau să fie aceste erori ruse. Nici nu putea fi răspândirea
641 1, 7 | marxiştilor la putere în îndoliata Rusie, în noiembrie 1917 era deja
642 1, 3 | cerându-le consacrarea Rusiei la Inima Ei Neprihănită.~ ~
643 3 | José Bernardo Gonçalves S.J., consfinţirea lumii făcută
644 1, 4 | Mondial. Această conflagraţie s-ar fi stins repede şi păcătoşii
645 3 | normal şi ca Isus şi Mama Sa să-i dea credincioasei călugăriţe
646 2 | XX1, pe care am încercat să-l dezvoltăm în studiul Revoluţie
647 1, 1 | celor trei rugăciuni şi sacrificii. Giacintei şi lui Francesco
648 1, 1 | alteia. Astfel, rugăciunile, sacrificiile, chiar oferirea întregii
649 2 | legături , sau deloc, cu sacrilegiul - considerat drept deviaţie
650 3 | împărtăşirilor reparatoare în prima sâmbătă a lunii, cinci luni la rând.
651 5 | pentru un aggiornamento 4 sănătos al pietăţii.~ ~ ~
652 5 | Inima Sa de mai mult de şapte ori.~Valoarea teologică,
653 2 | cale să fie recunoscute. Scepticilor le spunem: "Cine va trăi,
654 2 | două familii spirituale schematizează puţin panorama. Între cele
655 3 | omenirea va opta pentru o schimbare de direcţie. Şi, pe măsură
656 3 | reproduse de aceasta într-o scrisoare adresată confesorului ei,
657 4 | dea speranţa că am fost scutiţi de pedeapsa meritată pentru
658 1, 7 | psihologică comună, îşi puteau da seama că cei trei copii nu minţeau
659 2 | domeniul social şi economic, în secolul XIX, odată cu socialismul
660 2 | cu excepţia părţii încă secrete, cererile, avertismentele,
661 1, 7 | 1917 era deja un început semnificativ de confirmare a profeţiei.
662 2 | constituie aşadar, în acest sens, o autentică linie despărţitoare
663 2 (3)| Cristianità”, anul IV, nr. 19-20, septembrie-decembrie 1976.~
664 2 (1)| Cristianità,”, anul II, nr. 7, septembrie-octombrie 1974.~
665 5 | de necesară.~Cine ia în serios revelaţiile de la Fatima
666 1, 4 | asupra Bisericii [...], Sfântul Părinte va trebui să sufere
667 5 | care o invocăm pe Regina Sfântului Rozar, de Fecioara Îndurerată
668 5 | Împărăţiei Mariei~ ~È bine ca, la sfârşitul acestor gânduri, spiritul
669 4 | nelegiuirii victorioase, care sfidează nepedepsită şi la nesfârşit
670 4 | la sfârşit – persoanele sfinte din Vechiul şi Noul Testament
671 3 | călugăriţe atât de iubită de Sfintele Inimi, tot ajutorul pentru
672 3 | nerealizate? Este întrebarea care şi-o pune omenirea contemporană.
673 2 | Mons. Geraldo de Proença Sigaud, au cerut o nouă condamnare
674 2 | profeţiile - toate, atenţie, cu simplu caracter de revelaţii particulare... –
675 1, 4 | toţi oamenii, aducând după sine mari încercări pentru Pontiful
676 1, 5 | acest fel, cu un întreg şir de dezastre, omenirea împietrită,
677 4 | sau altul, că în aceeaşi situaţie se va întâmpla exact contrariul.~
678 4 | evlavios în această idee. În situaţii asemănătoare – ale unei
679 1, 7 | culorilor şi al dansului soarelui. Această minune a fost observată
680 2 | politicului, au trecut în domeniul social şi economic, în secolul
681 1, 7 | au căzut sub dominaţia sovietică. Rusia a devenit astfel
682 1, 7 | a fost observată într-un spaţiu mult mai vast decât locul
683 2 | multe nuanţe. Dar nu avem spaţiul necesar pentru descrierea
684 1, 3 | viaţa fiecăruia. In mod special, ea a vorbit Papei şi ierarhiei
685 4 | întotdeauna pedeapsa în locul spectacolului jalnic al nelegiuirii victorioase,
686 1, 7 | Prezenţa unui mare număr de spectatori în momentul în care le vorbea
687 3 | 1952. Aşadar, trebuie să sperăm că pedepsele anunţate de
688 1, 1 | au fost dăruiţi cu darul spiritual al apariţiilor Sfintei Fecioare,
689 5 | sfârşitul acestor gânduri, spiritul nostru să se oprească în
690 5 | moarte, ce putem face? Ne spune Sfânta Fecioară: să practicăm
691 3 | dacă Sfânta Fecioară a spus în 1917 că păcatele lumii
692 1, 7 | mult coincidenţa dintre ce spusese Sfânta Fecioară şi cursul
693 1, 4 | imoralitatea au ajuns să stăpânească în asemenea măsură pământul,
694 3 | nelegiuire şi impuritate, care o stăpâneşte. Totul arată că această
695 4 | impurităţii? ~Spunem din start că nu reuşim să înţelegem
696 2 | numeroase suflete din diferite state, condiţii de viaţă şi naţiuni,
697 3 | atâta timp cât lucrurile stau astfel, chiar consfinţirea
698 1, 7 | Kerensky, şi nu se putea şti care aveau să fie aceste
699 2 | de aceasta. Cu ajutorul ştiinţei şi tehnicii, criza omenirii
700 2 | şi cu socialismul aşa-zis ştiinţific. La venirea comunismului
701 5 | penitenţa.~Pentru a ne stimula să ne rugăm, înveşmântată
702 1, 4 | Această conflagraţie s-ar fi stins repede şi păcătoşii ar fi
703 2 | încercat să-l dezvoltăm în studiul Revoluţie şi Contrarevoluţie2.~
704 1, 7 | întrucât numeroase naţiuni, subjugate prin fraudă şi cu forţa,
705 1, 4 | Sfântul Părinte va trebui să sufere mult".~ ~
706 4 | important, deci, să ne rugăm, să suferim, să acţionăm cu o dăruire
707 2 | marxismului3. Pentru numeroase suflete din diferite state, condiţii
708 1, 6 | arătat celor trei vizionari sufletele condamnate la iad. Imaginea
709 1, 7 | explica printr-un fenomen de sugestie colectivă, dealtfel greu
710 4 | în acest punct următoarea supoziţie. Partea încă nedivulgată
711 3 | dovedeşte caracterul lor supranatural. Şi, demonstrat acest caracter,
712 1, 4 | dacă lumea ar rămâne tot surdă la glasul Reginei, o exterminare
713 4 | asemănătoare – ale unei lumi surde şi recalcitrante până la
714 4 | transmis un mesaj public care susţinea că, fără îndreptarea vieţii,
715 1, 7 | putut fi văzută din diferite ţări şi cunoscută de toată lumea.
716 1, 7 | inteligibilă. Într-adevăr, ţarismul abia căzuse, fiind înlocuit
717 2 | Cu ajutorul ştiinţei şi tehnicii, criza omenirii se va rezolva.
718 5 | mult de şapte ori.~Valoarea teologică, de altfel demonstrată,
719 1, 7 | apariţiile de la Fatima, se va termina primul război mondial. După
720 4 | sfinte din Vechiul şi Noul Testament preferau întotdeauna îndurarea
721 5 (4)| În italiană în text.
722 1, 5 | amploare generală, va veni timpul Sfintei Fecioare Maria~ ~
723 1, 7 | Sfânta Fecioară a dispus trei tipuri de evenimente:~a. Prezenţa
724 1, 7 | diferite ţări şi cunoscută de toată lumea. Doamna îi prevenise
725 3 | ceresc se va împlini în totalitate.~Unii ar putea obiecta că
726 2 | Scepticilor le spunem: "Cine va trăi, va vedea...".~ ~
727 3 | dacă omenirea continua să trăiască în nelegiuire şi în păcat.
728 2 | pericolelor în mijlocul cărora trăim, factorul „vină”, noţiunea
729 4 | credem că Sfânta Fecioară a transmis un mesaj public care susţinea
730 1, 4 | Sfântul Părinte va trebui să sufere mult".~ ~
731 1, 4 | încât pentru a-i pedepsi a trebuit să izbucnească acel veritabil
732 2 | Din sfera politicului, au trecut în domeniul social şi economic,
733 4 | a fost încă dezvăluită a treia parte a secretului?~ ~Aici
734 5 | de la Fatima. În afară de tristeţea şi pedepsele foarte probabile,
735 1, 5 | fi, în mod deosebit, un triumf al Inimii Neprihănite a
736 1, 2 | care va fi glorificată prin triumful Inimii Sale Materne, cea
737 1, 6 | Imaginea dramatică a fost uimitor descrisă, şi mai ales cu
738 5 | Fatima nu trebuie, aşadar, să uite că răspândirea devoţiunii
739 5 | reflecţie asupra perspectivelor ultime ale mesajului de la Fatima.
740 2 | religioasă şi culturală odată cu Umanismul, Renaşterea şi Pseudo-Reforma
741 3 | va împlini în totalitate.~Unii ar putea obiecta că profeţiile
742 3 | vor împlini dacă Papa, în unire cu episcopii, nu vor consfinţi
743 5 | măreaţă, a unei victorii universale a Inimii Regale şi materne
744 1, 1 | număr de oameni şi chiar unor naţiuni întregi. Aşadar,
745 1, 1 | care vom vorbi în cele ce urmează.~ ~
746 4 | altfel pedeapsa bate la uşă.~Un secret este un secret.
747 2 | XIX, odată cu socialismul utopic şi cu socialismul aşa-zis
748 5 | de mai mult de şapte ori.~Valoarea teologică, de altfel demonstrată,
749 5 | are în Fatima o confirmare valoroasă şi impresionantă. De cealaltă
750 1, 7 | într-un spaţiu mult mai vast decât locul apariţiilor
751 2 | preoţi în Conciliul Ecumenic Vatican II, din iniţiativa Mons.
752 1, 7 | conflagraţie, a putut fi văzută din diferite ţări şi cunoscută
753 4 | persoanele sfinte din Vechiul şi Noul Testament preferau
754 2 | spunem: "Cine va trăi, va vedea...".~ ~
755 3 | anume aceea că, dacă noi nu vedem lucrurile în această lumină,
756 5 | fie cunoscută, iubită şi venerată astfel.~Mai mult, Fecioara
757 1, 5 | de amploare generală, va veni timpul Sfintei Fecioare
758 2 | socialismul aşa-zis ştiinţific. La venirea comunismului în Rusia, tot
759 1, 4 | trebuit să izbucnească acel veritabil masacru care a fost Marele
760 1, 1 | propriilor lor vieţi, ca victime de ispăşire pentru păcatele
761 3 | aceasta indispensabilă: este victoria omenirii asupra miilor de
762 3 | Totul arată că această victorie nu a fost obţinută, ci,
763 1, 2 | mai profundă expresie a victoriei lui Dumnezeu.~ ~
764 5 | perspectivă măreaţă, a unei victorii universale a Inimii Regale
765 4 | spectacolului jalnic al nelegiuirii victorioase, care sfidează nepedepsită
766 1, 1 | şi jertfa propriilor lor vieţi, ca victime de ispăşire
767 1, 4 | avut timp să pună ordine în vieţile lor, după invitaţia Sfintei
768 1, 6 | o forţă care a condus la virtute chiar păcătoşi împietriţi.
769 1, 7 | momentul în care le vorbea vizionarilor. Deşi numai aceştia au fost
770 1, 6 | împietriţi. Această lugubră viziune arată clar ce mult se înşeală
771 2 | şi cu imoralitatea. În viziunea lor, aceste probleme se
772 1, 2 | şi necesară – prin libera voinţă a lui Dumnezeu – între Mântuitorul
773 1, 1 | împlini o misiune despre care vom vorbi în cele ce urmează.~ ~
774 1, 7 | spectatori în momentul în care le vorbea vizionarilor. Deşi numai
775 1, 3 | Sfânta Fecioară a dorit să vorbească lumii întregi, îndemnându-i
776 1, 7 | pentru ceilalţi, cu care vorbeau.~b. Miracolul jocului culorilor
777 1, 1 | misiune despre care vom vorbi în cele ce urmează.~ ~
778 1, 3 | pentru lumea întreagă~ ~3. Vorbindu-le micilor păstori, Sfânta
779 2 | aici. În măsura în care vreun curent intermediar se apropie
780 2 | şi economic, în secolul XIX, odată cu socialismul utopic
781 5 | apropia cât mai mult de zorii binecuvântaţi ai Mariei
|