Cele două familii spirituale ale lumii contemporane

În faţa acestor afirmaţii, de dimensiuni apocaliptice, trebuie să facem următoarea observaţie. Lumea de azi se împarte tot mai mult în două familii spirituale. Una crede că omenirea este prizoniera unui lanţ de erori şi nelegiuiri, care au început în sfera religioasă şi culturală odată cu Umanismul, Renaşterea şi Pseudo-Reforma protestantă. Aceste erori s-au agravat odată cu iluminismul şi raţionalismul, şi au culminat în sfera politică cu Revoluţia Franceză. Din sfera politicului, au trecut în domeniul social şi economic, în secolul XIX, odată cu socialismul utopic şi cu socialismul aşa-zis ştiinţific. La venirea comunismului în Rusia, tot acest amestec de erori a început să fie aplicat masiv, în ordinea concretă a faptelor, dând naştere imperiului comunist.

În acelaşi timp, în Occident, mai ales odată cu Marele Război mondial, moralitatea a cunoscut un declin rapid şi înspăimântător, care l-a pregătit pentru capitularea în faţa comunismului, - cea mai îndrăzneaţă expresie doctrinară şi instituţională a imoralităţii.

Concepţia istorică conţinută în aceste consideraţii se găsesc expuse în articolul Cruciada secolului XX¹, pe care am încercat să-l dezvoltăm în studiul Revoluţie şi Contrarevoluţie².

În fine, este enunţată cu mare elevaţie şi claritate în documentul istoric în care 200 de preoţi în Conciliul Ecumenic Vatican II, din iniţiativa Mons. Antonio de Castro Mayer şi Mons. Geraldo de Proença Sigaud, au cerut o nouă condamnare a marxismului³. Pentru numeroase suflete din diferite state, condiţii de viaţă şi naţiuni, care împărtăşesc acest mod de a gândi, mesajul de la Fatima este cât se poate de conform cu doctrina catolică şi cu realitatea faptelor.

Mai este o familie spirituală, pentru care problemele lumii contemporane au prea puţine legături , sau deloc, cu sacrilegiul - considerat drept deviaţie bolnavă a inteligenţei – şi cu imoralitatea. În viziunea lor, aceste probleme se nasc exclusiv din echivocuri involuntare, care printr-o bună răspândire a doctrinei şi cunoaşterea obiectivă a realităţii, pot dispărea. Aceste echivocuri derivă, la rândul lor, din carenţele economice. Fii ai foamei, vor muri când nu va mai exista foamete în lume. Dar nu mai înainte de aceasta. Cu ajutorul ştiinţei şi tehnicii, criza omenirii se va rezolva. Dar nu numai ea. Pentru că lipseşte, ca notă caracteristică a catastrofelor şi pericolelor în mijlocul cărora trăim, factorul „vină”, noţiunea de pedeapsă universală devine incomprensibilă. Cu atât mai mult cu cât, pentru această familie spirituală, comunismul nu este ceva intrinsec pervers, şi atunci sunt posibile compromisuri prin care se evită persecuţiile incomode.

E limpede că, din dorinţa de a nu ne lungi, descrierea celor două familii spirituale schematizează puţin panorama. Între cele două există multe nuanţe. Dar nu avem spaţiul necesar pentru descrierea lor aici. În măsura în care vreun curent intermediar se apropie mai mult de un pol sau de celălalt, pentru el devine mai uşor sau mai greu de înţeles mesajul de la Fatima. Fatima constituie aşadar, în acest sens, o autentică linie despărţitoare pentru mentalităţile contemporane. Totuşi, cu excepţia părţii încă secrete, cererile, avertismentele, profeţiile - toate, atenţie, cu simplu caracter de revelaţii particulare... – de la Cova da Iria sunt pe cale să fie recunoscute. Scepticilor le spunem: "Cine va trăi, va vedea...".