| Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
| Plinio Corrêa de Oliveira Fatima într-o viziune de ansamblu IntraText CT - Text |
|
|
|
Premise şi aspecte generale legate de apariţii
Prima premisă: dogma comuniunii sfinţilor
1. Pentru a înţelege ansamblul apariţiilor şi mesajelor cu care au fost dăruiţi Lucia, Francisco şi Jacinta, trebuie să avem în vedere, mai înainte de orice, doctrina catolică a comuniunii sfinţilor. Rugăciunile şi meritele unei persoane pot fi folosite spre beneficiul alteia. Astfel, rugăciunile, sacrificiile, chiar oferirea întregii vieţii, făcute de trei copii, mai ales după ce au fost dăruiţi cu darul spiritual al apariţiilor Sfintei Fecioare, Regina Tuturor Sfinţilor, este uşor de înţeles de ce au putut fi de ajutor unui mare număr de oameni şi chiar unor naţiuni întregi. Aşadar, Sfânta Fecioară a venit să ceară celor trei rugăciuni şi sacrificii. Giacintei şi lui Francesco le-a cerut şi jertfa propriilor lor vieţi, ca victime de ispăşire pentru păcatele oamenilor. Luciei i-a cerut să rămână în această lume pentru a împlini o misiune despre care vom vorbi în cele ce urmează.
|
Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License |