10.
În realitate, prin caracterul sau de ofensa adusa sfinteniei si dreptatii lui
Dumnezeu, ca si de dispret fata de prietenia personala pe care o are Dumnezeu
pentru om, pacatul are o dubla consecinta. În primul rând, daca pacatul este
grav, el comporta privarea de la comuniunea cu Dumnezeu si, în consecinta,
excluderea de la participarea la viata vesnica. Totusi, pacatosului pocait,
Dumnezeu în milostivirea sa îi acorda iertarea pacatului grav si crutarea de
"pedeapsa vesnica", urmarea fireasca a lui.
În al doilea
rând, "orice pacat, chiar venial, antreneaza un atasament nesanatos fata
de fapturi, ce are nevoie de purificare, fie aici pe pamânt, fie dupa moarte,
în starea numita Purgatoriu. Aceasta purificare elibereaza de ceea ce se
numeste Tpedeapsa vremelnicat a pacatului"(17); o data ispasita
aceasta, este sters si tot ceea ce împiedica deplina comuniune cu Dumnezeu si
cu fratii.
Pe de alta parte,
revelatia ne învata ca, în drumul sau de convertire, crestinul nu este singur.
În Cristos si prin Cristos, viata sa este unita printr-o legatura misterioasa
cu viata tuturor celorlalti crestini în unitatea supranaturala a Trupului
mistic. În felul acesta, se instaureaza între credinciosi un schimb minunat de
bunuri spirituale, în virtutea caruia sfintenia unuia ajuta altora mult mai
mult decât dauna pe care pacatul unuia a putut sa o cauzeze celorlalti. Exista
persoane care lasa în urma lor ca un fel de surplus de iubire, de suferinta
suportata, de curatie si de adevar, care se revarsa asupra celorlalti si-i
ajuta. Este realitatea "vicarietatii", pe care se fondeaza întregul
mister al lui Cristos. Iubirea lui supraabundenta ne mântuieste pe toti. În
aceeasi masura, si aceasta face parte din maretia iubirii lui Cristos, noi nu
trebuie sa ne lasam în conditia de destinatari pasivi, dar sa ne implicam în
actiunea lui salvifica, si în special în patimirea sa. Aceasta ne-o arata
foarte bine Scrisoarea catre coloseni: "Întregesc în trupul meu, lipsurile
suferintelor lui Cristos, pentru trupul sau care este Biserica" (1,24).
Aceasta realitate
profunda este minunat exprimata si într-un pasaj din Apocalips, în care
Biserica este descrisa ca mireasa îmbracata cu un vesmânt de in alb, pânza fina
stralucitoare si curata. Iar sfântul Ioan spune: "Inul sunt faptele bune
ale sfintilor" (Ap 19,8). De fapt, în viata sfintilor este tesuta pânza
fina stralucitoare, care este vesmântul vesniciei.
Totul ne vine de
la Cristos, dar întrucât noi îi apartinem, tot ceea ce este al nostru este si
al lui si dobândeste o forta care vindeca. Iata ce întelegem când vorbim despre
"tezaurul Bisericii" pe care-l constituie faptele bune ale sfintilor.
A ne ruga pentru dobândirea indulgentei înseamna a intra în aceasta comuniune
spirituala si deci a ne deschide total fata de ceilalti. De fapt, nici în
domeniul spiritual nimeni nu traieste pentru sine însusi. Iar preocuparea
salutara pentru mântuirea sufletului propriu este eliberata de teama si egoism
numai atunci când devine preocupare si pentru mântuirea celuilalt. Este
realitatea comuniunii sfintilor, misterul "realitatii vicariale", a
rugaciunii drept cale de unire cu Cristos si cu sfintii. El ne ia cu sine
pentru a tese împreuna cu el vesmântul alb al noii umanitati, vesmântul
stralucitor de in al Miresei lui Cristos.
Prin urmare,
aceasta doctrina despre indulgente "învata înainte de toate Tcât este de
trist si amar sa-l parasesti pe Domnul Dumnezeut (Ier 2,19). De fapt, atunci
când dobândesc indulgente, credinciosii înteleg ca nu pot ispasi prin propriile
forte raul pe care si l-au facut prin pacat lor însisi, precum si întregii
comunitati, si în felul acesta sunt determinati la o umilinta
mântuitoare".(18) Apoi, adevarul despre comuniunea sfintilor,
care-i uneste pe credinciosi cu Cristos si între ei, ne spune cât poate fiecare
sa ajute pe ceilalti - vii sau raposati - pentru a fi tot mai intim uniti cu
Tatal ceresc.
Sprijinindu-ne pe
aceste motive doctrinale si interpretând gândirea materna a Bisericii, hotarâm
ca toti credinciosii, pregatiti cum se cuvine, sa poata beneficia din
abundenta, pe toata durata jubileului, de darul indulgentei, conform
indicatiilor care însotesc prezentul document (cf. Decretul anexat).
|