11. Aceste semne apartin deja traditiei celebrarii jubiliare. Poporul lui Dumnezeu se va stradui apoi sa-si deschida mintea în a recunoaste alte semne posibile ale milostivirii lui Dumnezeu care actioneaza în timpul jubileului. În scrisoarea apostolica Tertio millennio adveniente am aratat unele dintre acestea care pot sluji la trairea mai intensa a harului deosebit al jubileului.(¹⁹) Le amintim aici pe scurt.

Înainte de toate, semnul purificarii memoriei: aceasta recere tuturor un act de curaj si de umilinta în a recunoaste greselile savârsite de cei care au purtat si poarta numele de crestini.

Prin natura sa, anul sfânt este un moment de chemare la convertire. Acesta este si primul cuvânt al predicarii lui Isus, care se uneste semnificativ cu disponibilitatea de a crede: "Convertiti-va si credeti în Evanghelie" (Mc 1,15). Porunca pe care o da Cristos este consecinta constientizarii faptului ca "timpul s-a împlinit" (Mc 1,15). Împlinirea timpului lui Dumnezeu se traduce prin apelul la convertire. De altfel, acesta este în primul rând rodul harului. Duhul Sfânt este acela care-l determina pe fiecare sa "intre în sine însusi" si sa perceapa nevoia de a se întoarce la casa Tatalui (cf. Lc 15,17-20). Prin urmare, examinarea constiintei este unul din momentele cele mai caracteristice al existentei personale. În realitate, prin ea fiecare om se pune în fata adevarului vietii proprii. În felul acesta, el descopera distanta care separa actiunile sale de idealul pe care si l-a propus.

Istoria Bisericii este o istorie a sfinteniei. Noul Testament afirma cu tarie aceasta caracteristica a celor botezati: ei sunt "sfinti" în masura în care, separati de lumea care este supusa celui rau, se consacra în a aduce cult Dumnezeului unic si adevarat. De fapt, aceasta sfintenie se manifesta în istoria nenumaratilor sfinti si fericiti, recunoscuti de Biserica, dar si în a acelei multimi imense de barbati si femei necunoscuti a caror numar este imposibil de calculat (cf. Ap 7,9). Viata lor atesta adevarul Evangheliei si ofera lumii semnul vizibil al posibilitatii perfectiunii. Trebuie totusi sa recunoastem ca istoria a înregistrat si o serie de fapte care constituie o contra-marturie în ceea ce priveste crestinismul. În virtutea legaturii care, în Trupul mistic, ne uneste unii cu ceilalti, noi toti, desi nu avem nici o responsabilitate personala în aceasta privinta, si fara a ne substitui judecatii lui Dumnezeu care singur cunoaste inimile, purtam povara erorilor si vinovatiilor celor care ne-au precedat. Dar si noi, fii ai Bisericii, si noi am pacatuit, si în felul acesta Mireasa lui Cristos nu a putut straluci în toata frumusetea fetei sale. Pacatul nostru a împiedicat actiunea Duhului în inima multor persoane. Slaba noastra credinta a facut sa cada multe persoane în indiferenta si le-a îndepartat de la o întâlnire autentica cu Cristos.

Ca succesor al lui Petru, insistam ca în acest an de milostivire, Biserica, întarita de sfintenia pe care o primeste de la Cristos, sa îngenuncheze înaintea lui Dumnezeu si sa implore iertare pentru pacatele trecute si prezente ale fiilor sai. Toti au pacatuit si nimeni nu se poate numi drept înaintea lui Dumnezeu (cf. 1Rg 8,46). Sa se repete fara teama: "Am pacatuit" (Ier 3,25), dar sa se mentina siguranta ca "acolo unde pacatul a sporit, si mai mult a întrecut harul" (Rom 5,20).

Îmbratisarea pe care Tatal o rezerva aceluia care, pocait, merge în întâmpinarea sa va fi recompensa justa pentru recunoasterea umila a vinovatiilor proprii si ale altuia, fondata pe constiinta legaturii profunde care-i uneste între ei pe toti membrii Trupului mistic al lui Cristos. Crestinii sunt invitati sa ia asupra lor greselile pe care le-au comis înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor ofensati prin comportamentul lor. Sa faca aceasta fara a cere nimic în schimb, întariti numai de "dragostea lui Dumnezeu care a fost revarsata în inimile noastre" (Rom 5,5). Nu vor lipsi persoane impartiale, capabile sa recunoasca faptul ca istoria trecuta si prezenta a înregistrat si înregistreaza adesea referitor la fiii Bisericii situatii de marginalizare, de neîndreptatire si de persecutii.

Fie ca în acest an jubiliar nimeni sa nu se excluda de la îmbratisarea Tatalui. Nimeni sa nu se comporte ca fratele mai mare din parabola din Evanghelie, care refuza sa intre în casa pentru a sarbatori (cf. Lc 15,25-30)! Fie ca bucuria iertarii sa fie mai puternica si mai mare decât orice resentiment! În felul acesta, Mireasa va straluci în fata lumii de frumusetea si sfintenia care provin din harul Domnului. De 2000 de ani, Biserica este leaganul în care Maria îl asaza pe Isus si-l încredinteaza spre adorare si contemplare tuturor popoarelor. Fie ca prin umilinta Miresei sa straluceasca înca si mai mult slava si forta Euharistiei, pe care ea o celebreaza si pastreaza în sânul ei. În semnul consacrat al Pâinii si al Vinului, Cristos Isus, înviat si glorificat, lumina neamurilor (cf. Lc 2,32), îsi reveleaza continuitatea Întruparii. El ramâne viu si adevarat în mijlocul nostru pentru a-i hrani pe credinciosi cu Trupul si Sângele sau.

De aceea, privirea noastra sa fie îndreptata spre viitor. Parintele milostiv nu tine cont de pacatele de care ne-am cait cu adevarat (cf. Is 38,17). Acum, el realizeaza ceva nou si, prin iubirea care iarta, anticipa cerul nou si pamântul nou. Sa recapete asadar curaj credinta, sa creasca speranta, sa devina tot mai activa dragostea, în vederea unei angajari reînnoite de marturie crestina în lumea apropiatului mileniu!