10. În realitate, prin caracterul sau de ofensa adusa sfinteniei si dreptatii lui Dumnezeu, ca si de dispret fata de prietenia personala pe care o are Dumnezeu pentru om, pacatul are o dubla consecinta. În primul rând, daca pacatul este grav, el comporta privarea de la comuniunea cu Dumnezeu si, în consecinta, excluderea de la participarea la viata vesnica. Totusi, pacatosului pocait, Dumnezeu în milostivirea sa îi acorda iertarea pacatului grav si crutarea de "pedeapsa vesnica", urmarea fireasca a lui.

În al doilea rând, "orice pacat, chiar venial, antreneaza un atasament nesanatos fata de fapturi, ce are nevoie de purificare, fie aici pe pamânt, fie dupa moarte, în starea numita Purgatoriu. Aceasta purificare elibereaza de ceea ce se numeste Tpedeapsa vremelnicat a pacatului"(¹⁷); o data ispasita aceasta, este sters si tot ceea ce împiedica deplina comuniune cu Dumnezeu si cu fratii.

Pe de alta parte, revelatia ne învata ca, în drumul sau de convertire, crestinul nu este singur. În Cristos si prin Cristos, viata sa este unita printr-o legatura misterioasa cu viata tuturor celorlalti crestini în unitatea supranaturala a Trupului mistic. În felul acesta, se instaureaza între credinciosi un schimb minunat de bunuri spirituale, în virtutea caruia sfintenia unuia ajuta altora mult mai mult decât dauna pe care pacatul unuia a putut sa o cauzeze celorlalti. Exista persoane care lasa în urma lor ca un fel de surplus de iubire, de suferinta suportata, de curatie si de adevar, care se revarsa asupra celorlalti si-i ajuta. Este realitatea "vicarietatii", pe care se fondeaza întregul mister al lui Cristos. Iubirea lui supraabundenta ne mântuieste pe toti. În aceeasi masura, si aceasta face parte din maretia iubirii lui Cristos, noi nu trebuie sa ne lasam în conditia de destinatari pasivi, dar sa ne implicam în actiunea lui salvifica, si în special în patimirea sa. Aceasta ne-o arata foarte bine Scrisoarea catre coloseni: "Întregesc în trupul meu, lipsurile suferintelor lui Cristos, pentru trupul sau care este Biserica" (1,24).

Aceasta realitate profunda este minunat exprimata si într-un pasaj din Apocalips, în care Biserica este descrisa ca mireasa îmbracata cu un vesmânt de in alb, pânza fina stralucitoare si curata. Iar sfântul Ioan spune: "Inul sunt faptele bune ale sfintilor" (Ap 19,8). De fapt, în viata sfintilor este tesuta pânza fina stralucitoare, care este vesmântul vesniciei.

Totul ne vine de la Cristos, dar întrucât noi îi apartinem, tot ceea ce este al nostru este si al lui si dobândeste o forta care vindeca. Iata ce întelegem când vorbim despre "tezaurul Bisericii" pe care-l constituie faptele bune ale sfintilor. A ne ruga pentru dobândirea indulgentei înseamna a intra în aceasta comuniune spirituala si deci a ne deschide total fata de ceilalti. De fapt, nici în domeniul spiritual nimeni nu traieste pentru sine însusi. Iar preocuparea salutara pentru mântuirea sufletului propriu este eliberata de teama si egoism numai atunci când devine preocupare si pentru mântuirea celuilalt. Este realitatea comuniunii sfintilor, misterul "realitatii vicariale", a rugaciunii drept cale de unire cu Cristos si cu sfintii. El ne ia cu sine pentru a tese împreuna cu el vesmântul alb al noii umanitati, vesmântul stralucitor de in al Miresei lui Cristos.

Prin urmare, aceasta doctrina despre indulgente "învata înainte de toate Tcât este de trist si amar sa-l parasesti pe Domnul Dumnezeut (Ier 2,19). De fapt, atunci când dobândesc indulgente, credinciosii înteleg ca nu pot ispasi prin propriile forte raul pe care si l-au facut prin pacat lor însisi, precum si întregii comunitati, si în felul acesta sunt determinati la o umilinta mântuitoare".(¹⁸) Apoi, adevarul despre comuniunea sfintilor, care-i uneste pe credinciosi cu Cristos si între ei, ne spune cât poate fiecare sa ajute pe ceilalti - vii sau raposati - pentru a fi tot mai intim uniti cu Tatal ceresc.

Sprijinindu-ne pe aceste motive doctrinale si interpretând gândirea materna a Bisericii, hotarâm ca toti credinciosii, pregatiti cum se cuvine, sa poata beneficia din abundenta, pe toata durata jubileului, de darul indulgentei, conform indicatiilor care însotesc prezentul document (cf. Decretul anexat).