Chapter, Paragraph
1 0,1 | acest an mare a fost bucuria Bisericii care s-a dedicat contemplării
2 0,1 | 1), s-a revărsat asupra Bisericii. Este apa Duhului care potoleşte
3 0,2 | an atât de activ, a spus Bisericii (cf. Ap 2,7.11.17 etc.). ~
4 0,3 | Această înrădăcinare a Bisericii în timp şi în spaţiu reflectă,
5 I,6 | însumi m-am făcut interpretul Bisericii, cerând iertare pentru păcatul
6 I,7 | ultimul secol, încredinţând Bisericii sale o mare ceată de sfinţi
7 I,7 | exprimă cel mai bine misterul Bisericii. Mesaj elocvent, care nu
8 I,8 | sfinţilor, nenumăraţi fii ai Bisericii au venit aici, la Roma,
9 I,8 | cu o imagine concretă a Bisericii pelegrinante, a acelei Biserici
10 I,13 | numai din partea fiilor Bisericii, dar şi din partea comunităţilor
11 II,18 | discernământului vigilent al Bisericii. Pe baza acestor mărturii
12 II,22 | Isus. Dar pentru credinţa Bisericii este esenţial să se afirme
13 III,29 | limitrofe şi cu cele ale Bisericii Universale. ~ O
14 III,30 | constituţia dogmatice asupra Bisericii Lumen gentium, cel de-al
15 III,30 | caracteristic. Redescoperirea Bisericii ca "mister", sau ca popor "
16 III,33 | Marea tradiţie mistică a Bisericii, în Orient ca şi în Occident,
17 III,35 | spre care tinde acţiunea Bisericii şi în acelaşi timp izvorul
18 III,36 | Domnului devine şi ziua Bisericii, (22) care poate exercita
19 III,39 | cuvântului lui Dumnezeu în viaţa Bisericii, în mod cert au fost făcuţi
20 III,39 | în rugăciunea publică a Bisericii. La ea recurg acum în mare
21 III,40 | acestui chip multiform al Bisericii. Nu este poate decât un
22 IV,42 | angajament programatic la nivelul Bisericii Universale şi al Bisericii
23 IV,42 | Bisericii Universale şi al Bisericii particulare: acela al comuniunii (
24 IV,42 | esenţa însăşi a misterului Bisericii. Comuniunea este fructul
25 IV,42 | pentru drumul istoric al Bisericii: dar dacă va lipsi iubirea (
26 IV,42 | este cu adevărat "inima" Bisericii, cum bine a intuit sfânta
27 IV,42 | s-o proclam învăţător al Bisericii, tocmai ca expertă în scientia
28 IV,42 | să acţioneze mădularele Bisericii (...) Am înţeles că iubirea
29 IV,44 | planul lui Cristos asupra Bisericii, (28) dar tocmai de aceea
30 IV,45 | arată structura ierarhică a Bisericii şi respinge tentaţiile arbitrariului
31 IV,46 | darurilor Duhului. Unitatea Bisericii nu înseamnă uniformitate,
32 IV,46 | importanţă pentru viaţa Bisericii din orice parte a lumii.
33 IV,46 | ecleziale, continuă să dea Bisericii o vivacitate care este darul
34 IV,48 | făcut mai vie conştiinţa Bisericii ca mister al unităţii. "
35 IV,48 | în relaţiile dintre fii Bisericii, ca o consecinţă a fragilităţii
36 IV,48 | care este izvorul unităţii Bisericii şi darul permanent pe care
37 IV,48 | elemente, ca daruri proprii ale Bisericii lui Cristos, stimulează
38 IV,49 | lui Dumnezeu, care impune Bisericii o opţiune preferenţială
39 IV,51 | face nepopulară intervenţia Bisericii, dar care, pentru aceasta,
40 IV,51 | adecvat motivele poziţiei Bisericii, subliniind mai ales că
41 IV,52 | propuse de doctrina socială a Bisericii. ~ Sunt cunoscute
42 IV,53 | de când, la începuturile Bisericii, comunitatea din Ierusalim
43 IV,54 | astfel de imagine dependenţa Bisericii de Cristos, soarele din
44 IV,55(39)| Declaraţia asupra relaţiilor Bisericii cu religiile necreştine
45 IV,57 | marelui jubileu, am cerut Bisericii să se întrebe asupra recepţionării
46 IV,57 | în interiorul tradiţiei Bisericii. La încheierea jubileului
47 Conclu,58| mileniu se deschide înaintea Bisericii, asemenea unui ocean vast
|