Chapter, Paragraph
1 0,1 | pentru Biserică o nouă etapă a drumului său, în inima noastră
2 0,1 | urcat în barca lui Simon, a vorbit mulţimii, invitându-l
3 0,1 | înainteze în larg" pentru a pescui: "Duc in altum" (
4 0,1 | În acest an mare a fost bucuria Bisericii care
5 0,1 | dinamism extraordinar, care a implicat mulţi dintre membrii
6 0,1 | toate Bisericile locale, a trecut prin "poarta sfântă"
7 0,1 | evenimentul de har care a pătruns conştiinţele în
8 0,1 | Este iubirea milostivă a Tatălui care, în Cristos,
9 0,2 | vouă, preaiubiţilor, pentru a împărtăşi împreună imnul
10 0,2 | evanghelizatoare. ~ A corespuns jubileul acestui
11 0,2 | anumit sens, descifrat pentru a asculta ceea ce Duhul Sfânt,
12 0,2 | acestui an atât de activ, a spus Bisericii (cf. Ap 2,
13 0,3 | surori, noi avem datoria de a ne lansa către viitorul
14 0,3 | jubileul nu numai ca memorie a trecutului, dar şi ca profeţie
15 0,3 | trecutului, dar şi ca profeţie a viitorului. Acum trebuie
16 0,3 | Această înrădăcinare a Bisericii în timp şi în
17 0,3 | analiză, mişcarea însăşi a întrupării. A venit timpul,
18 0,3 | mişcarea însăşi a întrupării. A venit timpul, aşadar, ca
19 0,3 | reflectând la ceea ce Duhul a spus poporului lui Dumnezeu
20 0,3(1) | privind misiunea pastorală a episcopilor în Biserică
21 I,4 | 17). În bula de convocare a jubileului făceam urarea
22 I,4 | aproape prezenţa milostivă a lui Dumnezeu, de la care "
23 I,4 | sa şi "după ce în trecut a vorbit părinţilor noştri
24 I,4 | păstorilor vestea minunată a naşterii lui Isus la Betleem: "
25 I,5 | intrarea într-un nou mileniu a favorizat, cu siguranţă,
26 I,5 | terenul istoriei, Dumnezeu a voit să stabilească o alianţă
27 I,5 | constituie inima vibrantă a timpului, ora misterioasă
28 I,6 | să devină mai pură pentru a contempla misterul, acest
29 I,6 | misterul, acest an jubiliar a fost cu tărie caracterizat
30 I,6 | iertare. Şi acest lucru a fost adevărat nu numai pentru
31 I,6 | asupra propriei vieţi, pentru a implora iertarea şi a obţine
32 I,6 | pentru a implora iertarea şi a obţine darul special al
33 I,6 | Biserica întreagă, care a voit să-şi amintească infidelităţile
34 I,6 | pe chipul său de mireasă a lui Cristos. ~
35 I,6 | primelor două milenii, nu a strălucit întotdeauna. Cum
36 I,6 | săi? Această "purificare a memoriei" a întărit paşii
37 I,6 | purificare a memoriei" a întărit paşii noştri pe
38 I,7 | glorie Domnului pentru cât a făcut de-a lungul secolelor,
39 I,7 | dintre ei anul jubiliar a fost anul beatificării,
40 I,7 | la altul al pământului, a apărut mai mult ca niciodată
41 I,7 | făcut multe lucruri pentru a aduna preţioasele memorii
42 I,8 | apostolilor, din dorinţa de a profesa propria credinţă,
43 I,8 | propriile lor păcate şi de a primi iertarea care mântuie.
44 I,8 | o istorie unită cu cea a lui Cristos şi care, în
45 I,8 | acolo cu o imagine concretă a Bisericii pelegrinante,
46 I,8 | Bisericii pelegrinante, a acelei Biserici situate,
47 I,8 | decât imaginea exterioară a acestui eveniment singular.
48 I,8 | umilinţă lucrării misterioase a lui Dumnezeu şi cântând
49 I,9 | impresionantă, care uneori a supus la o probă dură misiunea
50 I,9 | misiunea organizatorilor şi a animatorilor, ecleziali
51 I,9 | această scrisoare pentru a exprima tuturor mulţumirile
52 I,9 | m-a emoţionat foarte mult a fost constatarea angajării
53 I,9 | bucurie şi entuziasmată a tinerilor? Dacă există o
54 I,9 | tinerilor? Dacă există o imagine a jubileului din anul 2000
55 I,9 | este cu siguranţă aceea a mulţimii de tineri cu care
56 I,9 | această săptămână în care Roma a devenit "tânără împreună
57 I,9 | şi al bucuriei profunde a inimii? Nu este Isus Cristos
58 I,9 | datorie minunată: aceea de a se face "străjerii dimineţii" (
59 I,10 | jubiliar. Fiecare dintre ele a avut caracterul său propriu
60 I,10 | caracterul său propriu şi a lăsat mesajul său nu numai
61 I,10 | amintim atmosfera festivă a primei mari întâlniri dedicate
62 I,10 | întâlniri dedicate copiilor? A începe cu ei a însemnat,
63 I,10 | copiilor? A începe cu ei a însemnat, într-un oarecare
64 I,10 | însemnat, într-un oarecare mod, a respecta avertismentul lui
65 I,10 | vină la mine" (Mc 10,14). A însemnat chiar mai mult,
66 I,10 | îndeplinit atunci când "a pus în mijlocul lor" un
67 I,10 | slujirii lor, o slujire a păcii. ~ O mare
68 I,10 | O mare amploare a avut-o mulţimea de muncitori
69 I,10 | tradiţionala sărbătoare a muncii. Lor le-am cerut
70 I,10 | oferit, în plus, ocazia de a lansa o urgentă invitaţie
71 I,10 | administrarea cu hotărâre a proceselor de globalizare
72 I,10 | ca "primăvara familiei şi a societăţii". Această întâlnire
73 I,10 | Această întâlnire jubiliară a fost într-adevăr elocventă:
74 I,10 | speranţa. Pentru ei jubileul a fost într-un mod cu totul
75 I,10 | anului, foarte simpatică a fost întâlnirea cu "lumea
76 I,10 | marea responsabilitate de a propune, printr-un plăcut
77 I,11 | Euharistic Internaţional. Şi a avut-o! Dacă Euharistia
78 I,11 | Tocmai de aceea acest an a fost considerat ca un an "
79 I,11 | memoria mamei sale? Maria a fost prezentă în celebrarea
80 I,11 | cu o parte semnificativă a episcopatului mondial, am
81 I,11 | materne viaţa bărbaţilor şi a femeilor noului mileniu. ~
82 I,12 | dieceze au simţit dorinţa de a veni aici, la Roma, cu grupuri
83 I,12 | credincioşi. Cetatea Eternă a arătat astfel încă o dată
84 I,12 | pentru ca unica Biserică a lui Cristos să manifeste
85 I,12 | ocazie mai bună există pentru a încuraja calea spre deplina
86 I,12 | însăşi celebrarea comună a naşterii lui Cristos? Multe
87 I,12 | istorie, o poartă sfântă a fost deschisă în acelaşi
88 I,12 | al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului în prezenţa
89 I,12 | special, de recenta vizită a patriarhului Karekin al
90 I,12 | însufleţeşte este speranţa de a fi călăuziţi de prezenţa
91 I,12 | de puterea inepuizabilă a Duhului său, capabil de
92 I,13 | Ur al caldeilor, pentru a mă apropia în mod concret
93 I,13 | credinţă" (cf. Rom 4,11-16). A trebuit să mă mulţumesc
94 I,13 | cu sugestiva "liturgie a cuvântului" celebrată pe
95 I,13 | VI-lea. Imediat după aceea a avut loc pelerinajul propriu-zis,
96 I,13 | Am avut astfel bucuria de a mă opri pe muntele Sinai,
97 I,13 | şi palestiniene. Profundă a fost emoţia mea în timpul
98 I,13 | Vashem", teribilă amintire a victimelor din lagărele
99 I,13 | naziste. Acel pelerinaj a fost un moment de fraternitate
100 I,13 | exprim dorinţa arzătoare a unei soluţii rapide şi juste
101 I,14 | internaţională ~14. Jubileul a fost, de asemenea - şi nu
102 I,14 | O semnificaţie specială a avut-o, sub acest aspect,
103 I,14 | datoriei internaţionale a ţărilor sărace. În ce priveşte
104 I,14 | persoane, mergând până la a restitui bunurile materiale
105 I,14 | o substanţială reducere a datoriei bilaterale care
106 I,14 | consensuri necesare pentru a ajunge la soluţia rapidă
107 I,14 | ajunge la soluţia rapidă a unei probleme de care depinde
108 I,14 | economică şi existenţială a multor persoane. ~
109 I,15 | sens al istoriei şi lumină a drumului nostru. ~
110 I,15 | cerurilor nu există timp pentru a privi înapoi şi încă mai
111 I,15 | şi încă mai puţin pentru a te abandona leneviei. Ne
112 I,15 | agitaţie, cu riscul de "a face pentru a face". Trebuie
113 I,15 | riscul de "a face pentru a face". Trebuie să rezistăm
114 I,15 | tentaţii, căutându-l pe "a fi" înainte de "a face".
115 I,15 | căutându-l pe "a fi" înainte de "a face". Să ne amintim, în
116 I,15 | acest spirit, înainte de a propune reflecţiei voastre
117 II,16 | Ierusalim cu ocazia Paştelui, a răsunat la fel de profund
118 II,16 | sens, să-l şi "vadă". Nu a primit oare Biserica misiunea
119 II,16 | oare Biserica misiunea de a face să strălucească lumina
120 II,16 | fiecare perioadă istorică, de a face să strălucească chipul
121 II,17 | scrieri şi în acelaşi timp a mărturiei apostolilor (cf.
122 II,17 | au făcut experienţa vie a lui Cristos, Cuvântul vieţii,
123 II,17 | complexităţii redactării lor şi a scopului lor iniţial catehetic,
124 II,18 | fie o biografie completă a lui Isus după canoanele
125 II,18 | uman al naşterii virginale a lui Isus din Maria, soţia
126 II,18 | la Dumnezeu, conştient de a fi "Fiul preaiubit" (Lc
127 II,18 | evanghelice converg apoi în a arăta tensiunea care se
128 II,18 | In 20,22) şi misiunea de a vesti evanghelia la "toate
129 II,19 | 24,13-35). Apostolul Toma a crezut numai după ce a constatat
130 II,19 | Toma a crezut numai după ce a constatat el însuşi minunea (
131 II,19 | făcut deja în viaţa istorică a lui Cristos, în întrebările
132 II,19 | cu adevărat excepţională a acestui rabbi care vorbeşte
133 II,20 | 20. Cum a ajuns Petru la această credinţă?
134 II,20 | la contemplarea deplină a chipului lui Isus nu ajungem
135 II,20 | Numai experienţa tăcerii şi a rugăciunii oferă cadrul
136 II,20 | mai fidelă şi mai coerentă a acestui mister, care îşi
137 II,20 | culminantă în solemna proclamaţie a evanghelistului Ioan: "Şi
138 II,20 | Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi; şi noi
139 II,21 | unirea intimă şi inseparabilă a acestor două polarităţi
140 II,21 | conform formulării clasice a Conciliului din Calcedon (
141 II,21 | naturi". Persoana este cea a Cuvântului veşnic, Fiul
142 II,22 | contexte istorice şi culturale a existat mai curând tendinţa
143 II,22 | existat mai curând tendinţa de a se reduce sau de a face
144 II,22 | tendinţa de a se reduce sau de a face să dispară caracterul
145 II,22 | s-a făcut trup" şi că el a asumat toate dimensiunile
146 II,22 | altă parte, această umilire a Fiului lui Dumnezeu nu este
147 II,22 | spre deplina glorificare a lui Cristos, chiar în umanitatea
148 II,23 | 27/26,8). Aspiraţia veche a psalmistului nu putea să
149 II,23 | binecuvântat cu adevărat şi a făcut "să strălucească chipul
150 II,23 | sale contradicţii pentru a se îndrepta spre Dumnezeu
151 II,23 | prin primirea în Cristos a omului răscumpărat, admis
152 II,23 | dimensiuni soteriologice a misterului întrupării: numai
153 II,23 | pentru că Fiul lui Dumnezeu a devenit cu adevărat om,
154 II,24 | în acea "zonă-frontieră" a misterului care este conştiinţa
155 II,24 | părea atunci conştient de a fi într-o relaţie unică
156 II,24 | progresa şi conştiinţa umană a misterului său până la expresia
157 II,24 | până la expresia plenară a umanităţii sale glorificate,
158 II,24 | afirmând că în definitiv el a fost respins şi condamnat
159 II,24 | Golgota, conştiinţa umană a lui Isus va fi supusă încercării
160 II,24 | acea certitudine senină de a fi Fiul lui Dumnezeu. ~
161 II,25 | asculte vocea Fiului. Pentru a reda omului chipul Tatălui,
162 II,25 | omului chipul Tatălui, Isus a trebuit nu numai să-şi asume
163 II,25 | Căci pe Cristos, care nu a cunoscut păcatul, pentru
164 II,25 | profunzimea de nepătruns a acestui mister. Întreaga
165 II,25 | mister. Întreaga severitate a acestui paradox se manifestă
166 II,26 | sa este suferinţă atroce a sufletului. Tradiţia teologică
167 II,26 | sufletului. Tradiţia teologică nu a evitat să se întrebe cum
168 II,26 | evitat să se întrebe cum a putut Isus să trăiască la
169 II,26 | abandonare. Prezenţa simultană a acestor două dimensiuni
170 II,26 | profunzimea insondabilă a uniunii ipostatice. ~
171 II,27 | care este "teologia trăită" a sfinţilor. Ei ne oferă indicaţii
172 II,27 | afectul carităţii pe care a primit-o în el însuşi. Aceştia
173 II,27 | agonia sa în comuniune cu cea a lui Isus, verificând în
174 II,27 | acestei percepţii ecleziale a conştiinţei lui Isus, atunci
175 II,28 | imaginea crucificării sale. El a înviat! Dacă nu ar fi aşa,
176 II,28 | cf. 1Cor 15,14) Învierea a fost răspunsul Tatălui la
177 II,28 | zilele vieţii sale pământeşti a înălţat cu strigăt puternic
178 II,28 | putea salva de la moarte şi a fost ascultat, pentru că
179 II,28 | fost ascultat, pentru că a fost supus în toate. Deşi
180 II,28 | în toate. Deşi era fiu, a învăţat ce este ascultarea
181 II,28 | este ascultarea din cele ce a pătimit, ajungând astfel
182 II,28 | astfel să fie desăvârşit, a devenit pentru toţi cei
183 II,28 | experienţa fulgerătoare a întâlnirii cu Cristos pe
184 II,28 | Damascului: "Pentru mine a trăi este Cristos şi a muri
185 II,28 | mine a trăi este Cristos şi a muri este un câştig" (Fil
186 II,28 | izvorul adevăratei bucurii a inimii! Întărită de această
187 III,29 | dragi fraţi şi surori, a însoţit Biserica timp de
188 III,29 | timp de 2000 de ani şi ea a fost reaprinsă acum în inimile
189 III,29 | chiar forţa inspiratoare a drumului nostru. Conştienţi
190 III,29 | Conştienţi de această prezenţă a Celui Înviat printre noi,
191 III,29 | optimism încrezător, fără a subestima problemele. În
192 III,29 | Nu este vorba, aşadar, de a inventa un "nou program".
193 III,29 | iubim, să-l imităm, pentru a trăi prin el viaţa trinitară
194 III,29 | viaţa trinitară şi pentru a transforma cu el istoria
195 III,29 | cu variaţia timpurilor şi a culturilor, chiar dacă ţine
196 III,29 | oportunitatea extraordinară de a ne angaja, pentru câţiva
197 III,29 | pastorale specifice pentru a realiza o fructuoasă experienţă
198 III,29 | episcopale şi în sinoade. Nu a fost oare acesta şi sensul
199 III,29 | pentru vestirea actuală a evangheliei în multiple
200 III,30 | înaintare pastorală este cea a sfinţeniei. Nu era oare
201 III,30 | har, cu deplina cunoştinţă a caracterului său exigent.
202 III,30 | drumul obişnuit reîncepe, dar a arăta sfinţenia rămâne mai
203 III,30 | mult ca niciodată o urgenţă a pastoraţiei. ~
204 III,30 | acestui subiect, aceasta nu a fost pentru a conferi un
205 III,30 | aceasta nu a fost pentru a conferi un fel de aspect
206 III,30 | ecleziologiei, ci mai curând pentru a face să reiasă un dinamism
207 III,30 | prin unitatea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh" (15),
208 III,30 | unitatea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh" (15), nu
209 III,30 | ori sfânt" (cf. Is 6,3). A mărturisi că Biserica este
210 III,30 | Biserica este sfântă înseamnă a prezenta chipul său de mireasă
211 III,30 | prezenta chipul său de mireasă a lui Cristos, pentru care
212 III,30 | dar al sfinţeniei, pentru a spune aşa, în mod obiectiv,
213 III,31 | 31. A aminti acest adevăr elementar,
214 III,31 | În realitate, a aşeza programul pastoral
215 III,31 | de consecinţe. Înseamnă a exprima convingerea că,
216 III,31 | unei etici minimaliste şi a unei religiozităţi superficiale.
217 III,31 | religiozităţi superficiale. A întreba un catehumen: "Vrei
218 III,31 | devii sfânt?". Înseamnă a aşterne pe drumul său caracterul
219 III,31 | Aşa cum însuşi Conciliul a explicat, acest ideal de
220 III,31 | viaţă. Este momentul de a propune din nou tuturor
221 III,31 | această "dimensiune înaltă" a vieţii creştine obişnuite:
222 III,31 | obişnuite: întreaga viaţă a comunităţii ecleziale şi
223 III,31 | comunităţii ecleziale şi a familiilor creştine trebuie
224 III,31 | adevărată şi proprie pedagogie a sfinţeniei, care să fie
225 III,32 | Pentru această pedagogie a sfinţeniei este necesar
226 III,32 | rugăciunii. Anul jubiliar a fost un an de intensă rugăciune
227 III,32 | Este necesar să învăţăm a ne ruga, ca şi cum am începe
228 III,32 | contemplarea chipului Tatălui. A învăţa această logică trinitară
229 III,32 | această logică trinitară a rugăciunii creştine, trăind-o
230 III,33 | Noi, care avem harul de a crede în Cristos, revelatorul
231 III,33 | Mântuitorul lumii, avem datoria de a arăta la ce profunzime poate
232 III,33 | Marea tradiţie mistică a Bisericii, în Orient ca
233 III,33 | dialog de iubire, până la a face persoana umană total
234 III,33 | Atunci se face experienţa vie a promisiunii lui Cristos: "
235 III,33 | sfântului Ioan al Crucii şi a sfintei Tereza de Avila? ~
236 III,33 | la o adevărată "nebunie" a inimii. O rugăciune profundă
237 III,33 | fraţilor, devenind capabilă de a construi istoria după planul
238 III,34 | diminuată şi ar sfârşi prin a ceda fascinaţiei de "surogate",
239 III,34 | rugăciunea liturgică. O zi a comunităţii creştine, în
240 III,34 | cu recitarea Laudelor şi a Vesperelor, este poate mai "
241 III,35 | încoace, comunitatea creştină a crescut mult în modul său
242 III,35 | crescut mult în modul său de a celebra sacramentele, mai
243 III,35 | ziua Domnului înviat şi a darului Duhului, adevăratul
244 III,35 | în care Cristos înviat a dat apostolilor darul păcii
245 III,35 | constituie axa purtătoare a istoriei, de care se leagă
246 III,36 | nu numai ca o împlinire a unui precept, ci ca o necesitate
247 III,36 | aşază înaintea provocării de a mărturisi cu mai multă putere,
248 III,36 | săptămânal pe creştini ca familie a lui Dumnezeu în jurul mesei
249 III,36 | jurul mesei cuvântului şi a pâinii vieţii, este şi antidotul
250 III,37 | pentru ca pedagogia cotidiană a comunităţilor creştine să
251 III,37 | reflecţiei unei Adunări a Sinodului Episcopilor, consacrată
252 III,37 | eforturilor posibile pentru a face faţă crizei "sensului
253 III,37 | calea obişnuită pentru a obţine iertarea şi ştergerea
254 III,37 | Dar anul jubiliar, care a fost în mod special caracterizat
255 III,38 | Primatul harului ~38. A ne angaja cu mare încredere,
256 III,38 | şi comunitare, înseamnă a respecta un principiu esenţial
257 III,38 | pastorale însăşi: aceea de a gândi că rezultatele depind
258 III,38 | de capacitatea noastră de a face şi de a programa. Desigur,
259 III,38 | noastră de a face şi de a programa. Desigur, Dumnezeu
260 III,38 | dialogului cu Dumnezeu, pentru a deschide inima harului şi
261 III,38 | deschide inima harului şi a permite cuvântului lui Cristos
262 III,39 | la o reînnoită ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu.
263 III,39 | când Conciliul Vatican II a subliniat rolul proeminent
264 III,39 | asiduă şi în lectura atentă a Sfintei Scripturi. Ei i
265 III,39 | merită în rugăciunea publică a Bisericii. La ea recurg
266 III,39 | prin difuzarea în familii a Bibliei. În special este
267 III,40 | Hrănirea din cuvânt, pentru a fi "slujitorii cuvântului",
268 III,40 | reiau acum, mai ales pentru a arăta că trebuie să reînvie
269 III,40 | predicării apostolice care a urmat după Rusalii. Trebuie
270 III,40 | o icoană abia conturată a viitorului pe care Duhul
271 III,41 | jubileul i-a evocat. Biserica a găsit întotdeauna în martirii
272 III,41 | vorba despre o categorie a trecutului, legată numai
273 III,41 | deseori până la jertfa supremă a sângelui. În ei, cuvântul
274 III,41 | semănat în pământ bun, a produs însutit (cf. Mt 13,
275 IV,42 | manifestă esenţa însăşi a misterului Bisericii. Comuniunea
276 IV,42 | dat (cf. Rom 5,5), pentru a face din noi toţi "o singură
277 IV,42 | sunt prea precise pentru a le putea reduce importanţa.
278 IV,42 | inima" Bisericii, cum bine a intuit sfânta Tereza de
279 IV,43 | spiritualitate de comuniune ~43. A face din Biserică şcoala
280 IV,43 | de atitudine. Înainte de a se programa iniţiative concrete
281 IV,43 | înainte de toate, o privire a inimii îndreptată asupra
282 IV,43 | care locuieşte în noi şi a cărei lumină trebuie să
283 IV,43 | acestea, capacitatea de a simţi fratele de credinţă
284 IV,43 | credinţă în unitatea profundă a trupului mistic, deci ca "
285 IV,43 | care-mi aparţine", pentru a şti să împărtăşeşti bucuriile
286 IV,43 | pentru a-i intui dorinţele şi a avea grijă de nevoile sale,
287 IV,43 | comuniune este şi capacitatea de a vedea, înainte de toate,
288 IV,43 | comuniune înseamnă, în fine, a şti "să se facă loc" fratelui,
289 IV,44 | multe rămân de făcut, pentru a exprima mai bine potenţialităţile
290 IV,44 | necesare în faţa exigenţelor de a răspunde cu promptitudine
291 IV,45 | credincioşi, ţinându-i uniţi a priori în tot ceea ce este
292 IV,45 | îndreptându-i, pe de altă parte, la a converge, şi în ceea ce
293 IV,45 | la cea mai mare ascultare a întregului popor al lui
294 IV,45 | arată structura ierarhică a Bisericii şi respinge tentaţiile
295 IV,45 | încrederea şi deschiderea, pentru a răspunde în mod deplin demnităţii
296 IV,46 | comunităţii creştine de a face loc tuturor darurilor
297 IV,46 | uniformitate, ci integrare organică a legitimei diversităţi. Este
298 IV,46 | vocaţiilor la preoţie şi a celor la o consacrare specială.
299 IV,46 | Bisericii din orice parte a lumii. În anumite ţări cu
300 IV,46 | cu tradiţie creştină, ea a devenit cu adevărat dramatică
301 IV,46 | schimbării contextului social şi a secătuirii religioase care
302 IV,46 | înceapă o vastă pastoraţie a vocaţiilor, care să fie
303 IV,46 | fie în atenţia parohiilor, a centrelor educative, a familiilor,
304 IV,46 | a centrelor educative, a familiilor, suscitând o
305 IV,46 | dăruirea totală de sine şi a propriilor energii pentru
306 IV,46 | comuniune ocupă datoria de a promova diversele tipuri
307 IV,46 | constituie o autentică "primăvară a Duhului". Trebuie, desigur,
308 IV,47 | criză răspândită şi radicală a acestei instituţii fundamentale.
309 IV,47 | inimii", dar pe care Cristos a venit să-l restaureze în
310 IV,47 | dezvăluind ceea ce Dumnezeu a voit încă de "la început" (
311 IV,47 | mister" al iubirii sponsale a lui Cristos pentru Biserica
312 IV,47 | ale persoanei umane: cea a soţilor şi mai ales, cea
313 IV,47 | mai ales, cea mai fragilă, a fiilor. Familiile înseşi
314 IV,48 | spunem apoi despre urgenţa de a promova comuniunea în delicatul
315 IV,48 | păcate, trista moştenire a trecutului ne urmăreşte
316 IV,48 | mileniu. Celebrarea jubiliară a înregistrat câteva semnale
317 IV,48 | Bisericii, ca o consecinţă a fragilităţii umane în modul
318 IV,48 | fragilităţii umane în modul de a primi darul care se revarsă
319 IV,48 | faţa leneviei noastre şi a îngustimii inimii. Pe rugăciunea
320 IV,48 | se sprijină încrederea de a putea atinge şi în istorie
321 IV,48 | comuniunea deplină şi vizibilă a tuturor creştinilor. ~
322 IV,48 | În această perspectivă a unui drum postjubiliar reînnoit,
323 IV,48 | schimbul de daruri care a îmbogăţit Biserica primului
324 IV,49 | în cei cu care el însuşi a dorit să se identifice: "
325 IV,49 | fidelitatea sa de mireasă a lui Cristos. ~
326 IV,49 | există o prezenţă specială a Fiului lui Dumnezeu, care
327 IV,50 | pornind de la această lume a sărăciei. Este vorba de
328 IV,50 | sărăciei. Este vorba de a continua o tradiţie a carităţii
329 IV,50 | de a continua o tradiţie a carităţii care a avut deja,
330 IV,50 | tradiţie a carităţii care a avut deja, în cele două
331 IV,50 | momentul unei noi "imaginaţii a carităţii", care să se desfăşoare
332 IV,50 | dar şi prin capacitatea de a fi alături, solidari cu
333 IV,50 | mai eficientă prezentare a veştii bune a împărăţiei
334 IV,50 | prezentare a veştii bune a împărăţiei lui Dumnezeu?
335 IV,50 | zilnic societatea actuală a comunicării. Caritatea faptelor
336 IV,51 | puţin înţelese, până la a face nepopulară intervenţia
337 IV,51 | prezente în agenda eclezială a carităţii. Mă refer la datoria
338 IV,51 | Mă refer la datoria de a ne angaja pentru respectul
339 IV,51 | solidaritate, care sfârşeşte prin a face discriminări între
340 IV,51 | facă un mare efort pentru a explica în mod adecvat motivele
341 IV,51 | ales că nu este vorba de a impune necredincioşilor
342 IV,51 | perspectivă de credinţă, ci de a interpreta şi apăra valorile
343 IV,51 | înrădăcinate în natura însăşi a fiinţei umane. Caritatea
344 IV,52 | cedeze niciodată tentaţiei de a reduce comunităţile creştine
345 IV,52 | propuse de doctrina socială a Bisericii. ~ Sunt
346 IV,52 | în secolul al XX-lea, de a citi realitatea socială
347 IV,52 | lumina evangheliei şi de a oferi, într-un mod tot mai
348 IV,52 | propune ca dimensiune evidentă a mărturiei creştine: trebuie
349 IV,52 | însăşi tensiunea escatologică a creştinismului. Dacă aceasta
350 IV,52 | într-un fel de datoria de a o construi. Rămâne mai mult
351 IV,53 | concret ~53. Pentru a da un semn acestei orientări
352 IV,53 | un semn acestei orientări a iubirii şi a promovării
353 IV,53 | acestei orientări a iubirii şi a promovării umane, care se
354 IV,53 | fraţi mai săraci pentru a le îngădui să ia parte la
355 IV,53 | corespunzătoare realizări a evenimentului jubiliar.
356 IV,53 | şi în aceste împrejurări a experienţei trăite de atâtea
357 IV,53 | comunitatea din Ierusalim a oferit necreştinilor spectacolul
358 IV,53 | dar semnificativ izvor, a îndemnat lumea să privească
359 IV,53 | rămâne ca rod şi memorie vie a comuniunii experimentate
360 IV,54 | minunată şi exigentă de a fi "reflexul" ei. Este mysterium
361 IV,54 | lumina. (38) Era un mod de a exprima ceea ce însuşi Cristos
362 IV,55 | se aşază marea provocare a dialogului interreligios,
363 IV,55 | marele jubileu, Biserica a încercat, în special prin
364 IV,55 | este important şi pentru a asigura condiţiile de pace
365 IV,55 | asigura condiţiile de pace şi a îndepărta spectrul funest
366 IV,56 | oferind mărturia deplină a speranţei care este în noi (
367 IV,56 | Dumnezeu-iubire care "atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat
368 IV,56 | rămâne datoria prioritară a misiunii ad gentes de a
369 IV,56 | a misiunii ad gentes de a anunţa că în Cristos, "calea,
370 IV,56 | adevărului (cf. In 14,17), a cărui misiune este de a
371 IV,56 | a cărui misiune este de a o călăuzi "în tot adevărul" (
372 IV,56 | principiu este la baza nu numai a permanentei aprofundări
373 IV,56 | permanentei aprofundări teologice a adevărului creştin, dar
374 IV,56 | adevărului creştin, dar şi a dialogului creştin cu filozofiile,
375 IV,56(40)| şi dialogul interreligios a Consiliului Pontifical pentru
376 IV,56(40)| Dialogul Interreligios şi a Congregaţiei pentru Evanghelizarea
377 IV,56 | vigilent discernământ, pentru a surprinde "adevăratele semne
378 IV,56 | Biserica recunoaşte nu numai că a dat, ci că a şi "primit
379 IV,56 | nu numai că a dat, ci că a şi "primit din istorie şi
380 IV,57 | S-a făcut? Congresul care a avut loc la Vatican a fost
381 IV,57 | care a avut loc la Vatican a fost un moment al acestei
382 IV,57 | mult ca oricând datoria de a considera Conciliul ca marele
383 IV,57 | marele har de care Biserica a beneficiat în secolul al
384 IV,57 | oferit o busolă sigură pentru a ne orienta pe drumul secolului
385 Conclu,58| ales o inimă mare pentru a deveni noi înşine instrumentele
386 Conclu,58| celebrat anul jubiliar nu a fost oare pentru a relua
387 Conclu,58| jubiliar nu a fost oare pentru a relua contactul cu acest
388 Conclu,58| la acelaşi entuziasm care a fost propriu creştinilor
389 Conclu,58| puterea aceluiaşi Duh, care a fost revărsat la Rusalii
390 Conclu,58| fie mai sprinten pentru a străbate din nou cărările
391 Conclu,58| masa pâinii euharistice şi a cuvântului vieţii. În fiecare
392 Conclu,58| seara "aceleiaşi zile, prima a săptămânii" (In 20,19) s-a
393 Conclu,58| prezentat la ai săi pentru "a sufla" asupra lor darul
394 Conclu,58| lansa în marea aventură a evanghelizării. ~
395 Conclu,58| şi am invocat-o ca "stea a noii evanghelizări". Am
396 Conclu,58| luminoasă şi călăuză sigură a drumului nostru. Făcându-mă
397 Conclu,58| Făcându-mă ecoul vocii însăşi a lui Isus (cf. In 19,26),
398 Conclu,58| prezint afecţiunea filială a întregii Biserici. ~
399 Conclu,59| spatele nostru, dar pentru a lăsa larg deschisă mai mult
400 Conclu,59| dacă pelerinajul nostru a fost autentic, el ne-a pregătit
401 Conclu,59| vigilenţi şi pregătiţi pentru a recunoaşte chipul său şi
402 Conclu,59| recunoaşte chipul său şi a alerga spre fraţii noştri
403 Conclu,59| spre fraţii noştri pentru a le duce marea veste: "L-am
404 Conclu,59| anului 2000, jubileu care a repus în ochii noştri misterul
|