36. Aş
vrea deci să insist, în continuarea scrisorii Dies Domini, ca participarea
la Euharistie să fie cu adevărat pentru orice botezat sufletul
duminicii. Este un angajament la care nu se poate renunţa şi care
trebuie trăit nu numai ca o împlinire a unui precept, ci ca o necesitate
pentru o viaţă creştină într-adevăr
conştientă şi coerentă. Intrăm într-un mileniu care se
prefigurează caracterizat de un profund mozaic de culturi şi religii,
chiar în ţările cu tradiţie creştină. În multe regiuni
creştinii sunt sau devin o "turmă mică" (Lc
12,32). Aceasta îi aşază înaintea provocării de a mărturisi
cu mai multă putere, deseori în condiţii de solitudine şi de
dificultate, aspectele specifice identităţii lor. Datoria
participării la Euharistie în fiecare duminică este unul dintre
aceste aspecte. Euharistia duminicală, adunându-i săptămânal pe
creştini ca familie a lui Dumnezeu în jurul mesei cuvântului şi a
pâinii vieţii, este şi antidotul cel mai natural al dispersării.
Ea este locul privilegiat unde comuniunea este constant anunţată
şi întreţinută. Tocmai prin participarea euharistică, ziua
Domnului devine şi ziua Bisericii, (22) care
poate exercita astfel într-o manieră eficientă rolul său de
sacrament al unităţii.
|