Sacramentul Reconcilierii
37. Vă cer un
reînnoit curaj pastoral pentru ca pedagogia cotidiană a
comunităţilor creştine să propună într-o manieră
convingătoare şi eficientă practica sacramentului
Reconcilierii. Aşa cum vă amintiţi, în anul 1984 am
intervenit asupra acestei probleme prin exortaţia postsinodală Reconciliatio
et paenitentia, care aduna roadele reflecţiei unei Adunări a
Sinodului Episcopilor, consacrată acestei probleme. Invitam atunci la
depunerea tuturor eforturilor posibile pentru a face faţă crizei
"sensului păcatului" care se constată în cultura contemporană,
(23) dar mai mult încă invitam la redescoperirea lui
Cristos ca mysterium pietatis, cel prin care Dumnezeu ne arată
inima sa compătimitoare şi ne reconciliază în mod deplin cu
sine. Acest chip al lui Cristos trebuie redescoperit şi prin sacramentul
Pocăinţei, care este pentru un creştin "calea
obişnuită pentru a obţine iertarea şi ştergerea
păcatelor grave săvârşite după Botez". (24)
Atunci când am înfruntat problema la Sinodul menţionat, toţi erau
conştienţi de criza sacramentului, mai ales în unele regiuni ale
lumii. Motivele care se aflau la originea acestei crize nu au dispărut în
timpul acestui scurt interval de timp. Dar anul jubiliar, care a fost în mod
special caracterizat prin recurgerea la Pocăinţa sacramentală,
ne-a oferit un mesaj încurajator, care nu trebuie lăsat să se
piardă: dacă mulţi dintre credincioşi, şi printre ei
mulţi tineri, s-au apropiat de acest sacrament cu rezultate benefice, este
probabil necesar ca păstorii să se înarmeze cu mare încredere,
creativitate şi perseverenţă în a-l prezenta şi a-l
valorifica. Nu trebuie să cedăm, preaiubiţi fraţi întru
preoţie, în faţa crizelor temporare! Darurile Domnului - şi
sacramentele sunt printre cele mai preţioase dintre ele - vin de la acela
care cunoaşte bine inima omului. El este Domnul istoriei.
|