Primatul harului
38. A ne angaja cu mare
încredere, în programul care ne aşteaptă, la o pastoraţie care
să ofere întregul său spaţiu rugăciunii personale şi
comunitare, înseamnă a respecta un principiu esenţial al viziunii
creştine despre viaţă: primatul harului. Există o
tentaţie care dintotdeauna întinde o cursă întregului drum spiritual
şi acţiunii pastorale însăşi: aceea de a gândi că
rezultatele depind de capacitatea noastră de a face şi de a programa.
Desigur, Dumnezeu ne cere o reală colaborare la harul său şi ne
invită, aşadar, să investim toate resursele de
inteligenţă şi de acţiune în slujirea noastră pentru
cauza împărăţiei. Dar să nu uităm că "fără
Cristos nu putem face nimic" (cf. In 15,5).
Rugăciunea ne
ajută să trăim tocmai în acest adevăr. Ea ne
aminteşte în mod constant primatul lui Cristos şi, în raport cu el,
primatul vieţii interioare şi al sfinţeniei. Când acest
principiu nu este respectat, trebuie să ne mirăm oare dacă
proiectele pastorale cunosc eşecul şi lasă în suflet un
sentiment descurajant de frustrare? Facem atunci experienţa discipolilor din episodul
evanghelic al pescuitului minunat: "Toată noaptea am trudit, dar n-am
prins nimic" (Lc 5,5). Acesta este momentul credinţei, al
rugăciunii, al dialogului cu Dumnezeu, pentru a deschide inima harului
şi a permite cuvântului lui Cristos să pătrundă în noi cu
toată puterea sa: Duc in altum! Petru este cel care, în timpul
pescuitului, spune cuvântul credinţei: "Dacă porunceşti tu,
voi arunca din nou mrejele" (Lc 5,5). Permiteţi succesorului
lui Petru, la acest început de mileniu, să invite întreaga Biserică
la acest act de credinţă, care se exprimă printr-un reînnoit
angajament de rugăciune.
|