|
IV. MARTORI AI IUBIRII
42. "După
aceasta vă vor cunoaşte toţi că sunteţi discipolii
mei, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii" (In
13,35). Dacă noi am contemplat într-adevăr chipul lui Cristos, dragi
fraţi şi surori, programele noastre pastorale nu vor putea să nu
se inspire din "noua poruncă" pe care el ne-a dat-o:
"Precum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi
unii pe alţii" (In 13,34).
Este o altă
mare sferă în care va trebui să exprimăm un hotărât
angajament programatic la nivelul Bisericii Universale şi al Bisericii
particulare: acela al comuniunii (koinonia) care întruchipează
şi manifestă esenţa însăşi a misterului Bisericii. Comuniunea
este fructul şi manifestarea acelei iubiri care, izvorând din inima
Tatălui, se revarsă în noi prin Duhul pe care Isus ni l-a dat (cf. Rom
5,5), pentru a face din noi toţi "o singură inimă şi
un singur suflet" (Fap 4,32). În realizarea acestei comuniuni de
iubire Biserica se manifestă ca "sacrament", mai exact ca
"semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al
unităţii întregului neam omenesc". (26)
Cuvintele lui
Cristos despre acest subiect sunt prea precise pentru a le putea reduce
importanţa. Multe lucruri, chiar şi în noul secol, vor fi necesare
pentru drumul istoric al Bisericii: dar dacă va lipsi iubirea (agape),
totul va fi în zadar. Însuşi apostolul Paul o aminteşte în imnul
iubirii: chiar dacă am vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor
şi am avea o credinţă "care să strămute
munţii", dacă ar lipsi iubirea, totul ar fi "nimic"
(cf. 1Cor 13,2). Iubirea este cu adevărat "inima"
Bisericii, cum bine a intuit sfânta Tereza de Lisieux, pe care am dorit s-o
proclam învăţător al Bisericii, tocmai ca expertă în
scientia amoris: "Am înţeles că Biserica are o inimă
şi că această inimă este aprinsă de iubire. Am
înţeles că numai iubirea face să acţioneze mădularele
Bisericii (...) Am înţeles că iubirea cuprinde toate vocaţiile,
că iubirea este totul". (27)
|