Diversitatea vocaţiilor
46. Această perspectivă
de comuniune este strâns legată de capacitatea comunităţii
creştine de a face loc tuturor darurilor Duhului. Unitatea Bisericii nu
înseamnă uniformitate, ci integrare organică a legitimei
diversităţi. Este realitatea multor mădulare unite într-un
singur trup, unicul trup al lui Cristos (cf. 1Cor 12,12). De aceea este
necesar ca Biserica mileniului trei să-i stimuleze pe toţi cei
botezaţi şi miruiţi să fie conştienţi de propria
responsabilitate activă din viaţa eclezială. Alături de
ministerul ordinat, alte ministere, instituite sau numai recunoscute, pot
să înflorească în avantajul întregii comunităţi,
susţinând-o în multiplele sale cerinţe: de la cateheze la animare
liturgică, de la educaţia tinerilor la cele mai diverse expresii ale
carităţii.
Desigur, un efort
generos trebuie depus - mai ales prin rugăciune insistentă la
stăpânul secerişului (cf. Mt 9,38) - pentru promovarea
vocaţiilor la preoţie şi a celor la o consacrare specială.
Aceasta este o problemă de mare importanţă pentru viaţa
Bisericii din orice parte a lumii. În anumite ţări cu tradiţie
creştină, ea a devenit cu adevărat dramatică din cauza
schimbării contextului social şi a secătuirii religioase care
decurge din consumism şi secularism. Este necesar şi urgent să
se înceapă o vastă pastoraţie a vocaţiilor, care
să fie în atenţia parohiilor, a centrelor educative, a familiilor,
suscitând o mai atentă reflecţie asupra valorilor esenţiale ale
vieţii, care găsesc sinteza decisivă în răspunsul pe care
fiecare este invitat să-l dea la chemarea lui Dumnezeu, în special când
această chemare solicită dăruirea totală de sine şi a
propriilor energii pentru cauza împărăţiei.
În acest context se
conturează şi orice altă vocaţie,
înrădăcinată fiind în definitiv în bogăţia vieţi noi
primite în sacramentul Botezului. În special, se va descoperi mai bine vocaţia
care este proprie laicilor, chemaţi "să caute
împărăţia lui Dumnezeu ocupându-se de cele vremelnice şi
orânduindu-le după voinţa lui Dumnezeu" (32)
şi chiar să desfăşoare "în Biserică şi în
lume partea lor proprie (...) lucrând pentru evanghelizarea şi
sfinţirea oamenilor". (33)
În acelaşi sens,
o mare importanţă pentru comuniune ocupă datoria de a promova
diversele tipuri de asociaţii, care, fie în formele mai
tradiţionale, fie în cele mai noi ale mişcărilor ecleziale,
continuă să dea Bisericii o vivacitate care este darul lui Dumnezeu
şi constituie o autentică "primăvară a Duhului". Trebuie,
desigur, ca asociaţiile şi mişcările, atât în Biserica
Universală cât şi în Bisericile particulare, să lucreze în
deplin acord eclezial şi în supunere faţă de directivele
autorităţii păstorilor. Este valabil pentru toţi
avertismentul exigent şi peremptoriu al apostolului: "Nu
stingeţi Duhul. Profeţiile să nu le dispreţuiţi. Cercetaţi
toate şi păstraţi ce este bun" (1Tes 5,19-21).
|