Provocările actuale
51. Şi apoi cum
să ne ţinem deoparte în faţa perspectivelor unui dezastru
economic, care fac neprimitoare şi ostile omului vaste suprafeţe
ale planetei? Sau în faţa problemelor păcii, frecvent
ameninţată de coşmarul războaielor catastrofice? Sau în
faţa desconsiderării drepturilor fundamentale ale omului la
atâtea persoane, în special la copii? Multe sunt urgenţele la care
spiritul creştin nu poate rămâne insensibil.
Un angajament
special trebuie să privească unele aspecte ale
radicalităţii evanghelice, care sunt adeseori puţin
înţelese, până la a face nepopulară intervenţia Bisericii,
dar care, pentru aceasta, nu pot să fie mai puţin prezente în agenda
eclezială a carităţii. Mă refer la datoria de a ne angaja
pentru respectul vieţii fiecărei fiinţe umane de la
concepere până la apusul său natural. În acelaşi mod, slujirea
faţă de om ne impune să strigăm, la timp sau ne la timp,
că toţi cei care se folosesc de noile
potenţialităţi ale ştiinţei, mai ales din terenul
biotehnologiei, nu vor putea niciodată să ignore exigenţele fundamentale
ale eticii, chiar dacă ar apela la o discutabilă solidaritate, care
sfârşeşte prin a face discriminări între viaţă şi
viaţă, în dispreţ faţă de demnitatea proprie
fiecărei fiinţe umane.
Pentru eficacitatea
mărturiei creştine, mai ales în aceste domenii delicate şi
controversate, este important să se facă un mare efort pentru a
explica în mod adecvat motivele poziţiei Bisericii, subliniind mai ales
că nu este vorba de a impune necredincioşilor o perspectivă de
credinţă, ci de a interpreta şi apăra valorile
înrădăcinate în natura însăşi a fiinţei umane. Caritatea
va deveni atunci, în mod necesar, slujire faţă de cultură,
politică, economie, familie, pentru ca pretutindeni să fie respectate
principiile fundamentale de care depind destinul fiinţei umane şi
viitorul civilizaţiei.
|