|
Concluzie
Duc in altum!
58. Să mergem
înainte cu speranţă! Un nou mileniu se deschide înaintea Bisericii,
asemenea unui ocean vast în care să ne aventurăm, contând pe ajutorul
lui Cristos. Fiul lui Dumnezeu, care s-a întrupat acum două mii de ani din
iubire pentru om, împlineşte şi astăzi opera sa: trebuie să
avem ochi pătrunzători pentru a-l vedea, şi mai ales o
inimă mare pentru a deveni noi înşine instrumentele lui. Faptul
că am celebrat anul jubiliar nu a fost oare pentru a relua contactul cu
acest izvor de apă vie al speranţei noastre? Acum Cristos, contemplat
şi iubit, ne invită încă o dată să mergem pe cale:
"Aşadar, mergeţi şi convertiţi popoarele, botezându-le
în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt
28,19). Acest mandat misionar ne introduce în al treilea mileniu, invitându-ne
la acelaşi entuziasm care a fost propriu creştinilor de la
începuturi: putem să contăm pe puterea aceluiaşi Duh, care a
fost revărsat la Rusalii şi care ne îndeamnă astăzi să
plecăm din nou susţinuţi de speranţa "care nu
înşală" (Rom 5,5).
Pasul nostru, la
începutul acestui nou secol, trebuie să fie mai sprinten pentru a
străbate din nou cărările lumii. Căile pe care fiecare
dintre noi şi fiecare dintre Bisericile noastre trebuie să meargă
sunt multe, dar nu există distanţă între aceia care sunt strâns
uniţi prin comuniunea unică prin care în fiecare zi se hrănesc
la masa pâinii euharistice şi a cuvântului vieţii. În fiecare
duminică Isus Cristos cel înviat revine printre noi ca la întâlnirea din
Cenacol, unde în seara "aceleiaşi zile, prima a
săptămânii" (In 20,19) s-a prezentat la ai săi
pentru "a sufla" asupra lor darul plin de viaţă al Duhului
şi a-i lansa în marea aventură a evanghelizării.
Ne
însoţeşte în acest drum Fecioara Preasfântă, căreia, acum
câteva luni, împreună cu mulţi episcopi veniţi la Roma din toate
părţile lumii, i-am încredinţat cel de-al treilea mileniu. De
multe ori, în aceşti ani, am prezentat-o şi am invocat-o ca
"stea a noii evanghelizări". Am indicat-o şi ca auroră
luminoasă şi călăuză sigură a drumului nostru. Făcându-mă
ecoul vocii însăşi a lui Isus (cf. In 19,26), îi repet:
"Femeie, iată fiii tăi" şi îi prezint afecţiunea
filială a întregii Biserici.
|